Titlu: Pe culmile disperarii
Autor: Emil Cioran
Editia: a IV-a
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2008
Pagini: 160
ISBN: 978-973-50-2192-4

Eu nu am idei, ci obsesii. Idei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prăbuşit din cauza ideilor.

Azi ar fi implinit 98 de ani. De aceea va recomand sa cititi “Pe culmile disperarii” — prima lui carte aparuta in (1934) România; distinsa, la vremea aceea, cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitati si cu premiul Tinerilor Scriitori Români.

Ceea ce probabil nu se prea stie la noi despre Emil Cioran: de unde a fost preluata misterioasa initiala M. aparuta inaintea numelui de familie?
“Curând după debutul francez, Cioran începe să-şi semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că iniţiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, iniţiala “M.” din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real şi a fost adoptată de filozof exclusiv din raţiuni fonetice şi de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei şi traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanţă calină, în totală opoziţie cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel – consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane – s-a gândit la E.M. Forster şi a adoptat iniţiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînţelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicţionar şi articole de enciclopedie menţionând încă şi astăzi existenţa unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului. (Cf. Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian, Bucureşti, ed. Humanitas, 1996, p. 191.)” [Sursa: Wikipedia]

This entry was posted on Wednesday, April 8th, 2009 at 12:03 am and is filed under Cartea de lânga noi, Recomanda®ea de la 5. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

One comment

 1 

Sunt experiente carora nu le mai poti supravietui. După ele, simti cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificatie. Caci dupa ce ai atins limitele vietii, dupa ce ai trait cu exasperare tot ceea ce ofera acele margini periculoase, gestul zilnic si aspiratia obisnuita isi pierd orice farmec si orice seductie. Daca totusi traiesti, aceasta se datoreaza capacitatii de obiectivare prin care te eliberezi, prin scris, de acea incordare infinita. Creatia este o salvare temporara din ghearele mortii. Simt cum trebuie sa plesnesc din cauza a tot ce-mi ofera viata si perspectiva mortii. Simt ca mor de singuratate, de iubire, de disperare, de ura si de tot ce lumea asta imi poate oferi. Este ca si cum in orice traire m-as umfla ca un balon mai departe decât rezistenta lui. In cea mai groaznica intensificare se realizeaza o convertire inspre nimic. Te dilati interior, cresti pâna la nebunie, pâna unde nu mai exista nici o granita, la margine de lumina, unde aceasta este furata de noapte, si din acel preaplin ca intr-un vârtej bestial esti aruncat de-a dreptul in nimic. Viata dezvolta plenitudinea si vidul, exuberanta si depresiunea; ce suntem noi in fata vârtejului interior care ne consuma pâna la absurd? Simt cum trosneste viata in mine de prea multa intensitate, dar si cum trosneste de prea mult dezechilibru. Este ca o explozie pe care n-o poti stapâni, care te poate arunca si pe tine in aer, iremediabil.
~ E.M., 1934 “A nu mai putea trai”

April 8th, 2009 at 12:30 am