«Scriitorii fac literatura naţională, iar traducătorii fac literatura universală.» ~ Jose Saramago
Am auzit zilele trecute o persoană respectabilă afirmând că părintele literaturii universale este Goethe. Iniţial am fost intrigat, nu am înţeles ce vrea să spună, dar nici nu am avut ocazia de a cere explicaţii. Ajuns acasă, am încercat să elucidez, de unul singur, misterul afirmaţiei.
După ce am “săpat” puţin, am ajuns la o concluzie care, cel puţin aparent, pare logică. Cândva în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Goethe a folosit – pentru întâia oară, se pare – termenul “Weltliteratur”, pe care s-a construit ulterior conceptul de Literatură Universală.
Povestim şi cântăm de-acel conte cu drag
Ce-odat locuit-a castelul,
Azi când un nepot al fericelui moșneag
Îl face pe însurățelul.
(Fragment din “Cântec de nuntă”, de Goethe, tradus în limba română de Mihai Eminescu)
Hippocrate nu e considerat parintele medicinei pentru ca a folosit pentru prima oara termenul “medicina”
Totuşi, în ciuda faptului că îl slăvea pe Asclepios, Hippocrate din Cos nu a fost deloc un taumaturg: a încercat din răsputeri să elibereze medicina de primitivism şi tot felul de superstiţii.