“Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” ~ Octavian Goga
Nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. Ca de obicei, m-as bucura sa ma contraziceti, sa ma completati ori, pur si simplu, sa propuneti Versurile de joi pentru saptamana viitoare.
Anul acesta au intrat in domeniul public operele lui Octavian Goga; nu mentionez nimic despre activitatea sa gazetareasca, scriitoriceasca, politica, de membru al Masoneriei ori al Academiei Romane. Astazi ma intereseaza doar Octavian Goga traducatorul, prieten apropiat al literaturii maghiare: Petőfi, Madách si Endre (citez doar trei la intamplare). Insusi George Calinescu remarca frumusetea traducerilor lui Goga: “E limba şi chiar stilul lui Eminescu potrivit vremii noastre şi e tocmai interesant să se vadă un poet clasic care izbuteşte să fie plastic prin vorbe, pentru ureche, nu prin colorism.”
Am ales pentru astazi un fragment din TABLOUL XIII • “În haos” – din traducerea poemului dramatic Tragedia omului, de Madách Imre:
(Haosul. În depărtare se vede un sector de pământ, micşorându-se din ce în ce, până ce dispare între stele. Ceaţă care se întunecă, până devine beznă. Adam, moşneag, zburând cu Lucifer.)
ADAM
Ăst zbor nebun, răspunde-mi, unde duce?
LUCIFER
Nu te-ai dorit tu, dezbrăcat de humă,
În sfere-nalte să pătrunzi, acolo
Unde spuneai că glas de înrudire
De la un duh ai desluşit…
ADAM
E drept,
Dar nu-mi credeam atât de rece calea.
Pustiu e tot, şi-atâta de străin,
Ca drumul unui făcător de rele…
Două simţiri în pieptul meu se luptă:
Eu văd ce-ngust e lutul care-nchide
Pornirea mea de zbor în alte lumi.
Aş vrea să scap din cercul lui, dar, vai,
De dor eu plâng, căci doare despărţirea.
Ah, Lucifer! Priveşte înapoi…
Întâi pierdurăm florile din ochi,
Apoi frunzişul tremurat din codri;
Priveliştea – atât de colorată –
Îmi pare-acum pustie, fără rost.
Ce ne mişca, s-a şters în drum, şi stânca
Pare zgulită-n muşunoi nătâng…
Iar norul plin de trăsnet, socotit
De cei de jos un glas sfinţit din cer,
S-a subţiat în aburi nevoiaşi…
Unde-i întinsul mării care urlă?
Un petec sur pe globul ce, rotind,
Se pierde-acum în droaia de tovarăşi…
Aci a fost întreagă lumea noastră…
O, Lucifer, şi ea s-a dus… şi ea…
Răspunde-mi, oare trebuia s-o pierdem?…
LUCIFER
Se schimbă tot, privit din înălţime.
Întâi se pierde farmecul, apoi
Mărimea, forţa, până ce rămâne
Temeiul rece îngrădit în cifre.
ADAM
În urma noastră stelele rămân
Şi nu simt ţintă, stavilă nu simt.
Ce preţuieşte viaţa fără luptă,
Fără iubire?… Îngheţăm, Lucífer!
Cititi aici textul integral: TABLOUL XIII • “În haos”
© Hungarian Electronic Library
( Fragmentul a fost preluat de pe pagina http://mek.oszk.hu/00900/00934/html/, care contine traducerea intregului poem. )
Toamna
de Octavian Goga
Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiţă
Li se uscă rădăcina.
Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul,
Cu podoaba zdrenţuită
Tremură pe câmp porumbul.
Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.
De viforniţa păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Îl ascult şi simt subt gene
Cum o lacrimă-mi învie:
– Ni se-aseamănă povestea,
Pui golaş de ciocârlie.
Foarte frumoase versurile. Propun un poem de Rainer Maria Rilke:
Zi de toamna
Doamne, e timpul. Vara a fost mare.
Asterne-ti umbra pe cadranele solare,
si vîntului da-i drumul pe cîmpii.
Porunca pentru pîrga da poamelor tîrzii,
mai daruie-le doua zile calde,
grabeste împlinirea, sa se scalde
o ultima dulceata în vinul greu din vii.
Cel care n-are casa, nu-si va mai construi.
De-acum, cel singur, singur o sa fie:
veghind, citind, el lungi scrisori va scrie
si pe alei mereu va rataci,
nelinistit, cînd frunzele adie.
Mda, a venit toamna.
Va trebui sa ne adapostim cum om sti de crunta “viforniţă păgână”…
Rilke, da!
Desi nascut la Praga, unul dintre cei mai prolifici autori de limba germana; el insusi un foarte bun traducator din franceza.