Foarte fain.
Recunosc sincer ca nu auzisem de dl. Hera; dar mai bine mai tarziu decat niciodata, nu?

Am si eu doua intrebari:
a) de ce tunuri pe blog? si
b) de ce nu inteleg nimic barbatii?

Fain interviu, precum omul. La asa intrebari, asa raspunsuri.
Intrebarea este:
– zgura din cultura nu cumva e rumegus?
(rumegusu-l duce vintu)

@br.in.dusa:
1. M-am gândit că PA-urile pot fi ca niste salve de tun, că nu pot să te lase indiferent. Dar asta e poezie. Pur si simplu, tunurile au apărut atunci când am decis să renunt la precedenta imagine. Le va lua locul si lor ceva. Nu stiu înca ce si nici când.

2. Cred că nu înteleg nimic fie pentru că încearcă prea mult să înteleagă ceva, fie pentru că nu încearcă deloc.
2b. http://calinhera.wordpress.com/pa-uri/

Fain interviu !

Intrebare si de la mine :
Poti sa aproximezi cat la suta din viata ta o asezi in cuvinte, si care e procentul de nascoceli ? (cat e realitate, cat e imaginatie)

Dada va place?

@Oana: Cred că dada a fost o miscare necesară, o perioadă importantă a istoriei literare. Personal, n-am rezonat niciodată cu ea (nu-s chiar atât de bătrân încât să-i fi fost contemporan ;)), deși, de mai multe ori, au fost făcute referiri la dada dinspre sau raportat la universul PA.

D-le Hera,
dupa ce am citit articolul scris de d-l. Costinas, v-am google-it ca sa vad despre ce este vorba si am dat peste o poezie numita “dimensiunea a patra iubirea”. Intrebarea mea este de ce ati ales sa nu folositi majuscule la inceputul versurilor si de ce ati reununtat la punctuatie?
Multumesc.

Fain “microinterviul”. Imi pare o minicolectie de mini PA-uri.
Pe cand un volum de PA-uri cu miros de tus de tipografie?

Interesant interviu! O intrebare pentru Calin Hera: am remarcat in comentariile anterioare un nume – “Hera Mariana” si nu am reusit sa ma lamuresc. Este sotia dvs. sau e doar o simpla coincidenta?

@bogdan: Sper ca în următoarele luni să-mi apară o carte de poezie. Urmează, relativ curând după aceea, una de proză arhiscurtă. Apoi, una de proză, probabil un roman. Ăsta e planul meu și am făcut deja câțiva pași destul de mari. Cel mai important pas l-am făcut în urmă cu 11 luni, când am deschis un blog, PA-uri și mirări.

@geana: Pe Hera Mariana am întâlnit-o, de curând, comentând pe un blog (nu mai știu dacă chiar pe al meu). Chiar dacă Hera e un nume destul de rar, există foarte mulți Hera în România care nu au nicio legătură de rudenie. Este și acest caz.
P.S. Mi-am amintit o întâmplare, apropo de asta. Cred că o voi povesti. Mai întâi, pe blogul meu.

Nu am înteles niciodată curajul oamenilor (poeţi, prozatori) de a-şi publica operele. Cum pot aprecia ei daca opera lor e genială sau nu? Sau cel mai grav…mediocră? Nu vă e frică de mediocritate? Şi dacă da, cum încercaţi să o evitaţi?

In opinia dvs. se poate crea arta cu adevarat prin intermediul blog-ului?

Cum isi petrece un poet sarbatorile de iarna?

@Octavian: E mult spus cunoscător. Dar apreciez mereu o palincă bună. M-am născut în Hunedoara şi am trăit acolo până la 19 ani. Revin mereu cu plăcere acasă, de 4-5 ori într-un an.

@Cristiana G.: Cei 20 de ani de jurnalism (plus 1-2 de pe vremea lui Ceauşescu, la o revistă studenţească, ING) mi-au marcat viaţa. În general, am preferat să nu ies în faţă mai mult decât am considerat că e necesar. Mă gândesc mai ales la anii de televiziune când am pus vorbe în gura unor prezentatori de ştiri. Întrebarea ta mă provoacă să răscolesc niţel nişte amintiri din toate perioadele importante (ING, NU, Cuvântul, Expres, ProTV, şcoala BBC, Evz, Realitatea TV). Din răscolirea asta vor începe să rezulte nişte texte.

@Florin: Nu cred că într-un mod diferit de al ne-poeţilor. Dacă aş avea aroganţa să-mi imaginez că întrebarea îmi e adresată mie, ca şi cum eu aş fi un poet, atunci aş răspunde că nu cred că asta mă caracterizează. Poate că am trăsături. Poate că ceva din mine rezonează cu altceva aflat la mii de ani lumină distanţă sau mult mai “în mine” chiar decât ceva-ul ăla. Dar nu cred că aş întoarce capul pe stradă dacă cineva ar striga “hei, poetule!”.

Revenind, sunt câteva sărbători de Crăciun pe care mi le voi aminti până la sfârşit. Unele banale, probabil, dar în care eram cu toţii, noi, fraţii mei şi cu mine şi cu părinţii noştri, cele în care suntem cu toţii, copiii mei şi soţia mea şi eu, unul în munţii Retezat, când ne-am luat brăduţ din pădure, l-am împodobit cu ce-am găsit şi apoi a început să ningă.
Anul acesta vom sta acasă, la bloc, în jurul unui brad natural ca-n poveşti şi va mirosi a cozonac şi vin fiert, cu scorţişoară.

@alina: Am un băiat și o fată. Cred că toată lumea ar face bine să stea cât mai mult înăuntrul acestui univers. Prin urmare, firește că-i încurajez să fie creativi și să aprecieze frumosul. Dar nu fac toți părinții la fel?

@sabina: În cazul meu, nu foarte mare. Principala diferență care îmi vine în minte acum e aceea că în al doilea caz îmi permit să mă împing puțin în spătar și să închid ochii, în vreme ce în primul caz îmi pun coatele pe birou și mă aplec deasupra tastaturii. Mai e ceva – de mult timp n-am mai scris la ziar „de mână”!

Oricum, la ziar scriu, în general, doar comentarii, îmi dau cu părerea. Editorialul e un gen jurnalistico-literar, poți spune ;).

Serios vorbind, scrisul ca meserie e și folositor și dăunător literaturii. Folosul e dat de faptul că oferă experiență, dexteritate. Dauna – că te consumă. Spuneam în trecut că, dacă e un număr finit de pagini pe care le poți scrie într-o zi, eu le consum pe lucruri care trec (asta era valabilă mai ales în perioada Știrilor ProTV).

M-am lungit, dar e o întrebare care m-a iscat.

– revenind la forma initiala a interviului – Cotidian, abordati rigurozitatea sanatoasa a respiratiei toracice sau placerea vinovata a celei “din burta” ?

@Cristina: Mărturisesc că nu înteleg foarte bine întrebarea. Altfel spus, s-ar putea s-o înteleg gresit. Ca să răspund, totusi, nicio plăcere despre care știu nu mi-e străină.

Prima intrebare, cea cu numele, e brici! Ca si raspunsul ei 😆