Pardon, scuzaţi!
Fragmentul a fost preluat din Dilema veche, nr. 178:
– Andrei PLESU
Am semnat un apel pentru o nouă Constituţie. Chestia asta cu apelurile nu-mi e prea simpatică. Dar am semnat, pentru că se întîmplă să cred sincer în proasta alcătuire a Constituţiei actuale. Această proastă alcătuire – potrivit căreia preşedintele are (prin modalitatea alegerii) o maximă legitimitate şi, în acelaşi timp, o severă restricţie de putere – explică, parţial, criza politică prin care am trecut şi trecem încă. Dacă vrem un preşedinte cu puteri limitate, trebuie să-i lăsăm Parlamentului misiunea alegerii lui (republică parlamentară). Dacă însă vrem ca poporul să-şi aleagă preşedintele, atunci vom avea o republică prezidenţială, cu Constituţia aferentă. În ce mă priveşte, nu înclin spre una mai mult decît spre cealaltă. Există, în lumea largă, şi democraţii cu accent prezidenţial (Franţa), şi democraţii cu accent parlamentar (Germania). Există chiar şi democraţii de tipul monarhiei constituţionale. Cine alege între toate aceste variante? Într-o primă instanţă – politicienii ţării, iar în ultimă instanţă – naţiunea, prin referendum. (Cititi articolul)
