Dupa o lunga perioada de ratacire printre subiecte triviale,
va invit sa revenim la lucruri cu adevarat serioase:
Autor: Mircea Ciobanu
Rating bookblog.ro: 
Sursa: Bookblog.ro
Recenzie: Silviu Man
Cred ca Jonathan Scheele, fostul sef al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, este cel spunea ca Romania este o tara pe care, cu cat o cunosti mai bine, cu atat o intelegi mai putin. Din nefericire, surazatoarea si ingrijoratoarea afirmatie se potriveste tarii noastre si in ceea ce priveste dinamica formei ei de stat. Din 1866 si pana inspre 1938, Romania, sub Carol I, Ferdinand I si Carol al II-lea, a devenit dintr-o tara cu o constiinta de sine confuza, cu o economie si un mediu social embrionare, un stat respectat, spornic si fundamentat pe niste valori ierarhice clare (relevante sunt, in acest sens, printre altele, splendidele carti ale d-nei Ioana Parvulescu, Intoarcere in Bucurestiul interbelic si In intimitatea secolului 19).
Nu fac parte dintre acei care au boala idealizarii tampe a trecutului, de a visa pe stomacul gol la vremurile cand “tara asta era grânaru’ Europei”, de a-mi inchipui Dambovite si Muresuri de lapte si miere prin spatiul carpato-danubiano-pontic al secolelor trecute, insa numai un nestiutor sau un mincinos fara talent s-ar putea lansa intr-o analiza comparativa serioasa intre Romania monarhiei si Romania stalinista sau post-decembrista. Ca sa revin la afirmatia de mai sus, spun ca este aproape de neinteles cum, dupa 1989, in loc sa repunem in vigoare Constitutia din 1923 (“naivitate”, stiu), sa declaram raspicat regimul comunist ca ilegal (“idealism”, stiu si asta) si in virtutea unui sanatos restitutio in integrum sa ne intoarcem la monarhie, ne-am apucat de votat democratia indivizilor care au ordonat sa se traga in decembrie 1989 si, la scurt timp, sa se instituie “ordinea publica” cu ajutorul bâtelor mineresti. Aceiasi care repeta pana la saturatie povesti nemuritoare cu tradarea Regelui, furturi de bunuri ale statului si alte zvonuri retrograde (discutate pe larg si in volumul de fata).
Cert e ca am capatat fata de monarhie un soi de teama, credem ca daca spunem “rege”, spunem obligatoriu teroare politica, Vlad Tepes, Ivan cel Groaznic, calai, ruguri, ghilotine, aghiotanti barbosi si cruzi. Un imaginar spulberat usor in randurile acestei carti din care afli, de exemplu, ca Parlamentul, departe de a fi umilul subordonat al vreunei puteri absolute, se putea pronunta fara menajamente chiar asupra… casatoriei unui membru al familiei regale. (Cititi recenzia)
(Fragmentul a fost preluat de pe bookblog.ro, cu acordul administratorului. Cititi si alte recenzii semnate de Silviu Man.)