“The darkest thing about Africa has always been our ignorance of it.” ~ George Kimble

Cred sincer ca viitorul — nu foarte indepartat — apartine Africii. Cât mai curând, tot mai multe minti se vor lumina si tot mai multe perechi de ochi vor fi indreptate inspre continentul numit (intr-un mod necuviincios, consider eu) negru. Aceasta mutare masiva a interesului nu trebuie sa aiba in vedere bogatia insuficient explorata de resurse minerale si materii prime naturale, ori mâna de lucru foarte ieftina si imensitatea unei virtuale piete de desfacere pentru produsele occidentale. Continentul african, al doilea ca marime dupa Asia, are de oferit mult mai multe valori. Daca am pune pe o balanta imaginara ceea ce, de-a lungul istoriei, li s-a impus si mai ales ce li s-a luat cu forta pe de o parte si ce li s-a oferit pe de alta parte, daca numim “dezechilibru” ceea ce vedem este prea putin spus.

Am primit zilele trecute un album de arta africana. Impresionant! Din Nigeria (care are mai multi locuitori decât Rusia) si pâna in Arhipelagul Seychelles (cu o populatie cam la nivelul Andorrei), din Tunisia si pâna in Africa de Sud, numai arta si iar arta. Adevarata. Nu sunt plastician nici din nastere si nici de formatie, dar când ceva imi place, spun cu tarie: imi place! Nu numai ochiului, ci si imaginatiei.

Cartea asta e plina de lucruri interesante; de pilda ne demonstreaza cum s-au inspirat, la sfârsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, unii avangardisti europeni (si, prin ei, curentele respective) din arta africana: Picasso (si cubismul), Matisse (si fauvismul), Van Gogh si Gauguin (si postimpresionismul). Odata cu ei, prin influenta africana pomenita mai sus, s-a schimbat ceva in perceptia asupra artei in general, dialogul artist-consumator a devenit mai sofisticat si mult mai profund. Putem oare sa afirmam deja ca Arta africana a câstigat razboiul cu academismul si naturalismul batrânului continent si sta la baza Artei abstracte moderne?

Dan Costinas