Ploua stupid… Ploua fetid…
Cerul isi scutura Oamenii-njura
Ca dintr-o ciutura Pantofii indura
Frigul lichid. Noroiul sordid.
Mi-am permis sa parafrazez versurile Maestrului Topârceanu tocmai pentru ca aceste prime zile de iunie au adus peste România ploi naucitoare, iar prognoza nu e deloc incurajatoare. De fapt, de când cu invazia de sondaje de tot felul, nu mai am incredere nici macar intr-o prognoza care ne-ar spune ca mâine va fi joi (desi azi e, 100%, miercuri!)
Dar sa revenim la noroaiele noastre. Pâna mai ieri injuram, pe uscat, santierele perpetue, muntii de pamânt, gropile de neumplut si praful omniprezent. Gata, s-a terminat cu injuratul pe uscat, acum ploua. Azi blestemam santierele perpetue, vulcanii noroiosi, gropile pline cu apa (in care, daca nu le tii minte de alaltaieri, iti poti frânge gâtul ori suspensiile masinii) si noroiul omniprezent.
Se lipeste de om precum timbrul de scrisoare. Il gasesti peste tot: pe incaltaminte, pe pantaloni, pe palton, pe palarie si (daca nu tii gura inchisa când trec masinile pe strada) chiar printre molari. Veti spune ca exagerez. Mea culpa: Intr-adevar, pe traseele standard ale Coloanelor oficiale nu este noroi, doar agenti de circulatie care le fac loc. Datorita luminii intermitente a girofarurilor nu se vede noroiul, ci doar jumatatea frumoasa a lumii. Jumatatea dolofana.
2 comments so far