Ce “bacovian” mi se pare Toparceanu aici. E foarte instructiv de recitit aceste poezii dedicate orasului care denota o anumita sensibilitate “romaneasca” privind lumea urbana. Ma gandesc la Rondelul orasului de altadata al lui Macedonski:

Era orasul de-altadata
Sub plopi de-argint, muiati în soare,
O verde oaza fermecata
Cu repezi ape cantatoare

Pe-oricare strazi cantau izvoare,
Si sarutat de flori ce-mbata,
Traia orasul de-altadata
Sub plopi de-argint, muiati în soare.

Prostimea chiar era bogata.
Prin curti aveau, mai toti, cuptoare.
In beciuri se teseau covoare.
S-o viata-n veci imbelsugata
Traia orasul de-altadata.

Sau la poezia Orasul furnicar a lui Eminescu.

Privesc oraşul furnicar ­
Cu oameni mulţi şi muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolţi,
Cu câte-un chip l-a stradei colţ.
Şi trec foind, râzând, vorbind,
Mulţime de-oameni paşi grăbind
Dar numai p-ici şi pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe şuierate,
Ţiindu-şi mânile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preoţii lin şi în veştminte
Cântând a cărţilor cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod ­ sfinţire de-apă,
Pe uliţi lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet ­ tarra bumbum ­
Ostaşii vin în marş acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Şi tobe tare-n tact ei bat
Şi paşii sună apăsat;
Lucesc şi armele în şir,
Frumos stindarde se deşir;
Ei trec mereu ­ tarra bumbum ­
Şi dup-un colţ dispar acum…
O fată trece c-un profil
Rotund şi dulce de copil,
Un câne fuge spăriet,
Şuier-un lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Şi-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Şi orologiile bat ­
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.

Cat priveste poezia buna si proasta si rezonanta ei in noi, am citit cu multi ani in urma intr-o revista care se numea Luceafarul, cred, versurile cuiva care castigase un concurs de poezie pentru tineri poeti sau pentru amatori. Nu stiu de ce mi-a ramas in cap aceasta strofa, poate pentru rima. Suna cam asa: Miros a ins trecut prin multe / Plumb uneori imi cade-n pasi / Si te-as rapi ca pe-o sabina / Numai rapita sa te lasi.

Sa nu uitam ca Baudelaire insusi se inspira din viata citadina a Parisului. El argumenta ca arta trebuie sa creeze frumusete chiar si din cele mai josnice si non-poetice situatii…

Revenind insa pe meleaguri mioritice, daca am incerca sa realizam o balanta intre poezia citadina si cea rurala, cred ca putem spune ca pana destul de tarziu – poate pana la saizecisti – poezia romaneasca era dominata de un imaginar care tine cu precadere de spatiul rural. Ori, tonul modernitatii (ca si ora exacta!), cel putin in cazul tarii noastre, s-a dat intotdeauna de la oras.