Tânăr lector universitar, deja doctor în filosofie, Horia Pătraşcu scrie cu o uşurinţă şi o onestitate debordante; ne încredinţează, necenzurate, şi cele mai intime frământări sufleteşti ale sale – mie personal îmi inspiră mai curând o sinceritate asumată decât o dorinţă de a epata cu orice preţ. Gândurile sunt “plantate” aparent haotic, poţi începe lectura de la orice pagină şi apoi să o continui într-o direcţie ori în cealaltă: «O scriere plină doar de exclamaţii, produsă de o înţelepciune a vociferării…»

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi s-a întâmplat, de câteva ori în viaţă, un fapt straniu, rămas inexplicabil până în zilele noastre: când am ajuns la ultimul semn de punctuaţie, cel care marchează finalul cărţii, am simţit imboldul de a o lua de la capăt, de a relua lectura abia încheiată. Nu este cazul acum, după ce am citit cartea domnului Horia Pătraşcu, Despre urât şi alţi demoni. Reflecţii şi exclamaţii. Probabil şi datorită faptului că nu a fost o lectură propriu-zisă, ci mai mult un fel de cercetare amănunţită a scriiturii; poate şi pentru motivul că am fost captivat de la prima propoziţie: «Gândul este mai real decât faptul.» Deşi nu s-a repetat fenomenul cu reluarea imediată a lecturii, de această dată am simţit un alt imbold: să scriu despre ea! Nu pre- ori postfaţă, nu recenzie, nu analiză, şi nici comentarii sau aprecieri. Pur şi simplu să scriu Despre. Continuare »

Tags: Pătraşcu, recenzie