Tudor Octavian implineste astazi 70 de ani.
Cu acest prilej, Zia®ul de la 5 ii ureaza La multi ani:
Stimati domni (T.O. si O.T.),
Vreau sa fiu sincer si sa recunosc deschis ca de cele mai multe ori ma fâstâcesc atunci când trebuie sa ma adresez cuiva al carui nume este format din doua prenume (sau cel putin asa pare la prima vedere); deci, stimate domnule Octavian sau stimate domnule Tudor?
Nu puteati sa aveti si dv. un nume clar? De pilda Ion Ion. Sau viceversa. Atunci nu le mai incurcam, stiam care-i patronimu’ si care-i celalalt, primit la botez.
Lasând gluma la o parte, am sa va recit repede subiectul si predicatul acestei scrisori.
Stati linistit, nu va cer butelie, repartitie pentru o garsoniera, sa-mi bagati un nepot la facultate si nici (Doamne fereste!) vreun tablou valoros. Nu va cer nimic si nici nu am oarece manuscris de publicat.
Va “urmaresc” mai indeaproape de vreo trei ani si ceva, din ziua in care v-ati lansat cele doua volume de Povestiri alese. M-am bucurat când v-am regasit apoi in pagina 3 a Jurnalului National.
Inainte de a scrie aceste rânduri am incercat sa ma documentez putin. Google (il mentionez pentru ca stiu cât de mult va plac englezismele si IT-ismele) mi-a returnat aproape 90.000 de rezultate la cautarea Tudor Octavian. Impresionant! In aceste conditii nu m-am mai mirat sa constat ca s-au scris câteva hectare bune de hârtie despre activitatea si cartile dv.
Apropo, ati numarat vreodata câte povestiri/schite/articole/proze scurte/etc. ati scris? Pariez ca sunt mai multe mii.
Si daca tot ati fost criticat si laudat din toate pozitiile, credeti ca este usor sa mai noteze cineva ceva nescris despre dv.?
Nu e. Totusi, in urma cu ceva vreme am avut o revelatie: tocmai pentru ca intelepciunea cinic-chibzuita care razbate din mai toate rândurile scriiturii dv. nu e dobândita exclusiv din biblioteci, ci si din statia de tramvai, din edituri si redactii, de la cafenea, din cartier ori din parc, din multe calatorii dincolo de granitele orasului dar si ale tarii, meritati medalia de aur si Ordinul “Batrânul soldat al scriitorimii românesti” in grad de Colan. (Primul cuvânt din numele Ordinului nu are nicio legatura cu anul nasterii, ci doar cu experienta; pe când cel de-al doilea nu se refera la scoala inceputa in prima tinerete, ci doar la perseverenta!)
Inca ceva, sa nu uit, apropo de “soldat” si de revelatia de care pomeneam mai sus. Stiti de cine imi amintiti cu acest stil inconfundabil de a povesti? De un personaj foarte drag mie, care mi-a luminat copilaria petrecuta in colivia comunista. Dumneavoastra sunteti un veritabil si brav soldat Švejk al zilelor noastre, capabil in orice moment sa mai scoata o amintire pe care apoi s-o adapteze la fix. Daca in acei ani ai Primului Razboi Mondial ar fi existat laptop-uri, sunt sigur ca si mucalitul Švejk le-ar fi tratat cu acelasi dispret ca si dv.
Domnule Octavian (am stiut tot timpul ca acesta este numele de familie, dar aveam nevoie de un pretext pentru introducere), ingaduiti-mi sa va mai spun, inca o data, La multi ani! si sa va urez tot binele din lume!
Dan Costinas
P.S. Luminati-ma si pe mine, va rog, de unde naiba mai cumparati ribbon (pardon, panglica) pentru masina de scris?
[Cititi aici mai multe (1.323 in acest moment!) editoriale aparute in ultimii ani in Jurnalul National sub semnatura onorabilului domn Tudor Octavian.]
El sau noi sa lamurim?
Intr-o vreme mai aveau pe la librarii, mai ales alea comunisto-ne-redecorate, cateva riboane uitate in depozit. Cred ca exista cuvantul in lb. romana .. cred.