Asta ma intrebam si eu daca versurile lui Mircea Dinescu mai sunt inteligibile astazi si daca poezia lui nu e exagerat de datata, adica absurda. Dupa revolutie eu imi amintesc ca am cumparat o antologie care s-a editat atunci cu titlul Proprietarul de poduri. Am citit-o de nu mai stiu cate ori. Invatasem poezii intregi si cred ca pe unele le mai stiu si acum.
Insa ce se mai intelege astazi din versuri precum:

“Lucrurilor la primarie li s-a dat un alt nume.”

“Biserici invelite în ziare ca sticlele cu vin
sint coborite-n pivnite degraba.”

“Tine-ti si tu celulele-n dirlogi
fă-te si tu ca hoitul nu miroase,
nu te-ntreba ce-i cu acesti milogi
ce-i cu aceste ziduri fara case.”

Si gasesc ca e un alibi frumos pentru utopia comunista sfarsitul poeziei:
“Experienta nu a reusit.
Omul e-un câine. Chiar daca nu latra.”
De fapt nu asta era problema. Nu a reusit pentru ca uzurpa umanul, incerca sa-l reconstruiasca cu prezumtii antropologice false.

Aceste poezii fara ample note de subsol nu stiu cat mai valoreaza.

De acord cu amandoi. Partial.
Eu cred ca este foarte important SA NU UITAM si, pe cat se poate, SA IMPIEDICAM REPETAREA GRESELILOR. Prin orice mijloace: Istoria este obligata sa consemneze obiectiv evenimentele, evolutia si legitatea acestora (in masura in care exista o legitate!), iar toti ceilalti (poeti, scriitori, jurnalisti, dar si noi, oamenii de pe strada) avem datoria morala de a povesti, de a explica, de a releva hidosenia vremurilor tulburi – tocmai pentru a preveni repetarea lor.
Si da, vom scrie ample note de subsol daca va fi nevoie! Important e sa nu se uite Raul trait; e mai bine sa “suflam in iaurt” decat sa cadem din nou in vreo perfida capcana a istoriei.