17
Dec

Din sertarul cu aplauze

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«Toţi avem talent, dar talentul nu este decât un mijloc de tracţiune cu care unii transportă diamant, alţii cărbune, şi atât de mulţi materiale sintetice.» ~ “Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie” de Ana Blandiana

Nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. Ca de obicei, m-as bucura sa ma contraziceti, sa ma completati ori, pur si simplu, sa propuneti Versurile de joi pentru saptamana viitoare.

Va reamintesc ca incepand cu data de 12 noiembrie am schimbat tactica: va propun cate un subiect si va invit sa adaugati alegerii mele si alte versuri, pe aceeasi tema. O poezie – doua poezii; declinare la feminin: ANA BLANDIANA este laitmotivul de azi.

“În viaţa mea, verbul a citi a fost mult mai important decât verbul a trăi, atât de important, încât – folosind un foarte mic artificiu poetic – mărturisesc că n-aş putea să mă imaginez trăind fără a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu să mă închipui citind şi după moarte…”
Din opera-i impresionanta, am ales pentru azi un titlu laconic, o poezie aparuta in anul 1985, in volumul “Stea de prada”; banuiesc ca a fost scrisa cu vreo doi ani inainte de publicare, atunci cand poeta implinise deja o frumoasa varsta:

41, de Ana Blandiana:

Număr penele verzi
Din aripa bradului.
Dacă îmi vor ieşi
Mai puţine de 41
El va avea dreptul să zboare.
Îmi ies chiar 41.
Da, e mai complicat,
Dar oricum de mine depinde
Să-i acord dreptul în continuare.
– Zbori, îi spun.
– Eşti o proastă, îmi răspunde bradul.
– Nu, sunt o luptătoare pentru drepturile bradului,
Zbori!
– O, murmură el, se vede
Că n-ai încercat niciodată
Să-ţi încleştezi rădăcinile-n nori.
– Nu. De altfel, am greşit numărătoarea:
Îţi creşte şi următoarea.

This entry was posted on Thursday, December 17th, 2009 at 12:00 am and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

11 comments so far

Mica
 1 

Ana Blandiana

Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?

December 17th, 2009 at 10:19 am
 2 

Cateva versuri care daca imi amintesc bine sunt chiar din volumul Sertarul cu aplauze:

Orice zbor e o fuga
Orice fuga o infrangere
Si totusi , si totusi
Salveaza-te ingere

Orice fuga de inger
E o fuga din rai
Si totusi, si totusi
Pe o aripa de plai

(citarea e posibil sa fie inexacta)

December 17th, 2009 at 12:56 pm
 3 

Arpagic

Intr-o zi pe cand lucram
In gradina, pe sub geam,
ngrijind un trandafir,
Vad ca intra un musafir:

Era mic ca abia il vedeai,
Dar cu mustati ditamai;
Incapea printre uluci,
Dar avea blanita-n dungi;

Si intrun capat, dintro dunga
Ii crestea o coada lunga;
Era numai cat o floare,
Dar avea patru picioare;

Ochii-albastri ii clipeau
Si stia sa zica: “-Miau!”>.
Ba sa vezi si sa te bucuri-
Sarea in aer dupa fluturi.

Si stia chiar sa se joace
Cu cateva ghemotoace.
Oare, ce ati fi facut voi
Cu acest musafir de soi?

Eu, oaspetele important
L-am tratat cu lapte cald;
Ca sa-l conving sa ramana,
I-am dat si un pic de smantana
Si, pentru ca era mic,
L-am botezat Arpagic.

December 17th, 2009 at 6:42 pm
 4 

Mica:
Mai bine am fi fost un popor vegetarian, nu vegetal.
Multumesc pentru acest ‘remember’; unde a fost publicata, in Scinteia tineretului? Oricum, imi amintesc ce mandri eram ca pusesem mana pe o copie a copiei-copiei-etc. a acelei pagini de ziar.

December 17th, 2009 at 8:54 pm
 5 

marin:
Orice zbor e o fuga,
Desi “Sertarul cu aplauze” a fost (si mai este in continuare) constant comparat cu “Nineteen Eighty-Four” al lui Orwell, eu l-am vazut intotdeauna mai apropiat de “Zbor deasupra unui cuib de cuci” al lui Kesey.
De ce? Am sa citez, tot aproximativ, din autoare: „Nimeni nu are curajul sa ramana fata in fata cu realitatea, toti se refugiaza cumva: unii fug in timp, altii in amintiri ori in planuri de viitor, altii fug in setea de putere sau in propria lor opera…”

December 17th, 2009 at 8:55 pm
 6 

Oana:
Interesanta alegere; prin anii ‘980, personajului Arpagic – inventat initial in joaca – i s-au pus in carca unele din apucaturile dictatorului Ceausescu. De aceea a devenit un erou indragit si de adulti.

December 17th, 2009 at 9:04 pm
Mica
 7 

“Eu cred” a aparut in revista “Amfiteatru” in 1984 impreuna cu inca 3 poeme, intre care si “Totul”. In urma scandalului produs (soldat cu interdicţia de publicare pentru autoare şi penalizări pentru redacţie), s-au răspândit transcrise de mâna. Ziarul britanic The Independent le dedică o întreagă pagină în care fiecare cuvânt al poemului Totul este decodificat, realizându-se o adevărată şi demascatoare radiografie a dictaturii din România.

Totul

Frunze, cuvinte, lacrimi,
cutii de chibrituri, pisici,
tramvaie câteodată, cozi la făină,
gărgăriţe, sticle goale, discursuri,
imagini lungite de televizor,
gândaci de Colorado, benzină,
steguleţe, portrete cunoscute,
Cupa Campionilor Europeni,
maşini cu butelii, mere refuzate la export,
ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe,
întâmpinări la aeroport, cico, batoane,
Salam Bucureşti, iaurt dietetic,
ţigănci cu kenturi, ouă de Crevedia,
zvonuri, serialul de sâmbătă seara,
cafea cu înlocuitori,
lupta popoarelor pentru pace, coruri,
producţia la hectar, Gerovital, aniversări,
compot bulgăresc, adunarea oamenilor muncii,
vin de regiune superior, adidaşi,
bancuri, băieţii de pe Calea Victoriei,
peşte oceanic, Cântarea României,
totul

December 17th, 2009 at 9:51 pm
 8 

Am transcris de mână şi Eu cred şi Totul, atunci. Deşi cumpărasem revista, nu ştiu cum se face dar n-am mai găsit-o, aşa că am împrumutat una ca să copiez poeziile. A fost un eveniment, unul dintre puţinele, în epocă.

December 18th, 2009 at 12:09 am
 9 

Mica:
Ai dreptate, era “Amfiteatru”. Le ai cumva si pe celelalte? Ar fi interesant sa le revedem (cu alti ochi azi) si poate instructiv pentru cei nascuti dupa 1990.

December 18th, 2009 at 12:11 am
 10 

Calin:
Nici nu m-as fi asteptat sa te fi aflat de alta parte a baricadei, deci nu ma mira ca ai copiat poeziile acelea.
In acelasi context, vreau sa te felicit pentru serialul 1989! Chiar nu trebuie sa uitam cum a fost si, cu orice pret, sa impiedicam revenirea unor astfel de vremuri.

December 18th, 2009 at 12:21 am
Mica
 11 

Celelalte 2:

Cruciada copiilor

Un întreg popor
Nenăscut încă
Dar condamnat la naştere,
Foetus lângă foetus,
Un întreg popor
Care n-aude, nu vede, nu înţelege,
Dar înaintează
Prin trupuri zvârcolite de femei,
Prin sânge de mame
Neîntrebate.

Delimitări

Noi, plantele,
Nu suntem ferite
Nici de boală,
Nici de nebunie
(N-aţi văzut niciodată
O plantă
Înnebunită,
Încercând să intre
Cu mugurii în pământ?),
Nici de foame,
Nici de frică
(N-aţi văzut niciodată
O tulpină galbenă
Încolăcindu-se printre gratii?).
Singurul lucru
De care suntem ferite
(Sau poate private)
E fuga.

December 18th, 2009 at 1:40 am