Aproape orice se poate cenzura. Mai putin prostia.
Mai sunt câteva ore pâna la celebra depunere, deja anuntata cu zeci de surle si trâmbite.
Unii au numit-o “Lotiunea de cenzura”, adica un fel de frectie administrata unui picior inlemnit in inertie. Altii, chiar din interiorul formatiunii initiatoare, au mari dubii privind oportunitatea, dar si eficienta acestei actiuni. Incoerenta si bâlbâiala din ultimele saptamâni, dorinta indecenta de a fi la putere cu orice pret (ce-i aia doctrina?!), dovedeste – pentru a câta oara – ca electoratul nu conteaza; prostimea sa-si vada mai departe de plata impozitelor, sa lase politica in seama specialistilor.
Ce ma ingrijoreaza pe mine mai tare este faptul ca nu aud discutându-se, concret, programe sau masuri clare, ferme pe care le vor lua “dupa”. De promisiuni desarte, fara acoperire, ori demagogic-electorale m-am saturat pâna peste cap. Vreau fapte.
De acord, ii dam jos pe actualii. Inca nu stim cine ar putea veni in schimb, ce vom pune in loc. PSD-ul o depune, dar nu pare sa stie exact pe câti dintre parlamentarii proprii se poate bizui la vot: vreo cinci sunt bolnavi, câtiva sunt plecati in strainatate, iar altii se opun fatis initiativei.
Incoerenta se manifesta la vârf: ba isi asuma guvernarea, ba ramân in opozitie, ba nu mai vor guvernare de dreapta, ba parca ar accepta o intelegere cu tabara adversa. Bietul alegator nu mai intelege nimic, iar i se promit marea si sarea, apoi i se spune ca nu exista resurse, ori ca mostenirea e grea. Curata iresponsabilitate!
Toata lumea vorbeste de scenarii si variante, care mai de care mai suprarealiste, lupta pare a fi pe viata si pe moarte; toti vor sa doboare actualul guvern, dar nu se inghesuie sa propuna altul in loc, in timp ce dinspre Cotroceni se aude hahaiala celui care a reusit – din nou – performanta de a-i incaiera pe toti contra tuturor. Tipic. Intre timp, One-man-party, cel care se autorecomanda “In slujba Crucii si a Neamului Românesc”, câstiga teren. Si nu numai in Pipera!
Dan Costinas