2 comments so far
În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.
El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!
(…Toată poezia…)
Interesantă conexiune între gândul lui Nichita şi poezia lui Coşbuc:
Într-adevăr, este nevoie de multă inspiraţie, dar şi de talent zdrobitor pentru a scrie poezii de o asemenea lungime, adevărate epopei, fără a fi diluat absolut deloc mesajul şi nici dinamismul iniţial. În martie 1896, poetul bistriţean mărturisea:
«De când am început să scriu, m-a tot frământat ideea să scriu un ciclu de poeme cu subiectele luate din poveştile poporului (şi să leg astfel ca să le dau unitate şi extensiune de epopee, ca şi “Nunta Zamfirei”, “Moartea lui Fulger”, “Fulger”, “Tulnic şi Lioara”, “Craiul din cetini”, “Laur bolnav”, “Patru portărei” (…) şi altele vreo câteva nepublicate. Am părăsit ideea (…) din pricină că am făcut greşeala să încep a scrie poemele în două feluri de metre – unele în versuri de 14 silabe, altele în versuri de 8 silabe.»
[...] lățimea navei principale. După câteva decenii în care, din motive mai puțin cunoscute, activitatea de pe șantierul bisericii fusese întreruptă, după 1424 au fost reluate lucrările. În [...]
[...] Am promis, mă ţin de cuvânt. Surpriza pe care vreau să v-o fac mi-a făcut-o Dan mie. Se dă textul de mai jos (scuze celor care-l cunosc [...]
[...] P.S. Găsiţi aici poezia în limba română şi traducerea lui Dan Costinaş. [...]