“Copiii români sunt incarcati cu materii atât de multe si atât de diverse, incât nici profesorii, nici scolarii nu se pot orienta in capetele lor. Acesti copii nu invata nimic, pentru ca memoria nu pastreaza nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu si judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al incarcarii memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila si scârba copilului de carte.” ~ Mihai Eminescu
Cu putin timp inainte de Anul Nou, un saptamânal de limba engleza initia o dezbatere pe tema invatamântului public actual precum si a oportunitatii mentinerii lui, cel putin in forma consacrata.
Subiectul era preluat din programul de guvernare al unui obscur partid radical, candidat pentru parlamentul unei tari (culmea!) europene, si care isi propunea un termen de 2 ani pentru lichidarea acestei inutile “gauri negre” – al carei singur scop in sine este acela de a inghiti la nesfârsit bani publici, fara sa fi produs – in ultima vreme – ceva util societatii.
Oripilant? Doar la prima vedere.
Poate datorita lipsei de nuantare cu care a fost trântit subiectul pe prima pagina (cu siguranta din motive de tiraj, de atragere a privirii cititorului).
Cuprinsul articolului are cap si coada, fiecare afirmatie este argumentata pâna in cele mai mici detalii, sunt citati chiar si gânditori europeni (atât de stânga cât si de dreapta), nume sonore care au sustinut cu tarie inutilitatea si caderea in desuetudine a sistemului de educatie publica.
“Iata pentru ce platim bani grei de la buget: copiii sa fie umiliti, maltratati, violati sau chiar omorâti in scoli, sa fumeze si sa devina dependenti de alcool si droguri, sa fie stresati cu discipline care nu le aduc niciun folos practic in viata de zi cu zi, sa vina acasa traumatizati de inechitatea cu care sunt acordate calificativele etc.”
Se trata apoi pe larg ideea – tot mai prezenta si mai dezbatuta in zilele noastre – a marilor personalitati de succes, din sport ori din afaceri, care nu s-au prea omorât cu invatatura si uite ce bine au ajuns (!)
In final se propuneau si alternative: invatamântul particular (strict specializat, dar si autonom), internetul, chiar si meditatori de meserie, autorizati (o reintoarcere in timp cu vreo 4-5 secole).
Se recunostea inclusiv faptul ca aceasta rasturnare nu ar mai respecta argumentul echitatii – in sensul oferirii accesului neingradit la educatie. Numai cei care isi pot permite finantarea serviciilor educationale vor beneficia de ele; dar, cel putin aparent, putem decide singuri asupra nivelelor de educatie si de calitate a actului educativ de care avem parte. Oricum, in ciuda “echitatii” oferite azi, se inregistreaza tot mai multe cazuri de abandon scolar. Si asta nu se intâmpla numai in Europa, scrie autorul in finalul articolului sau. Si atunci ce alegem?
Mentionam mai sus citatele “Pro” ale unor nume sonore:
John Stuart Mill: “Invatamântul de stat generalizat nu este altceva decât o nascocire destinata sa-i modeleze pe oameni dupa acelasi tipar; si cum acest tipar este creat de puterea dominanta, fie cea a unui monarh, a preotimii, a aristocratiei ori a majoritatii celor care formeaza generatia respectiva, invatamântul de stat, in masura in care este eficace, instaureaza o tiranie asupra spiritului ce va conduce, in virtutea unei tendinte firesti, si la una a trupului.”
Pierre-Joseph Proudhon: “O comuna are nevoie de un invatator. Ea il alege după pofta inimii, tânar sau batrân, burlac sau insurat, absolvent al scolii normale sau autodidact, cu sau fara diploma. Singurul lucru de insemnătate e ca invatatorul sa convina capilor de familii, ca acestia sa hotarasca daca isi lasa sau nu copiii pe mâna lui. In acest caz, ca altundeva, trebuie ca acest lucru sa purceada din liberul contract si să fie supus concurentei; lucru imposibil sub un regim de inegalitate, de pile, de monopol universitar sau de maritis intre Biserica si Stat.”
Mi-am amintit de acest subiect, si am hotarât sa-l public aici, dupa ce am citit excelentul articol al filozofului Horia Patrascu, Meditatia ca prostitutie.
Non scholae, sed vitae discimus ~ Seneca: Nu pentru scoala, ci pentru viata [ar trebui sa] invatam!
Va doresc o saptamâna excelenta!
Dan Costinas
Romanii nu sunt invatati de mici sa fie responsabili pentru ceea ce fac. Sa invete si sa lucreze pentru ei insisi, nu pentru profesori sau sefi.
Unii oameni sunt prea increzuti in ei insisi, iar noi suntem dependenti de ceea ce facem in viata. Nu am crescut pentru a face ceva ce nu ne place, ci ca sa facem ceva pentru noi.