Skip to content

Zia®ul de la 5

"Lumea asta se aseamănă cu un vast bâlci." (I.L. Caragiale)

Menu
  • Prima pagină
  • Nota editorului
  • Ficțiune
  • Poezie
  • Eseu
  • Non-ficțiune
  • Critică
  • Contact
Menu

Leac de criza

Posted on 09/09/2009

Cu cât se accentuează criza aceasta economică şi finanţiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranţă a scăpa aşa de curând, cu atât mi se lămureşte mai bine amintirea lucrurilor de pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenţia să pricep economia politică şi, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică şi starea în care se afla ţara noastră până în ajunul marelui război. Ştiu însă că lumea toată se plângea tot aşa de amar ca şi astăzi de lipsa banilor pe piaţă. O sumă de negustori mari scrâşneau, văzându-şi apropiata cădere; iar cât despre negustorii mici, aceia erau mai leşinaţi decât muştele apucate pe neaşteptate de o toamnă aspră şi timpurie d-abia îşi mai trăgeau sufletul. Când ajunsese criza în toiul ei şi lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul. M-am dus la un prieten, băcan mare, la poziţie principală în Podul Mogoşoaii; îl ştiam la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoţ şi casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf. […Textul integral…]

2 thoughts on “Leac de criza”

  1. maria postu says:
    09/09/2009 at 23:34

    Impresionante cunostinte literare si istorice aveti…
    Daca as urmari cu atentie fenomenele social-politice si economice contemporane, care nu ma afecteaza absolut deloc si nu-mi influenteaza catusi de putin felul de a fi, in sensul ca, vorba lui Zaharia Stancu, mi-e indiferent ca traiesc in coliba sau in castel, desigur ca as putea stabili asemanari dintre situatiile din realitate si din schita lui Caragiale…

  2. Dan says:
    10/09/2009 at 03:17

    Multumesc pentru apreciere.
    Din pacate nu sunt chiar atat de impresionante. Cu cat citesc mai mult, cu atat imi dau seama cat de putine stiu. De fapt stiu ca nu stiu nimic – ca sa-l citez pe nemuritorul Socrate.

Comments are closed.

Calendar gregorian:

September 2009
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
« Aug   Oct »

Rubrici permanente:

  • Aberatia din galantar
  • Abstractia zilei
  • Actualitate
  • Adjei Agyei-Baah
  • aforism
  • Al treilea gong
  • Alain de Botton
  • Alberto Manguel
  • Album de hArta
  • Aleksandar Čotrić
  • Alexandru Vlahuţă
  • Alice Munro
  • Alternative
  • Amin Maalouf
  • Ana Blandiana
  • Anatomia cuvintelor
  • Aniversare
  • Arsita globala
  • Arte la superlativ
  • Athenaeum
  • Atitudini
  • Atlantic 2009
  • Augusto Monterroso
  • Axel Munthe
  • Óscar Arias Sánchez
  • Óscar Terol
  • © Vorbe grele
  • bască
  • Bertolt Brecht
  • Bram Stoker
  • Caietul cu traduceri
  • Campanie pentru contra
  • Cap limpede
  • Carlos Fuentes
  • Carlos Ruiz Zafón
  • Cartea de la 5 (ante meridiem)
  • Cartea de lânga noi
  • Cartea vinde!
  • Carti sub lupa
  • catalană
  • Ce-am avut si ce-am pierdut
  • Ceea ce conteaza
  • Cif®a de la 5
  • Citatepedia
  • City Art
  • Clubul de la 5
  • Colaborari
  • Colimator turistic
  • Comunicate de presa
  • Concurs
  • Concurs Calin Hera
  • Constantin Brâncuşi
  • Constantin Tănase
  • Cuvantul care innobileaza
  • Călin Hera
  • Călin Hera
  • derbi.RO
  • Dialoguri inerente
  • Dimitrie Cantemir
  • Dosariada de catifea
  • E.E. Cummings
  • Economie-finante-banci
  • Edgar Rice Burroughs
  • Editie speciala
  • Editorial
  • Edvard Grieg
  • Elele femeilelele
  • Emil Cioran
  • Emily Dickinson
  • engleză
  • Enigme nepieritoare
  • Escuela dominical
  • Eterna Românie
  • Europa pitoreasca
  • Eveniment
  • Fapt divers
  • Fernando Vallejo
  • Festivalul Filmului European
  • First Folio
  • Foto-Anotimpuri
  • Fragmentarium
  • franceză
  • Gabriel García Márquez
  • Galaxia "Diaspora"
  • Gânduri interceptate
  • Generatia emigrata
  • Genocid
  • Georg Christoph Lichtenberg
  • George Bacovia
  • George Bernard Shaw
  • George Coşbuc
  • George Enescu
  • germană
  • Gheorghe Brătianu
  • Gheorghe Dinică
  • Globe trotter
  • Grujo Lero
  • H.P. Lovecraft
  • haiku
  • Happy Birthday
  • Hasier Agirre
  • Henri-Frédéric Amiel
  • Horacio Krell
  • Idei de catifea
  • Indignari
  • Info
  • Interviu
  • Intrebarea zilei
  • Invatamânt de trei parale
  • Ioan Slavici
  • Ion Luca Caragiale
  • Ionel Teodoreanu
  • Istoria Cartii
  • Istorie ilustrata
  • italiană
  • Iulia Haşdeu
  • Iva Mažuranić
  • James Geary
  • japoneză
  • Jaume Perich
  • Johannes Brahms
  • John Fowles
  • John Stuart Mill
  • Jorge Luis Borges
  • José de Espronceda
  • José Ingenieros
  • José Luis Sampedro
  • José María Franco Cabrera
  • Josep Pla
  • Julio Cortázar
  • Laura Văceanu
  • Lectia de imaginatie
  • Lectia de patriotism
  • Legende vii
  • Liliana Mainardi
  • Liviu Rebreanu
  • Lucian Blaga
  • Luis Landero
  • macedoneană
  • Margaret Atwood
  • Maria Filotti
  • Maria Tirenescu
  • Marin Preda
  • Mario Benedetti
  • Mario Vargas Llosa
  • Mark Twain
  • Martha Bibescu
  • Marzena Mackojć
  • Mass-media cea de toate zilele
  • Maureen Johnson
  • Maya Angelou
  • Mântuirea prin cultura
  • mânzmic.ro
  • Metrul cub de prostie
  • Miercurea fără cuvinte
  • Miguel de Cervantes
  • Miguel Delibes
  • Miguel Hernández
  • Mircea Dinescu
  • Muzeele lumii
  • Nae Ionescu
  • Neil Gaiman
  • Ninus Nestorović
  • norvegiană
  • Observator (g)astronomic
  • Octavian Paler
  • Oferte speciale
  • Opinii
  • Orasul cititorilor
  • PA-uri
  • Pablo Neruda
  • Pamflet
  • Pansamente culturale
  • Paraleli cu arsita globala
  • Patrimoniu
  • Paulo Coelho
  • P®omo
  • Pe Aripile Literaturii Universale
  • Petre Ţuţea
  • poloneză
  • portugheză
  • Premiile "Blog-Trotter"
  • Premiul Nobel
  • Proiect
  • Punctul pe Y
  • Pungasii la drumul mare
  • Racile
  • Ramón Eder
  • Ramón María del Valle-Inclán
  • Ray Bradbury
  • Razboiul celor doua (nev)roze
  • Recomanda®ea de la 5
  • Reluare
  • Remember
  • Requiescat in pace!
  • Respiro
  • Revista presei
  • Ricarda Huch
  • ROGVAIV
  • Romain Rolland
  • România fotogenica
  • română
  • Rubén Darío
  • Rudy Spillman
  • Sa tesem frumos
  • Salvador Dalí
  • Samuel Butler
  • Santiago Ramón y Cajal
  • Sarbatori fericite!
  • sârbă
  • Scoala de Arte si bune Maniere
  • Scoala de la 5
  • Scriito®ul de la 5
  • Scripta Manent
  • Sculptura
  • Si totusi se poate
  • Silvana Baroni
  • Simona Antonescu
  • Somnul natiunii naste monstri
  • sonet
  • spaniolă
  • Stephen King
  • Stiri anapoda
  • Sumitaku Kenshin
  • Sunday School
  • Svetlana Alexievici
  • tanka
  • Tara lu' Peste
  • Târgu Mureş
  • Teme pentru mai tarziu
  • Terra incognita
  • Texte si pretexte
  • Tezaur
  • Thomas Alva Edison
  • Top 10
  • Tudor Vladimirescu
  • Ubi bene ibi România
  • Ultima ora
  • Umberto Eco
  • Umbra mării
  • Un minut de introspectie
  • Ura®ea de la 5
  • Valeriu Butulescu
  • Vasil Tolevski
  • Vasile Moldovan
  • Versurile de joi
  • Victor Eftimiu
  • Voilà de vezi
  • Vox populi
  • Washington Irving
  • William Butler Yeats
  • William Ospina
  • William Shakespeare
  • Zofia Walas

Special Quotes:

Etichete:

aforism Agirre aniversare Argonaut Baroni Benedetti Borges Bucur-Mihăescu Butulescu Caragiale Cervantes Cioran Dalí De Vega Dracula Eco Eder Enescu FFE Fforde haiku Hamlet Hera Llosa Lorca Meacham Minulescu Mozart Munthe Márquez Neruda Nestorović Nobel Ortega y Gasset Paler poeme proză recenzie Shakespeare Sorolla traducere Umbra mării Yeats Zafón Ţuţea
©2026 Zia®ul de la 5 | Design: Newspaperly WordPress Theme