“Cati oameni sunt intr-un singur om? Tot atatia cate stele sunt cuprinse intr-o picatura de roua sub cerul cel limpede al noptii.” ~ Mihai Eminescu
©2008~M.C. (Clic pe foto pentru imagine marita)
Gravitation
4 thoughts on “Gravitation”
Comments are closed.
Cred ca fragmentul e din “Sarmanul Dionis”, o nuvela insuficient cunoscuta si apreciata, mai ales ca sta la bazele prozei fantastice din literatura noastra. Ce ar fi fost Mircea Eliade fara ca Eminescu sa nu fi scris cele cateva bucati de proza fantastica, Sarmanul Dionis, Cezara, La aniversara, Avatarii faraonului Tlà?
Sarmanul Dionis, intr-adevar.
Si zice mai departe poetul: Dac-ai mari acea picatura, sa te poti uita in adancul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu tari si popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisa pe ea — un univers intr-o picatura trecatoare.
Cred ca omul e un mic cristal in stare “bruta”ce arata de fiecare data alta fata, dupa dibacia “mainii” care il slefuieste,
dupa cautarea proprie care il lumineaza…
deci, o infinitate de “alti” oameni… la fel
In principiu sunt de acord, dar cu un minuscul amendament:
Din pacate sunt mult mai multe cristale decat maini slefuitoare; si tot mai multe ajung din starea bruta initiala in starea abrutizata…cand nici macar o scliviseala solida nu mai poate ajuta.