11
Oct

Presa de duminica

   Posted by: Dan   in Revista presei

De la Geneza incoace, ziua a saptea a saptamânii a fost considerata una binecuvântata si sfintita, menita odihnei dupa ce toate lucrurile au fost puse in buna rânduiala de luni pâna sâmbata.
Cu toate acestea, la cafeaua de dimineata ori la siesta de dupa amiaza puteti rasfoi doua – trei ziare proaspete:


Adevarul, 11 octombrie 2009

Summitul Mondial al Presei de la Beijing s-a încheiat – articol semnat de Viorela PRECUPAS
Declaraţia Comună a summitului mondial al presei, adoptată sâmbătă, 10 octombrie, exprimă speranţa participanţilor că organizaţiile media din întreaga lume vor promova prestaţia profesională obiectivă şi imparţială, reflectarea corectă şi nepărtinitoare a evenimentele locale şi internaţionale, facilitând astfel cooperarea şi schimbul de opinii între popoarele din diferite ţări şi regiuni.
Totodată, agenţiile de presă, ziarele şi revistele, posturile de radio-tv şi websiteurile vor încuraja transparenţa şi responsabilitatea guvernelor şi instituţiilor publice.
~ Cititi articolul

@

Cotidianul, 11 octombrie 2009

Olga Tudorache la 80 de ani – articol semnat de Gabriela LUPU
Olga Tudorache s-a născut pe 11 octombrie 1929, în comuna Oituz, judeţul Bacău. A absolvit Institutul de Teatru în 1951 şi de atunci a jucat neîncetat în mai multe teatre din Bucureşti şi din ţară şi în nenumărate filme. Şi-a început cariera didactică în 1976 la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) din Bucureşti, unde a fost dascălul unui mare număr de viitori actori. S-a retras din învăţământ în 2000, dar continuă să joace până astăzi. ~ Cititi articolul

@

Evenimentul Zilei, 11 octombrie 2009

„Miss Daisy şi şoferul ei” – articol semnat de Simona CHITAN
Maia Morgenstern a întruchipat cu forţă şi profunzime, şi sensibilitate personaje feminine complexe: „Doamna T”, atât în teatru, cât şi în film, Marguerite în „Dama cu camelii”, Lola Blau, la Teatrul Evreiesc de Stat, o Lola Lola de neuitat în „Îngerul albastru”, după Heinrich Mann, la Odeon, sau pe Arkadina în „Pescăruşul” lui Andrei Şerban de la Sibiu ~ Cititi articolul

@

Jurnalul National, 11 octombrie 2009

Jamie Oliver, titular la Ministerul Hranei – articol semnat de Tudor CIRES, Simona LAZAR
Jamie Oliver crede că hrana sănătoasă este Sfântul Graal al mileniului trei. Cavalerii medievali îl căutau mereu şi nu îl puteau atinge, Sfântul Potir este astăzi la îndemâna oricăruia dintre noi. Hrana corect pregătită, din ingrediente naturale, îţi întăreşte sănătatea, poate schimba vieţi şi, cu un efect de domino, poate schimba istoria unei familii şi a unui neam. ~ Cititi articolul

@

Ziua, 11 octombrie 2009

Printesa Martha Bibescu, vedeta societatii franceze. – un articol semnat Z.O.
Nascuta intr-un clan de ministri din Partidul Conservator, Martha Lahovary se maritase la 16 ani cu George Bibescu, membru al unei mari familii domnitoare din Muntenia. Un contemporan o descrie pe tanara mireasa ca fiind ”izbitor de frumoasa, cu o fire intriganta, cu glezne urate, o mare inteligenta, o vointa puternica si o educatie incompleta”. Soacra ei a trimis-o pe Martha la o vila izolata din tara, in Muntii Carpati, unde tanara a fost supusa unui regim de citit, scris si comportament. Doi ani mai tarziu, Printesa Bibescu a patruns in lumea literara cu publicarea primei ei carti – ”Les Huit Paradis (Cele opt paradisuri)” , incununata cu premiul Academiei Franceze cand autoarea avea numai 18 ani. ~ Cititi articolul

(Fragmentele au fost preluate din cotidianele mentionate mai sus, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.)

This entry was posted on Sunday, October 11th, 2009 at 12:00 am and is filed under Revista presei. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed at this time.