14
Dec

Insipidele bla-bla-uri

   Posted by: Dan   in Punctul pe Y

“The single biggest problem in communication is the illusion that it has taken place.” ~ George Bernard Shaw

“Semnal de alarma: Oamenii nu mai comunica!” se agita sociologii de pe mai toate meridianele actualei trepte de (ne)civilizatie. “Criza comunicarii” titreaza presa pe prima pagina, ori editorii pe copertele unor bestselleruri din colectia Learn how to… Toata lumea indeamna pe toata lumea sa comunice, chiar daca ulterior constata fiecare ca nu are ce sa comunice sau ca, de fapt, nimic nu intereseaza pe nimeni. Sau, in cel mai fericit caz, unii se prefac a fi plini de curiozitate, cand de fapt isi urmaresc doar propriul interes. Toti se gandesc exclusiv la ei insisi, doar eu ma gandesc la mine.

Cred ca este cel putin exagerata prejudecata conform careia nu poti trai singur, ca ai nevoie (ca de aer) de prezenta celorlalti si de comunicarea cu acestia. Asa-zisii specialisti intr-ale comunicarii se marginesc la a critica lipsa relationarii si nepriceperea de a comunica conform unor principii imuabile enuntate cu emfaza. N-am auzit ca vreunul sa ia in discutie lipsa dorintei de a te apropia de ceilalti. E mult mai la indemana asa, sa-i consideri pe toti nepriceputi de la inaltimea distinctiei conferite de calificarea in stiinta relatiilor interumane. Mai ales ca incapacitatea este mai usor de demonstrat si (apoi) de manipulat decat (in)disponibilitatea. Un individ care nu vrea este mai periculos decat cel care nu poate.

Ideea preconceputa ca este inuman sa nu cauti apropierea de semeni si intelegerea ori aprecierea acestora, poate fi clasata ca fiind inutila. Si ajungem atunci la cuvintele intelepte ale inepuizabilului celebru irlandez citat mai sus: Singura si cea mai mare problema in comunicare este iluzia ca aceasta a avut loc.

This entry was posted on Monday, December 14th, 2009 at 00:00 and is filed under Punctul pe Y. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

9 comments so far

 1 

Ati atins o problema foarte interesanta, care ii preocupa de milenii pe artisti si sociologi (ma rog, in alte epoci aveau alta denumire). De acord cu dvs., e o prejudecata ca nu poti trai singur. Mai degraba, ti se cere sa nu traiesti singur nu pentru a te ajuta pe tine insuti ci pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie nu de tine, ci de serviciile tale, de mintea ta, de banii tai: unii batrani, copiii fara familie sau in general, copiii… Singuratatea nu inseamna absenta comunicarii intotdeauna. E un zid, pe care unii vor sa-l vada daramat si apoi sa se proclame “intemeietori”. Daca prin comunicare nu obtii ceea ce meriti, bucurie, fericire, intelegere, empatie, care mai e rostul ei? Ii fericesc pe cei ce se pot retrage in turnul de fildes. De acolo poti vedea mai bine lumea, cum zicea si Eminescu…Eventual, propun cui doreste aceasta izolare, sa-si doneze bunurile, oprindu-si strict necesarul supravieturii si nu va mai fi deranjat sub pretextul nevoii de comunicare, decat atunci cand ceilalti vor termina resursele financiare si spera sa obtina altele.

December 14th, 2009 at 15:27
Mihai-Catalin
 2 

Poate domnul Bernard Shaw a avut dreptate, dar nu pot sa nu remarc ca parerile vin exclusiv din partea unor oameni maturi, formati, cu principii si opinii. Cred totusi ca ne formam tocmai socializand, relationandu-ne la alti oameni si situatii, comparand idei, principii si opinii. Asta presupune comunicare, care este vitala pentru dezvoltarea noastra si aici nu ma refer strict la adolescenta (dupa principiul omul cat traieste invata, si nu cred ca exclusiv din carti). Pot sa accept ca toti devenim la un moment dat, poate, satui sau obositi de prostie sau, de ce nu, chiar blazati si alegem sa renuntam la cautarea apropierii de semeni ori a intelegerii lor, dar asta nu inseamna ca e recomandat. Apoi, chiar si dintr-o iluzie se pot extrage cateva lucruri bune, nu?
P.S. Sunt sanse mari sa fiu pe langa subiect :D, dar o zic oricum.

December 16th, 2009 at 23:54
 3 

Asta e o discuţie de două zile, şase lăzi de bere şi patru “6-packs” de Coca-Cola. Cu multă gheaţă. Încerc să exprim doar esenţa rezumatului pe scurt.

1. Dacă e să stabilim ca referinţă “normalul” statistic, atunci, nevoia de comunicare nu e o prejudecată, ci o realitate. Că e impusă prin educaţie, presiune socială, publicitate agresivă, puterea exemplului sau spirit de turmă, până la urmă, nu contează prea mult. Există, deci nu poate fi ignorată.

2. Comunicarea e esenţială pentru copii şi tineri, pentru formarea lor intelectuală, emoţională şi socială.

3. După părerea mea, sociologii se referă în primul rând la “alunecarea” comunicării din domeniul real în cel virtual: Instant Messenger, Facebook, Hi5, Twitter, bloguri şi comentarii la postările din bloguri.

4. “Criza comunicării” e percepută ca o problemă socială şi, desigur, sociologii au sărit în sus. Măcar pentru că trebuie să-şi justifice titlul şi/sau salariul. Pe de altă parte, nevoia de singurătate e ceva personal, iar asta nu afectează aproape pe nimeni şi nu interesează aproape pe nimeni. În plus, statistic, procentul celor care au această nevoie de singurătate e redus. (Deci irelevant statistic pentru un sociolog. Poate doar pentru psihologi ?)

5. Şi, în ultimul rând, dar cel mai important… Istoria mai veche şi mai nouă ne învaţă că statul (şi mă refer aici la un “stat generic”) nu agreează singuraticii. Oamenii desprinşi de turmă sunt un potenţial pericol: ei nu comunică, deci nu ştii ce şi cum gândesc. Nu deţii niciun control asupra lor. Ce e de făcut ? Impui comunicarea prin educaţie, presiune socială, publicitate agresivă, puterea exemplului… Şi te bazezi pe spiritul de turmă.

December 17th, 2009 at 00:37
 4 

maria postu:
Ti se cere sa nu traiesti singur: in al doilea rand pentru ca au nevoie de serviciile, de munca si de mintea ta, intr-adevar, dar in primul rand de banii tai; nu te lasa sa uiti faptul ca esti cel mai important cumparator (la propriu): totul e de vanzare, totul trebuie cumparat pana la ultima farama, totul se reduce la bani.
Apropo de turnul de fildes, am citit candva o excelenta carte de memorii ale lui Tennessee Williams; am regasit acum fragmentul pe care il caut de doua zile: Williams s-a intalnit cu Ernest Hemingway o singura data in viata, facand cunostinta intr-un bar din Cuba. Mai tanarul scriitor a fost atat de tare impresionat de maiestuozitatea maestrului, incat zeci de ani mai tarziu nota: „Hemingway nu s-a ascuns niciodata intr-un turn de fildes. Stia prea bine ca substanta operei unui artist este artistul insusi, viata si trairile lui, si a reusit ceea ce putini scriitori din epoca lui sau dintotdeauna au izbutit sa faca: sa devina, ca om si in vazul lumii in mijlocul careia traia, imaginea vie a semnificatiei celei mai autentice si mai profunde a operei sale, iar acest lucru a continuat sa-l faca neabatut si cu cea mai deplina onestitate pina in momentul mortii.”

December 17th, 2009 at 22:23
 5 

Mihai-Catalin:
Interesanta (dar si foarte corecta) interpretare.
– majoritatea “criticilor” sunt maturi, formati, dar si satui, plictisiti ori chiar blazati;
– pentru generatiile tinere si foarte tinere, comunicarea (dialogul adevarat, cultivat si complex) si socializarea sunt indispensabile;
– de acord, “nu exclusiv din carti”, dar in cea mai mare parte de acolo.

P.S. Nu ai fost (chiar deloc) pe langa subiect si ma bucur ca ai zis-o. 🙂

December 17th, 2009 at 22:35
 6 

Geko:
Esenta rezumatului pe scurt, asa cum apare in Ghidul de utilizare a ghidului de utilizare, nu?
1. Adaptare dupa Descartes: Ma indoiesc deci comunic. Comunic deci exist. Exist deci exista (si) comunicare. Sau ma indoiesc deci nu comunic?!
2. Cum ziceam si putin mai sus, intr-un alt raspuns, asta nu contest: este, e reala si necesara formarii noilor generatii;
3. Eu cred ca mai curand “sociologii” sunt platiti sa aduca inapoi la turma “oile ratacite” care nu mai reactioneaza pavlovian la stimuli publicitari si nu mai cumpara orice si din orice pozitie;
4. Nevoia de singuratate e ceva personal, dar nu stiu daca e chiar atat de redus numarul celor care si-o asuma; contactul zilnic cu prostia (genetica ori dobandita, chiar nu conteaza), cu lipsa unui elementar bun-simt si cu violenta verbala te fac sa-ti doresti concedii infinite pe pustii locuri, fie acestea chiar si insule;
5. Ce e de facut? Simplu: Evitam alergenul. 😀

December 18th, 2009 at 00:52
 7 

Şi iată că, uneori, nici măcar comunicarea ulterioară dorinţei de comunicare nu e suficientă. Dar aici intrăm în altă discuţie de alte două zile.

December 20th, 2009 at 15:33
 8 

Geko:
Is she dopey, or what?!

December 21st, 2009 at 01:24
 9 

Or just plain stoopid.

December 21st, 2009 at 03:30