«Volumul lui Călin Hera, Îmi pun singur miere în ceai, polemizează implicit, în arta versului, cu slobozenia generală de acum şi regăseşte spontaneitatea aranjată a versului de pe vremea lui Minulescu. Un volum prin care trec adieri soresciene ce răscolesc uşor o melancolie jovială, tonică, agreabilă.» ~ Al. Cistelecan
Îmi pun singur miere în ceai de Călin Hera (Ed. Vinea, 2010)
Ideea de a-mi aduna câteva poeme într-un volum, ghesul de a scrie altele, entuziasmul ăsta, care are ceva copilăresc-frumos în el, au venit după ce şi pentru că am pornit acest blog, cu un an în urmă.
Gata, a aparut! Din cate am reusit sa aflu pana in acest moment, va fi disponibila curand la Cărturesti si la libraria Uniunii Scriitorilor. Deocamdata exista varianta comenzilor online, la edituravinea@yahoo.com
Daca maine, sambata 13 martie va aflati prin (sau aproape de) Hunedoara, puteti participa la prima lansare oficiala a micului volum de versuri. La ora 12.00, la Castel.
Va voi tine la curent cu agenda viitoarelor lansari, dar si cu diversificarea posibilitatilor de achizitionare a cartii. Desi se spune foarte des ca “Poezia nu vinde”, eu sunt optimist atat in ceea ce priveste viata acestei carti, cat si legat de urmatoarele aparitii editoriale semnate Călin Hera.
UPDATE (14.03): Au trecut si lansarea din Castelul Huniazilor si primele emotii, dar si primele carti; v. aici detalii povestite cu umor chiar de protagonist. Se pare ca singura problema foarte serioasa a fost aceea ca pe zidul vechi de peste 500 de ani, banda adeziva din 2010 nu prinde prea bine…
Post scriptum:
Ilustratia copertei este semnata: Devis Grebu.
îmi pun singur miere în ceai
ea stă cuminte pe scaun şi mă priveşte
se miră că mâna nu-mi tremură
e atât de dimineaţă încât
în ochii ei soarele încape
numai cât să se mai lăfăiască o dată
apoi iese din mare
ea nu mai stă pe scaun dar mă priveşte
are mâinile reci şi peretele
dintre noi a devenit transparent
Volumul e structurat în patru capitole („Nebunul de pe muntele Olimp”, „Suntem ca două pofte”, „Însă nicicând n-am ucis porumbei”, „Îmi pun singur miere în ceai”) şi conţine 52 de poeme.
In postfaţă, Mihai Gălăţanu îl caracterizează pe Calin Hera drept „un delicat”, „un amator de chinezărie poetică, un strunitor al nuanţelor.”
Vezi si PA-urile, tot niste “chinezarii”
Chapeau bas!
Multumesc pentru aceste trei completari deosebit de utile si interesante. Am avut intotdeauna un insolit tip de respect pentru persoanele care isi asuma migaloasa activitate de documentare. Faptul ca documentaristii lucreaza mereu in umbra, nu diminueaza nici intr-un caz semnificatia si importanta activitatii acestora; ba chiar dimpotriva, as putea spune.
Daca m-as uita acum in oglinda, dar nu ma uit, cred ca as observa roseata din obraji.
Drept multumire pentru apreciere aduc niste smochini. 🙂 Mai precis…
Zidul năpădit de smochini
de Calin Hera
Aşa zisa mea erudiţie e o glumă proastă
în faţa acestui zid de piatră năpădit de smochini
la care, dacă ai cap, îţi dai căciula jos şi te închini.
Bărbatul care l-a ridicat nu ştia carte. Ştia să pescuiască,
ştia să întindă plase pe sub măslinii din deal
ştia să-şi bucure nevasta, banal.
Ştia să jupoaie caprele la vremea potrivită
şi ştia să aşeze o piatră peste alta, uneori,
la mijlocul distanţei dintre linia mării şi nori.
Zidul năpădit acum de smochini a cunoscut marele cutremur.
Atunci, pietrele s-au aşezat mai bine,
de parcă s-ar fi închegat un fagure de albine.
Zidul acesta a sprijinit-o pe fata cu ochii negri
atunci când bărbatul ei a rămas pe mare.
Durerea ei parcă a intrat în zid. Iată o piatră pe care o doare.
Într-un fel, zidul acesta năpădit de smochini
a adunat în el atât de mult vânt şi durere
încât a ajuns ca o civilizaţie dezvoltată până la supremă tăcere.
“Apetisanta”, coloristic vorbind, imi pare coperta cartii. Si-o fi facut-o singur?
Da, da…am cautat deja un loc de dat cu capul si solutia de curatat ochelarii. Am sa incerc si niste exercitii de dezvoltare a atentiei. 😉
Sper ca “silavaracald” observa ca nu-i singura pe lume. 🙂
Ce faceti, Dragelor, va aliati impotriva “Mogulului de la 5”? 😀
Am citit filmul lansarii, pe blogul autorului, scris cu mult umor, asa cum ai zis, si mi s-a facut piele de gaina. M-a emotionat aproape pana la lacrimi (eh! empatia). Tare mi-ar fi placut sa pot participa in direct la lansare si macar pentru a-l auzi pe juniorul Hera cum isi pune singur mierea in ceai. Emotionant moment!
«Apoi, din senin, a urmat momentul fiului meu. A zis, cu o îndrăzneală pe care nu i-o bănuiam, că vrea să citească şi el. L-am chemat lângă mine. Când s-a văzut faţă în faţă cu sala, i-a mai pierit, cred, din îndrăzneală. Sau o fi fost altceva. Ideea e că s-a strecurat, nu ştiu cum, la mine în braţe. “Ce să citesc?”, m-a întrebat. Am deschis cartea la Îmi pun singur miere în ceai. Cred că a citit mai bine ca mine. Eu mă simţeam…, cum oare aş putea să descriu ce simţeam?» ~ Călin Hera
©2010 ~ Călin Hera (Clic pe foto pentru a vedea imaginea la dimensiunea maxima)
Dan, îţi mulţumesc frumos, sunt foarte mişcat de gestul tău.
Mica, ai fost la lansare? Sau?
Draga Calin,
n-am facut nimic deosebit; placerea si onoarea au fost de partea mea.
Sunt convins ca si tu ai fi procedat la fel intr-o situatie similara.
Domnului Calin Hera
N-am fost, dar mi-ar fi placut.
Felicitari!