«Gabriel Garcia Marquez meets Umberto Eco meets Jorge Luis Borges…Ruiz Zafón gives us a panoply of alluring and savage personages and stories. His novel eddies in currents of passion, revenge and mysteries whose layers peel away onion-like yet persist in growing back… we are taken on a wild ride that executes its hairpin bends with breathtaking lurches.» ~ NEW YORK TIMES

Titlul articolului pare sa nesocoteasca legile elementare ale bunului-simt, dar nu e chiar asa.
Ingaduiti-mi sa ma explic: nu am reusit, inca, sa obtin si sa citesc traducerea in limba româna a cartii lui Carlos Ruiz Zafón aparuta la Polirom in 2005. In schimb am, si deja recitesc cu mare placere, o re-re-re-editare “La Sombra del Viento” in limba spaniola, Editorial Planeta din 2008.

Din respect pentru cei care nu au citit-o deocamdata sau cei care planuiesc sa o faca in viitorul apropiat, nu intentionez sa dezvalui nimic din poveste; odata pentru ca ar fi nedrept si apoi le-as strica bucuria descoperirii. (Ar fi similar cu intratul ziua-n amiaza mare intr-o gradinita doar pentru a-i anunta pe copii ca Mos Craciun nu exista!) Nu dau detalii, dar o recomand cu toata caldura: o carte ce merita a fi citita, chiar si numai din urmatoarele motive:

1) Primul mister apare imediat dupa deschiderea cartii, chiar inainte de a incepe lectura propriu-zisa: “Para Joan Ramon Planas, que merecería algo mejor” ~ Lui Joan Ramon Planas, care merita ceva mai bun Cine este acest Joan Ramon Planas caruia i se dedica un asemenea roman? Pare a fi un individ cunoscut, poate chiar cineva din anturajul scriitorului, caruia norocul nu prea i-a surâs in viata. Oricât m-am străduit sa-i descifrez identitatea, a fost inutil. Deocamdata. De multe ori dedicatia prefateaza foarte bine scriitura; alteori ii intelegi semnificatia abia după ce termini de citit cartea. Nu si in acest caz.

2) “Cimitirul cartilor uitate” – initial doar o abila si abstracta solutie scriitoriceasca de mare efect, devine un concept din ce in ce mai concret, dar si un vibrant si coerent semnal de alarma privind viitorul cartilor, al scrisului, al cititului, al fiintei umane in general. Acest loc sacru (care-mi aminteste oarecum de mitul conform caruia elefantii se retrag sa moara undeva departe de privirile compatimitoare ale celorlalti) nu este altceva decât un muzeu de umbre si ecouri, un cimitir unde sunt aduse cartile pentru a le feri de pieire. Ritualul ii obliga pe vizitatorii acestui loc enigmatic sa aleaga o carte si sa o adopte, asigurându-se astfel ca ea nu va muri, ca va ramâne vie pentru totdeauna.

3) Sunteti pasionati de istorie? Aici gasiti Istorie: Barcelona (capitala Cataloniei, una dintre provinciile spaniole cel mai greu incercate in timpul Razboiului Civil) mereu scufundata in ceata, bulevardul La Rambla, colina Montjuïc, Puerta del Ángel si multe nume reale de strazi, parcuri, piete, biserici – toate par de o vârsta cu lumea.

4) Ce gen preferati? Gotic, dragoste, crima, suspans, politist, bildungsroman, groaza, istoric, mister, arta, politic, tragic, comic, fantastic – Umbra vântului va ofera câte putin din fiecare, armonios proportionate astfel incât rezultatul final este si placut la gust, dar si usor de digerat.

5) Umbrele trecutului, secretele prezentului si nesiguranta viitorului – asociate intr-un mod surprinzator de natural intr-un roman care intredeschide câteva usi secrete si ne faciliteaza accesul spre unghere ale sufletului mai putin cercetate: “Existam atâta timp cât cineva isi mai aminteste de noi.”

6) Best-seller? De departe! Fara sa atinga performantele unice ale Codului lui Da Vinci ori cele ale lui Harry Potter (oricum, desi tot fictiune, Umbra vântului este – si se vrea – cu totul altceva), faptul ca romanul a fost tradus in mai mult de 40 de limbi diferite si ca a aparut in peste 50 de tari vorbeste de la sine despre calitatea in sine a constructiei. In aceste conditii, numarul milioanelor de exemplare vândute mi se pare irelevant. “Cartile nu au nevoie de pasaport”, spunea insusi autorul intr-un interviu recent. Umbra vântului este mai mult decât o carte despre o carte, e o ofranda adusa scrisului, cartilor, cititului; si mai e cel putin o lectura extrem de placuta, incitanta in acelasi timp. Cartea “pasilor pierduti pentru totdeauna in umbra vântului” este greu de lasat din mâna inainte de a fi ajuns la ultima-i pagina.

7) Cu voia dumneavoastra ultimul pe lista, Autorul: am vrut sa scriu câte ceva despre Carlos Ruiz Zafón, dar intre timp i-am descoperit pagina de internet. Orice cuvânt in plus ar fi de prisos: “I do not write for myself, but for other people. Real people. For you. I believe it was Umberto Eco who said that writers who say they write for themselves and do not care about having an audience are full of shit, and that the only thing you write for yourself is your grocery shopping list. I couldn’t agree more.”

«Gabriel Garcia Marquez meets Umberto Eco meets Jorge Luis Borges…Ruiz Zafón gives us a panoply of alluring and savage personages and stories. His novel eddies in currents of passion, revenge and mysteries whose layers peel away onion-like yet persist in growing back… we are taken on a wild ride that executes its hairpin bends with breathtaking lurches.» ~ NEW YORK TIMES

Daca ar fi trebuit sa ma incadrez in doua rânduri, as fi spus doar atât:
Nu uitati ca si cartile au un Suflet al lor: Sufletul celor care le-au scris si Sufletul celor care le-au citit, le-au trait ori le-au visat.

Asa ca adoptati câte o carte pâna nu este prea târziu!
Dan Costinas

Tags: , , ,

This entry was posted on Tuesday, June 2nd, 2009 at 12:03 am and is filed under Mântuirea prin cultura. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed at this time.