Continui sa ma intreb cum ar fi aratat planeta daca El s-ar fi odihnit incepând cu ziua a 5-a, adica inainte de a apuca sa-l faca si pe acela “dupa chipul sau”. Ar fi fost mai bine?
Nu stiu.
Dar, cu siguranta, mai rau nu putea sa fie.
(Dan Costinas)
“Camouflage” ©2010~M.C.
(Click pe foto pentru imagine marita.)
Ei, aici ai încurcat o ţâră borcanele!
Asta e o mâţă domestică. Dacă nu exista omul, nu era nici ea prin peisaj… 🙂
Nu zic ba, oi fi încurcat o ţâră borcanele cu rase, că doară nu-s doctor în mâţologie.
Zici că asta e domestică, dar dacă nu exista omul, poate că aşa ar fi arătat cele sălbatice… 🙂
Apropo de “Camouflage”, citeam undeva ca speciile de animale isi schimba tipul de camuflaj in functie de anumiti factori:
Cel mai important fiind mediul in care traiesc acestea;
Fiziologia si comportamentul animalelor este alt factor semnificativ. Cele cu blana au nevoie de un camuflaj altfel decat cel al speciilor cu pene sau solzi;
De asemenea, animalele ce convietuiesc in grupuri folosesc tehnici diferite fata de cele solitare;
Felul in care acest camuflaj al animalelor se dezvolta poate fi influentat de comportamentul sau caracteristicile pradatorilor. In cazul in care pradatorul are vedere acromatica, animalul nu va fi nevoit sa isi “asorteze” culoarea cu mediul inconjurator.
Deci, sa fie inteles, pradatorul mâţei noastre, nu sufera de acromatism. Pisica a fost isteata!
Se pare ca Natura nu are niciun fel de limita.
insa este interesant de vizionat:
Pisica sălbatică şi tigrul
de Grigore Alexandrescu
Un cotoi sau pisică,
Din două nu ştiu care,
Nici mare, nici prea mică,
Dar foarte mîncătoare,
Şi din soiul acela ce-n păduri locuieşte
Şi pe copaci trăieşte,
Văzu un tigru mare
Trecînd pe o cărare.
De sus de pe ghindaru unde era urcată,
Pisica socoti
Că poate a-l îngrozi;
Şi făr-a pierde vreme se adresă îndată
La tigru ce trecea,
Fără a o vedea:
„Ia stăi, mă rog, puţin, jupîne de pe jos,
Care te socoteşti
Că nu ştiu cine eşti;
Mîndria ce arăţi cu noi e de prisos:
Ştii din ce neam mă trag şi că strămoşii mei
Sînt fii de dumnezei?
Nemuritorii toţi, din cer cînd au fugit,
Subt nume de pisici în lume au trăit.
Preoţii egipteni în templuri îi slăvesc,
Şi nişte tigri mici cu noi se potrivesc!“
— „Dacă strămoşii tăi cu tine semăna,
Negreşit era proşti cîţi lor se închina,
Răspunse tigru meu; iar daca au avut
Vrun merit cunoscut,
Ceva dumnezeiesc,
Atunci eu te căiesc,
Şi pentru starea ta de milă sînt pătruns,
Căci d-or fi cîte spui, zău, prea rău ai ajuns.“
Deşi mulţi au zis-o, eu tot o mai zic:
Slava strămoşească pe strămoşi cinsteşte;
În zadar nepotul cu ea se făleşte,
Cînd e, cum se-ntîmplă, un om de nimic.
(Ed. 1842)
Nori şi soare se înfruntă.
Când i se zburlesc mustăţi,
Şoareceee, să nu te-arăţi!