Pâna mai deunazi am crezut orbeste in varianta invatata la Istorie, cum ca Voievodatul Transilvaniei subzista de prin secolul al XI-lea (Terra ultra silvam, in traducere aproximativa “Tara de peste padure”) si, desi mult disputat, ocupat, dezocupat, largit, micsorat, hacuit, alipit etc., aveam convingerea ca este a noastra asa cum a fost a inaintasilor inaintasilor nostri si cum va fi a urmasilor urmasilor nostri.

Azi am mari dubii privind rationamentul de mai sus. De ce? E simplu: pentru ca, in ciuda istoriei “Transilvaniei milenare” care se intinde pe vreo 9 secole si ceva, Administratia SUA poate veni oricând sa revendice – chiar daca nu teritoriul – macar denumirea. Temeiul legal? ma veti intreba stupefiati. Gasesc ei ceva. Daca nu, cel putin pe baza Legii Copyright-ului. La cum ii cunosc eu, nu m-as mira deloc sa aflu ca au inregistrat de mult marca “Transylvania” la OSIM-ul lor. Am cel putin doua probe:

Ratacit pe Autostrada 65, “in the middle of nowhere” undeva prin statul Louisiana am gasit oraselul Transylvania, al carui simbol este un liliac (mamiferul, nu arbustul!): What town paints a BAT on its water tower? Transylvania! Visit the General Store with a painting of Count Dracula on the window, and the funny message, “We’re always glad to have new blood in town.”

Vreo 1200 de km mai la est-nord-est, in Carolina de Nord, am gasit chiar judetul (!) Transylvania, supranumit si “Tinutul cascadelor”.

Initial mi-a trecut prin minte ca poate vreun imigrant român ratacit prin zona sa fi denumit o noua asezare in amintirea Transilvaniei natale. Pe dracu’. Nici vorba de asa ceva. Ambele localitati au fost botezate de catre englezi ori anglo-americani sadea. Nicio sansa sa fi fost vreun târgovet de prin partile noastre: Kronstadt, Schäßburg, Mediasch, Hermannstadt, Mühlbach, Bistritz ori Klausenburg.

Dan Costinas