Archive for November 12th, 2018

Se pare că ideea (genial) exprimată în doar cinci cuvinte: Frumuseţea stă în ochiul privitorului are o istorie mult mai lungă, fiind întâlnită în Grecia antică, prin sec. III î.e.n.

Nici Shakespeare nu a trecut-o cu vederea (în comedia „Zadarnicele chinuri ale dragostei”, 1598):

Beauty is bought by judgement of the eye,
Not utter’d by base sale of chapmen’s tongues.

(Când cumperi frumuseţe, ochiul să-ţi cumpănească,
Nu te lăsa-nrâurit de limbuţia negustorului.) – traducere neprelucrată.

Forma binecunoscută azi, Beauty is in the eye of the beholder, apare pentru prima dată în 1878, în romanul „Molly Bawn” al scriitoarei irlandeze Margaret Wolfe Hungerford.

Poate rezultatul artistic să reprezinte Artă pentru cineva şi Nimic pentru altcineva? Da. Da, pentru că nu există artă frumoasă şi artă urâtă, unele opere rezonează în mai multe minţi sau suflete, altele în mai puţine. Nu cred că există artă care nu rezonează deloc.

Dacă Arta înseamnă Comunicare, aşa cum se afirmă tot mai răspicat, atunci ea se va supune aceloraşi canoane:
1. când e prea originală, devine greu de înţeles – dacă nu are nimic original, poate deveni plictisitoare;
2. când e prea zgomotoasă, irită – prea discretă, riscă să treacă neobservată;
3. şamd

De acord, Arta e comunicare, dar Comunicarea trebuie să fie mai mult decât artă. Este ceea ce demonstrează, cu prisosinţă, Micul Mânz, aici: https://manzmic.ro

La fel ca Micul Prinţ al lui Saint-Exupéry, mânzul mic e un personaj curios, iubitor de frumos, cu mintea liberă de reguli şi stereotipuri, care „aduce sub lumina reflectoarelor oameni și povești, idei și proiecte, gânduri și aspirații” şi le prezintă publicului tânăr într-un limbaj accesibil, deloc pretenţios.