Opera is one of the most important art forms. It should be listened to and appreciated by everyone. ~ Luciano Pavarotti

Candva in secolul trecut – suna ca dracu, dar asta e! – pe la sfarsitul anilor ’70, inainte de a deveni un sandwich cu nimic intre cele doua telejurnale, Televiziunea Romana transmitea duminica dimineata pe programul 2 Lectiile de muzica cu Leonard Bernstein, majoritatea filmate cu 10-15 ani in urma. Nu era cazul sa ai nici cea mai vaga cultura muzicala pentru a le intelege si a le indragi instantaneu. Menirea acelor lectii nu era aceea de a-si transforma telespectatorii in muzicieni ori compozitori, ci pur si simplu de a-i familiariza si a le insufla dragostea pentru Marea Muzica. Ulterior au incercat si altii “reteta”, dar nu s-au ridicat la inaltimea inteligentei si a farmecului personal dovedite de Maestrul Bernstein. Mai apoi, prin anii ’80 ai aceluiasi pomenit secol trecut, tot pe programul 2 si tot duminica, seara de data aceasta, Seratele muzicale au reprezentat cadrul perfect in care muzicologul Iosif Sava reusea sa-si “provoace” invitatii la incantatoare dialoguri cu si despre muzica simfonica.

Cine (mai) asculta azi muzica simfonica? Cine (mai) merge la Opera?
Din fericire, destul de multi. Personal cred ca ar putea fi si mai multi daca – vorbind acum strict despre Opera – ar cunoaste povestea transpusa pe portativ de compozitor, daca ar citi libretul inainte de auditie. Sa facem o incercare:

RIGOLETTO ~ alaturi de AIDA, este una dintre operele lui Verdi cu cea mai mare priza la public.
Dar cine este Rigoletto? Si care e povestea?
Foarte pe scurt, pentru a nu va strica bucuria unei vizionari viitoare:
Rigoletto este doar un mascarici, pe deasupra si cocosat, dar care se dovedeste plin de umor amar, critic necrutator al vietii de la curtea Ducelui de Mantua. Gilda, fiica lui Rigoletto, este urmarita si dorita de afemeiatul Duce, care reuseste in final sa o seduca. Hotarat sa ii demonstreze fiicei sale cine este de fapt Ducele, mascariciul o duce pe aceasta in casa asasinului Sparafucile, a carui sora – Maddalena – ii oferea Ducelui farmecele sale. Rigoletto il angajase pe Sparafucile pentru a-l ucide pe Duce, dar Maddalena isi convinge fratele sa ucida in locul acestuia pe altcineva, ales la intamplare. Stiind ca va fi ucisa, Gilda apare deghizata, este injunghiata, bagata intr-un sac si trimisa lui Rigoletto, in locul trupului Ducelui. Cocosatul deschide sacul si isi descopera fiica in agonie, care moare soptind ultimele cuvinte de dragoste catre Duce.

Aria cea mai cunoscuta din aceasta opera, “La donna è mobile”, e cantata de Ducele de Mantua – culmea ironiei, el fiind cel mai “schimbator”, cel mai frivol dintre personaje – in timp ce victima sa, tanara Gilda, moare sub ochii ingroziti ai tatalui sau:

La donna è mobile / Qual piuma al vento, / Muta d’accento — e di pensiero.
Sempre un amabile, / Leggiadro viso, / In pianto o in riso, — è menzognero.

La donna è mobil / qual piuma al vento / Muta d’accento e di pensier!

È sempre misero / Chi a lei s’affida, / Chi le confida — mal cauto il core!
Pur mai non sentesi / Felice appieno / Chi su quel seno — non liba amore!

La donna è mobil / qual piuma al vento / Muta d’accento e di pensier!

Intr-o traducere aproximativa:

Femeia e schimbatoare / Ca pana dusa de vant, / Isi schimba tonul — dar si gandurile.
Intotdeauna dulce, / Si frumusica, / Cand plange ori cand rade, — e intotdeauna mincinoasa.

Femeia e schimbatoare / Ca pana dusa de vant, / Isi schimba tonul — dar si gandurile!

E vrednic de plans / Acela ce o crede, / Cine se increde — isi primejduieste inima!
Si acela nu va fi / Fericit pe deplin / Care de pe acest piept — nu-si soarbe dragostea!

Femeia e schimbatoare / Ca pana dusa de vant, / Isi schimba tonul — dar si gandurile!

Cu ajutorul lui Trilulilu, va propun si vocea lui Andrea Bocelli, intr-o interpretare de mare clasa:

Andrea Bocelli – La donna e mobile
Asculta mai multe audio Muzica