«Am spus-o mereu: dacă stai cu capul în nisip, nu vei ştii niciodată de unde-ţi vin şuturile.» ~ Herbie Mann
Anul trecut a funcţionat: 51 de zile – de regulă cea de-a patra din fiecare săptămână – au fost rezervate, cu mici excepţii scuzabile, realităţii exprimate în stihuri. În fiecare joi v-am spus că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. În schimb, în oricare altă zi m-am bucurat atunci când: m-aţi contrazis, m-aţi completat ori, pur şi simplu, aţi propus Versurile de joi pentru săptămânile următoare.
După regula agreată deja de mai bine de un an, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. NISIPUL este granularul laitmotiv al zilei.
Versurile îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri:
de Octavian Paler
şi mîini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
Alexandru Vlahuţă – Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele)
Lăsaţi-mă singurătăţii mele.
Mi-albeşte capul, în vârtejul lumii,
Pe frunţi de valuri stă cununa spumii,
De mult ce se frământă între ele.
De visuri inima pustie nu mi-i…
Senin mă urc pe-a lor înalte schele,
Străbat albastre văi, plutind prin stele,
Pământul ducă-şi droaia lui de můmii!
Tihnit, ascult a gândului poveste,
Mă-nşel, şi cred că tot ce-a fost mai este.
Ce dulce-i astă amăgire-a vieţii!
Tăceţi s-adorm, nu voi să prind de veste
Că mi s-a stins văpaia tinereţii,
Ş-asupră-mi anii grei şi-aştern nămeţii.
Cum curge vremea…
de Alexandru Vlahuţă
Cum curge vremea şi ne-ngroapă!
Ia vezi ce mare te făcuşi:
Mai ieri, erai numai de-o şchioapă,
Când te pierdeam printre păpuşi;
Când te dam huţa pe picioare,
O minunică răsfăţată,
Şi te-ntrebam care-de-care:
Ce eşti mata băiat, ori fată?
Parcă te văd cum înainte
Ne ieşi la toţi, şi-n gât ne sai;
Mama-ţi tot zice: fii cu minte…
Tu parcă altă grijă n-ai!
Zâmbind, dai gurii noastre pradă
Obrajii rumeni şi rotunzi;
Şi toate laşi să ţi se vadă,
Căci n-ai de ce să ţi le-ascunzi.
Sub scară, jos, într-o rochiţă
Păn la genunchi aproape goală,
Spui vorbe dulci şi dai guriţă
Unui pisoi ce-ţi toarce-n poală.
Când uşile, ca de furtună,
Trosnesc, izbite de părete,
Ştim că vii tu, cea mai nebună
Şi mai drăguţă dintre fete.
Râzând, de toate cele plină
Pe mânuşiţi şi pe obraz,
Tu umpli casa de lumină,
De fericire şi de haz…
Fireşte, azi eşti domnişoară,
Nu ne vorbim ca mai-nainte…
Privirea ta mă înfioară,
De serioasă şi cuminte.
Şi, totuşi, nu ştiu cum îmi vine,
Când văd aceşti doi ochi ce cată
Aşa frumoşi şi mari la mine,
Şi ştiu că-i sărutam odată!…
Pe tarm
de Zaharia Stancu
Aici e marea, aici e nisipul…
Suferinta a inceput in clipa in care am capatat glas
si chip.
Ce bine-ar fi fost,
Ce bine-ar fi fost sa te fi intalnit la inceputul lumii…
Acum stau singur pe tarm, atat de singur…
Urmele pasilor tai pe nisip apa le-a sters,
Vantul le-a sters…