«Prin atelierul de sculptura a lui Auguste Rodin a trecut si Constantin Brancusi ca ucenic; se spune ca atunci cand a hotarat sa-si paraseasca maestrul, argumentul lui Brancusi a fost acesta: “La umbra marilor arbori, nici iarba nu creste!”»
Prin extensiune, vorba maestrului de la Hobita se poate aplica si aici: la umbra interviului de mai sus, cel care beneficiaza de atentia atator si atator cititori, ce articol s-ar putea posta astfel incat sa nu se ofileasca dupa doar cateva ceasuri?
Pomeneam aici de intentia mea de a publica, incepând din 23 februarie, timp de 13 săptămâni, un “serial-fluviu-total” dedicat FEMEII, această bijuterie atât de dragă nouă, tuturor. Acum ziceti si dv, in aceste conditii (La umbra marilor interviuri…) nu ar fi mai bine sa aman putin primul episod? Si sa va ofer azi doar un scurt prolog:
Am cunoscut in urma cu multi ani un holtei tomnatic, pe numele sau Djumbe sau Bongo, nu mai tin minte exact, oricum ceva de o muzicalitate asemanatoare cu unul din cele doua. Foarte mandru ca se nascuse in Zanzibar, el se considera cetatean autonom zanzibarian (sau zanzibarez), desi poseda pasaport tanzanian.
De vreo cinci ani se tot straduia bietul sa absolve anul pregatitor de limba romana, ceea ce i-ar fi permis sa inceapa studiile propriu-zise pentru care venise in Europa. In tot acest timp, de el se lipisera doar doua cuvinte in limba romana, chiar daca si acelea pronuntate cu un puternic accent swahili: Elele, femeilelele! Acum, cand vad atatea silabe inutile scrise aici, mi se pare incredibil ca cineva le-ar putea alatura cu cea mai neprihanita nonsalanta. Initial am crezut ca o face intentionat, apoi mi-am dat seama ca nu glumeste, iar intr-un final mi-a marturisit ca a facut eforturi supraomenesti incercand sa suprime silabele nenecesare, dar tot degeaba. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu Djumbe (sau Bongo), nu stiu daca a scapat vreodata de nalucirilele care-i provocau atunci, de mult, atata spaima.
P.S. Imi amintesc de povestea lui Djumbe (sau Bongo) ori de cate ori citesc sau aud vorbindu-se despre polinezianul ukulele.
Ce e femeia?
de Pastorel Teodorescu
Vă fac şi eu o mărturie
(De-aude mama, mă despică):
Femeia-i ca o jucărie –
De umbli mult la ea… se strică!
Odeletă, de Ion Minulescu
În cinstea ta, –
Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, –
Voi scri trei ode,
Trei romanţe,
Trei elegii
Şi trei sonete.
Şi-n cinstea ta, –
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, –
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!…
Din ţara-n care dorm de veacuri vestiţii Faraoni,
Din ţara
În care Sfincşii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Şi cu Sahara,
Din ţara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Şi caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc nici una,
Din ţara asta minunată,
Tăcută,
Tristă
Şi bizară,
Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înţelege, fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului!…
Da, eu vreau să începi de acum! Dacă observi bine, chiar bat discret din picior când cer asta. 😀
Daca observi bine, chiar am inceput de acum… cu un prolog.
Orice “serial-fluviu-total” are nevoie de o parte introductiva in care se expune subiectul si se face apel la bunavointa cititorilor. 😀
Sufletul barbatului, lumina care il calauzeste; femeia este glorie. (M. De Cervantes, “Don Quijote”)
“Pe vremea lui Cervantes, cavalerii interesau, măcar ca personaje ridicole care îi amuzau pe privitori. Azi, “timpul înseamnă bani” şi sunt alte gusturi. De ce l-ar urmări “cu răsuflarea tăiată” contemporanii noştri pe Don Quijote? Zice el ceva, picant, despre “sex”? Vorbeşte despre o Dulcinee cu care nu s-a culcat niciodată. Nici nu s-a apropiat de ea, măcar. E un “fraier”, ar zice băieţii “de gaşcă”. Sau spune ceva despre gloria de a avea putere şi bani? Rivalizează Don Quijote, prin aventurile lui, cu “Codul lui Da Vinci”? Vă asigur că “gloria de tip Don Quijote” n-ar satisface nici “vedetele” care se fandosesc prin televiziunile noastre.” ~ Convorbiri cu Octavian Paler
Nici nu se putea un subiect mai potrivit. Femeia, marea şi eterna enigmă. Cântată de poeţi, iubită, adorată, venerată dar şi criticată şi subiect al multor anecdote. Sper ca subiectul să trezească interesul a cât mai multor persoane şi în special bărbaţilor, pentru a aduce elogii mamelor, iubitelor, surorilor.
Aş continua cu: “Numai un orb nu poate vedea că Dumnezeu a adunat în femeie toată frumuseţea de care e lumea capabilă, astfel încât întreaga creaţie să fie uluită de ea, s-o iubească şi s-o venereze sub multe nume.” ~ Agrippa
şi
“A vorbi despre femeie într-un singur fel, în cuvinte exaltate sau în injurii, înseamnă a fi străin de natura ei diversă, contradictorie, lunecoasă, amăgitoare, stupefiantă. Femeia este de toate la un loc, în bine ca şi la rău, căci în ea se agită forţa dintru început a vieţii.”
«Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înţelese.» ~ Oscar Wilde
“În cel mai bun caz femeia este o contradicţie.”
(Alexander Pope)
Si in cel mai rau caz ajunge sa fie chiar o contraceptie.