19
Mar

Şapte motive

   Posted by: Dan   in Ceea ce conteaza, Citatepedia

«Imaginaţi-vă o lume în care fiecare fiinţă umană poate participa liber la totalitatea cunoştinţelor umane.» ~ Jimmy Wales, Wikimedia Foundation

Anunţam cu o lună şi ceva în urmă înfiinţarea Asociaţiei Culturale Citatepedia, cu principalul scop declarat de a susţine proiecte culturale/educaţionale pe internet.

Revin astăzi cu prezentarea a 7 motive serioase pentru a sprijini acest proiect:

1. Experienţa în dezvoltarea cu succes a unor proiecte culturale şi educaţionale
Deşi asociaţia este nouă, proiectele susţine au o vechime de până la 7 ani. Nu sunt proiecte care au consumat nişte resurse şi apoi au fost abandonate, cum vedem adesea. Din contră, sunt proiecte vii, în creştere. Chiar mai mult, majoritatea sunt în top pe segmentul lor:
www.citatepedia.ro este un reper cultural-literar;
www.ro-en.ro este cel mai accesat site din domeniul limbilor străine;
www.galeriadearta.com este cel mai vizitat site informativ referitor la artele vizuale.
Toate acestea dovedesc că oamenii care s-au adunat în jurul acestor proiecte fac treabă bună.

2. Impactul major
Orice acţiune culturală sau educaţională făcută cu suflet merită respect. Totuşi, este bine să ne gândim şi la impact. Dacă duci 20 de copii într-un muzeu o dată pe lună este frumos. Dacă aduci 500 de oameni la Ateneu într-o zi de weekend este grozav. Dar cum este dacă în fiecare zi faci ca un stadion plin cu oameni să citească măcar câteva rânduri inteligente sau câteva versuri? Asta face www.citatepedia.ro, care are până la 17.000 de cititori într-o singură zi (340.191 în februarie 2012). Iar www.ro-en.ro urcă şi mai mult, până la 23.000 de utilizatori/zi (387.949 în februarie 2012). Dacă vom compara şi resursele foarte mici faţă de alte acţiuni culturale, impactul este cu atât mai mare. Mai mult, statisticile sugerează că aceste proiecte sunt printre cele mai influente din domeniile lor, tractând şi alte site-uri.

3. Accesul gratuit
Toate proiectele susţinute de asociaţie sunt accesibile tuturor în mod gratuit. În toţi aceşti ani, proiectele au fost susţinute doar din publicitate, şi oricine a desfăşurat activităţi culturale finanţate astfel ştie că nu e treabă uşoară, în general firmele considerând că nu e aria optimă pentru a se promova (deşi putem argumenta puternic împotriva acestei prejudecăţi).

Clic AICI pentru a citi celelalte patru motive.

This entry was posted on Monday, March 19th, 2012 at 12:00 am and is filed under Ceea ce conteaza, Citatepedia. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

One comment

 1 

Rămân cu ochii pe.

March 31st, 2012 at 9:46 am