Ninge iar pe ulitele (oricum sufocate) din Bucuresti. In asteptarea gerului Bobotezei, orasul inoata intr-un strat dens de omat. Troienele au acoperit totul in jur: trotuare, alei, masini, gropi, gunoaie, santiere, masini de deszapezit etc. Peisajul e feeric, cu conditia sa admiri feeria din casa, din spatele ferestrei bine ferecate. In fiecare an, invariabil, deja ilustrele “autoritati” sunt luate prin surprindere sau depasite de situatie atunci când incepe sa ninga. Iarna. Si atunci, tot invariabil, dupa numai câteva ore, se instaleaza haosul in trafic, fie el naval, aerian, feroviar sau – mai ales – rutier. Urban, interurban, categoric fara nicio discriminare.
Accept ideea ca pot fi luati prin surprindere daca s-ar porni viscolul in iulie sau august; chiar si in acel caz extrem ar trebui sa se poata mobiliza si sa rezolve problema in maxim doua ore. Doar suntem in 2007, ce mama naibii! In schimb, nu le pot acorda chiar nicio circumstanta atunci când ninge in ianuarie, iar (i)responsabilii cu siguranta traficului in conditii speciale stau linistiti in mini-vacante de iarna prin cine stie ce destinatii exotico-tropicale, ori prin diverse studiouri de talk-shows si arunca pisici moarte in ograda adversarilor politici. Ma astept dintr-o clipa in alta sa iasa presedintele tarii pe post si sa-si informeze electorii ca ninge in urma unei ordonante de urgenta si ca seful executivului in mod intentionat nu curata carosabilul, iar cei 322 de parlamentari corupti isi voteaza prime de Craciun in loc sa demita guvernul. Vedeti ce util ar fi sa avem republica prezidentiala, presedintele sa fie si premier, guvernul sa fie monocolor, iar parlamentul unicameral si exclusiv pro?
De aceea imi vine, dupa fiecare ninsoare, sa ma iau cu mâinile de cap si sa ma jelesc: Où est Canicula d’antan?!
Dan Costinas