Doua expozitii recente (2010): “Dor de primavara”, “Reflectii de primavara”, cateva tablouri: “Simfonie de toamna”, “Dona toamnei”, “Boboc de toamna”, “Simfonia de iarna”, “Dona primaverii”, “De primavara iubita”, “Inima de primavara”, “In camasa de vara” si alte cateva sute de panze numai cu flori! Imi inspira o Craiasa a florilor ingemanata cu un Antonio Vivaldi al picturii, o confirmare exemplara a libertatii de gandire si a usurintei de “versificare” a expresiei plastice: o artista care transpune franturi de viata in tuse de penel.

Carte de vizita:
100% ardeleanca. Nascuta intr-o friguroasa zi de 2 ianuarie, in cel mai mic municipiu din Romania, orasul regretatului actor Adrian Pintea. Dupa ce a absolvit liceul in targul natal, si-a continuat studiile (Scoala de arta si Facultatea de arte vizuale – sectia Pictura) in Oradea. A pictat aproape 1000 de tablouri, din care peste 800 se gasesc deja in colectii particulare din SUA, Canada si Europa. Cititi aici CV-ul impresionant al emeritei artiste. ( Clic pe imagine pentru a vedea tabloul la care tocmai lucra Elena in momentul realizarii fotografiei. )

Ca de obicei, am formulat putine intrebari, complet neconventionale si (aparent) haotice. Scopul urmarit este acela de a va invita pe dvs., cititorii, sa continuati interviul prin intermediul sectiunii de comentarii, sa aflati tot ceea ce v-ar putea interesa despre picturile, persoana si personalitatea talentatei artiste Elena Bissinger.

Interviu cu pânzele pe masă:

1. Monet si Renoir sau mai degraba Pollock si Kandinsky?
Elena Bissinger: Acestia mi-au placut dintotdeauna, dar nu ei sunt cei de la care am pornit. Renasterea (Botticelli si sfarsitul sec. al XV-lea), Clasicismul (Poussin si sec. al XVII-lea) si Realismul (Courbet in sec. al XIX-lea) sunt cele trei mari curente, “treptele” de pe care m-am lansat in cariera. Ori de cate ori am fost tentata sa pictez in stil impresionist, am considerat ca este mai bine sa aman momentul pentru mai tarziu, dupa ce voi fi aprofundat stilurile clasic si realist. Am inceput sa pictez inca din copilarie, in special peisaje, flori, animale… Mai tarziu, in facultate fiind, am descoperit un adevar fundamental: doar pornind de la clasic iti poti defini stilul. Pe cei doi exponenti majori ai expresionismului abstract i-am descoperit ceva mai tarziu si m-am lasat angrenata in stilul degajat, gestual si spontan. Deoarece consider ca inca mai am multe de invatat, astept sa ma surprind cautand in subconstient acel licăr unic, sursa unei creatii revolutionare, ceva ce nu a fost descoperit inca, ceva ce nu a fost conceput. De fapt, pentru tot ceea ce creăm suntem indatorati certitudinii ca avem deja integrate: ideea, cuvantul, starea – si dobandim toate acestea numai prin cunoastere, simtire, stari sufletesti. Cum se intampla de fapt la toti pictorii, si lucrarile mele imi tradeaza diferitele perioade pe care le-am parcurs.

2. O expozitie de pictura este un monolog al artistului sau un dialog cu privitorii?
E.B.: Mai degraba un monolog, zic eu, dar si dialog. Despre aceasta din urma forma de “convorbire” as spune doar atat: ca pictor, vii in fata publicului cu creatiile tale, iar lucrarile trebuie sa “vorbeasca” despre tine mai mult decat rostesti tu in cuvinte. De obicei, impactul unei expozitii este unul pozitiv si realizeaza, intre privitor si artist, o punte, o legatura directa. De la un astfel de eveniment pleci, de regula, fericit si implinit, deoarece gandurile si impresiile pozitive te domina si iti dau incredere in fortele proprii, dar si imboldul de a crea mai departe. Cu speranta ca ai transmis privitorului exact mesajul dorit, cauti sa mentii un echilibru intre asteptarile potentialilor vizitatori (clienti) si propria placere de a picta. Continuare »