11
Feb

Qual piuma al vento

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.» ~ Octavian Paler

Nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. Ca de obicei, m-as bucura sa ma contraziceti, sa ma completati ori, pur si simplu, sa propuneti Versurile de joi pentru saptamana viitoare.

Va reamintesc ca incepand cu data de 12 noiembrie 2009 am schimbat tactica: propun cate un subiect si va invit sa adaugati alegerii mele si alte versuri, pe aceeasi tema. FEMEIA este laitmotivul zilei.

Pentru astazi am ales unul dintre poetii romani contemporani: fizician, scriitor, jurnalist, profesor universitar. Scrierile domniei sale au fost traduse in peste 10 limbi straine; poemul de mai jos imi place mie in mod deosebit:

la femei nu se mai duce, de Dorin Popa:

cu viclenie, l-am pîndit în ultima vreme
de cîteva luni e muncit, apucat,
zdrenţuit de ceva nevăzut
la mîncare nu ia seama
cana cu vin a vărsat-o
de mai multe ori
cu ţigara se împacă mai bine
dar nici ţigara nu pare să aibă
vreun gust

uneori îşi zăreşte ficatul înălţîndu-se
la cer
alteori fierea pare a-i fi
în dreptul Soarelui,

la femei nu se mai duce,
parcă, într-un fel, le ocoleşte,
ba chiar fuge de femei cu teamă
şi ruşine
se îndreaptă uneori spre casa iubitei
dar, de fapt, rătăceşte pe coclauri aiurea
şi, dacă-l privesc mai atent,
parcă se ascunde
de toate care sînt
ale lumii acesteia

ocoleşte orice ar putea să-l reţină
şi o spaimă adîncă pare a se ridica
dintre umerii săi,
iar în nopţile de decembrie
îl îneacă plînsul,
îl sfîşie remuşcarea
că a zăbovit aiurea ades
departe de odaia sa

tot mai neliniştit,
trecînd prin toate de-a buşilea,
tremurînd,
străin şi stingher,
cu scîrbă şi cu plăcere,
ia o coală de hîrtie
furată parcă
şi notează cu litere deslînate,
tremurînde:
cu viclenie, l-am pîndit în
ultima vreme
de cîteva luni e muncit,
apucat,
zdrenţuit de ceva nevăzut
la mîncare nu ia seama
cana cu vin a vărsat-o
de mai multe ori…

This entry was posted on Thursday, February 11th, 2010 at 00:00 and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

15 comments so far

Dan
 1 
Post scriptum:

February 11th, 2010 at 02:08
Solomon
 2 

Femeia care zice “Nu!”, poligramă din “Epigrame” de Marţial

Am căutat în toată Roma femeia care spune :”Nu!”
Dar n-am găsit nici una, Rufus, cum poate n-ai gasit nici tu.
O fi păcat? O fi ruşine? O fi oprit să zică “Ba”?
Nici una nu se-mpotriveşte, pe ori şi care-ai întreba.
– Dar nu sunt şi femei cinstite?
– O, da, există mii şi mii!
– Şi ele ce spun?
– Ele ce spun? Îţi voi răspunde, şi vei şti:
Despre femeile cinstite nu vreau să pomenesc nimic,
Acestea nu se dau, desigur; nici ele însă, “Ba” nu zic.

February 11th, 2010 at 02:39
Dan
 3 

Inţelepte monarh al Regatului unit al Israelului şi Iudeei!
Mulţumesc pentru intervenţie şi pentru rememorare. Recunosc deschis că de Marţial ştiam, dar de aceste “Epigrame” vechi de aproape 2000 de ani, la fel de actuale şi astăzi, chiar nu auzisem.

February 11th, 2010 at 03:03
Oana
 4 

Verlaine Mi-a Spus…
de Emil Brumaru

Verlaine mi-a spus în dupa-amiza trista:
“De ce îti lasi femeia ta frumoasa
Inchisa-vis. Un fluture exista
Numai o clipa-n vîntul de matasa.
Tu uiti mereu ca-ntr-un izvor cazuta
Capsuna, de n-o sorbi, lin putrezeste
Chiar de-i atinsa doar de-un voal de peste
Portocaliu sau de un bot de ciuta.
Fiindca pe tine-anume te asteapta.
Nu-ntarzia, ci-mbracate-n vesminte
De in curat si amandoi, cuminte,
Iubiti-va, cat roua-i înteleapta.
Paharul golit las, pe jumatate,
Ramane-n veci cu buzele umflate.”

February 11th, 2010 at 04:53
Mica
 5 

Generoasa tema. Poate fi abordata in 1001 registre si inca mai raman.
Prefer o abordare umoristico-realista ;), asa ca am cautat si gasit epigrame.

Femeia e un alfabet
Pe care îl înveţi încet
Şi-l uiţi – deşi nu-ţi prea convine –
Exact când îl cunoşti mai bine.

Femeia
definiţie epigra(mate)matică

E un “produs” dumnezeiesc,
La “înmulţire” consacrat,
“Puterea” tatălui ceresc
Dar…”derivată” din bărbat.

Pe-Adam, creat să poarte “seva”,
Din măr atunci când a muşcat,
Cel Sfânt l-a pedepsit cu Eva…
Dar cred că a exagerat

Femeia, veşnic surâzând,
E o poveste minunată
Ce nu mai place-atuncea când
Începe cu…A FOST ODATĂ !

Multe fete sunt (şi-au fost)
Pe centură – contra cost-
Numai EVA, ca nevastă,
E pe lume…contra coastă.

Precum Pascal, cuprins de încântare,
Am constatat în preajma ei orbeşte:
Femeia e o trestie-gânditoare.
…Dar ce păcat că ea mai şi vorbeşte.

Cuvinte magice s-au spus
(Suavă,-angelică, regină)
Deşi-ajungea cuvântul „fină”,
Că-i fina unui om sus-pus.

Pe loc s-au înţeles şi iată
Că sunt sub pătură-mpreună,
Căci el e om… dintr-o bucată,
Iar ea e… o bucată bună.

Mergând la crâşmă cu băieţii
Se confesa la un pahar:
În cuplu-s bucuria vieţii,
Iar ea… e răul necesar!

Calul, vinul şi femeia
Le-a iubit pe lumea asta
Şi din când în când pe-aceea
Care-l aştepta… Nevasta.

February 11th, 2010 at 08:59
Mica
 6 
Si-un cantec vesel s-ascultam:

February 11th, 2010 at 09:08
Dan
 7 

Why Oh Why, by Allan James Saywell

I love Women in the springtime
I love Women night and day
Why oh why, do i love Women
In the summer or the winter
I love Women in any City
I love Women all around the World
Why oh why, do i love Women
When they are dressed in their white Satin
Because Women are everywhere
Why oh why, do i love Women
Why oh why.

February 11th, 2010 at 22:45
Dan
 8 

Adelina de paseo, Federico Garcia Lorca

La mar no tiene naranjas.
ni Sevilla tiene amor.
Morena, qué luz de fuego.
Préstame tu quitasol.

Me pondrá la cara verde,
zumo de lima y limón,
tus palabras, pececillos,
nadarán alrededor.

La mar no tiene naranjas.
Ay, amor.
Ni Sevilla tiene amor!

February 11th, 2010 at 22:48
Dan
 9 
February 11th, 2010 at 22:51
marin
 10 

@Oana
Din pacate poeziile lui Emil Brumaru devin foarte inconsistente referindu-ne la moralitatea lui ca om. Iubirea la Brumaru este mai curand o boala in care femeia concreta este de fapt o fiinta neglijabila. Este un fluture de o clipa. El iubeste femeia pentru ca nu exista, pentru ca e prea copil sau pentru ca nu-i apartine. Metaforele lui sunt frumoase si surprinzatoare, erotismul este electrocutant, dar totul este inselator si malefic. Ceea ce nu este fundamentat moral in final se ruineaza.
Brumaru scrie si rescrie neincetat un fel de Cantare a cantarilor personala, dar fara substrat alegoric, fara evolutie. Patineaza vesnic si fara rost pe aceasta gheata fina a senzualitatii ceea ce il face un personaj ridicol. Asta nu exclude ca este un poet de citit.

February 12th, 2010 at 00:16
silavaracald
 11 
February 12th, 2010 at 00:40
Oana
 12 

@d-l Marin

Cunosc aceste detalii privind opera respectivului domn scriitor, insa am ales sa postez aceasta poezie pentru a infatisa si o alta perspectiva asupra subiectului.
Intr-adevar, opera d-l Brumaru nu pare foarte consistenta si promitatoare, insa am luat-o ca atare – cum ati specificat si dvs. “metaforele lui sunt frumoase si surprinzatoare, erotismul este electrocutant” si m-am rezumat aici. :>

February 12th, 2010 at 00:49
Solomon
 13 

Aceasta tema poate fi discutată mult şi din multe unghiuri privită. Cred că ar fi utilă reluarea ei în ediţiile viitoare.

February 12th, 2010 at 16:01
silavaracald
 14 

Sau pe episoade. Câte unul în fiecare marţi, să zicem. Că tot sunt atunci cele trei ceasuri rele! 😀

February 12th, 2010 at 21:33
Dan
 15 

Gata, m-aţi convins!
Solomon, Inţeleptule Monarh
şi
Dottoresso Estivala:

Incepând de marţi 23 februarie 2010, timp de 13 săptămâni, că tot am încheiat călătoria muzical-folclorică, voi publica un “serial-fluviu-total” dedicat FEMEII, această bijuterie atât de dragă nouă, tuturor. Ţineţi aproape, vorba lui Marius din Caracal!

February 12th, 2010 at 21:48
Back to top