D.C.:  PRO sau CONTRA? 

Refuzul instinctiv al “înrolarii” conventionale face ca Victor Rebengiuc sa fie, la ora actuala, un soi de “instrument” universal. E bun si pe scena si pe ecran, e bun si în drama si în comedie, e bun si pentru generatiile mai coapte si pentru cele mai fragede. De la o vreme, constat cu satisfactie ca o sumedenie de regizori tineri si foarte tineri apeleaza la el pentru lucrarile proprii. Fenomenul e semnificativ de ambele parti. E impresionant si ca tinerii îl aleg, si ca el accepta. Înseamna ca noii veniti simt lipsa de morga, disponibilitatea, cordialitatea superioara a unui actor cu care se poate lucra profitabil. Si înseamna, de asemenea, ca Victor Rebengiuc nu vrea si nu poate sa încremeneasca într-o reusita datata, de generatie. Nu e “saizecist”, “optzecist” sau “nouazecist”. E bun. E foarte bun. Cu oameni ca el, cultura trece dincolo de clasamente belferesti si dincolo de calendare. (Andrei Plesu – in Dilema Nr. 33/2004)

@

Evenimentul zilei, 14 ianuarie 2007 – un articol semnat de Simona Chitan:

Momentele bune de coregrafie, semnate de Razvan Mazilu, sau scenografia impresionanta a lui Dragos Buhagiar sunt inecate intr-o adaptare contemporana a textului lui Moliere cu multe momente in care predomina gagurile de prost-gust. Paradoxul este ca acest spectacol umple pana la refuz cu spectatori Sala Mare a Teatrului National. Se pare ca nici glumitele nesarate, nici interpretarea cabotina a unor mari actori, printre care Maia Morgenstern sau Claudiu Bleont, nu strivesc fascinatia fata de aparentele stralucitoare, lipsite insa de fond sau de mesaj real. (Cititi articolul)

(Fragmentele au fost preluate din periodicele mentionate mai sus, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.)