25
Feb

Un minut de introspectie

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«Cunoaşterea de sine, idealul cel mai simplu si cel mai greu de atins, este scopul fiecărui om în parte si al lumii intregi.» ~ Elena Liliana Popescu

Nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. Ca de obicei, m-as bucura sa ma contraziceti, sa ma completati ori, pur si simplu, sa propuneti Versurile de joi pentru saptamana viitoare.

Va reamintesc ca incepand cu data de 12 noiembrie 2009 am schimbat tactica: propun cate un subiect si va invit sa adaugati alegerii mele si alte versuri, pe aceeasi tema. AUTOCUNOASTEREA este generosul laitmotiv al zilei.

Pentru astazi am ales un poem al doamnei Elena Liliana Popescu, talentata poeta si traducatoare, membra a U.S.R. Probabil ca aceasta poezie este si preferata autoarei, intrucat am gasit-o la loc de frunte pe pagina de internet unde-si prezinta scrierile literare:

Dacă, de Elena Liliana Popescu

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind sa fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

This entry was posted on Thursday, February 25th, 2010 at 00:00 and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

7 comments so far

ivory
 1 

Eu cred ca exista poezie proasta. Poezii scrise cu infatuare, crezand ca orice alaturare de cuvinte poate forma o poezie. Poezii scrise muncitoresc, ca atunci cand te asezi la masa si-ti spui, ia sa scriu o poezie. Poezii scrise intr-o hemoragie sentimentala, cam se intampla la betie. samd

February 26th, 2010 at 16:39
Dan
 2 

De acord cu tine daca privim din punct de vedere estetic ori vrem sa incadram orice “incercare” intr-o categorie literar-artistica standard.
M-am ocupat o vreme cu critica de poezie; am citit cu acea ocazie “tone, TIR-uri intregi” de povesti in versuri, inclusiv din cele scrise cu infatuare, scrise muncitoresc sau provenind dintr-o hemoragie sentimentala. Atunci am ajuns la o concluzie surprinzatoare: daca o strofa, un vers ori doar un cuvant a vibrat melodios in cutia de rezonanta a sufletului unui singur cititor, scriitura respectiva si-a indeplinit menirea. Si asa, picatura cu picatura, vers cu vers, am devenit mai buni si am supravietuit (ca specie) ultimelor milenii. Undeva pe acolo este si meritul poeziei; pana la urma conteaza mai putin cum este scrisa, important este sa fie!

February 26th, 2010 at 16:43
Oana
 3 

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

February 26th, 2010 at 16:55
Dan
 4 

Ecce homo, de Ion Minulescu

Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape –
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape…

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii –
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii…

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole –
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres –
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne’nţeles!…

February 26th, 2010 at 17:03
silavaracald
 5 

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?
poezie [ ]

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de Nichita Stănescu

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, purşi simplu.

Eu sunt cuvîntul ,,sunt,,
Eu sunt urechea care aude cuvîntul ,,sunt,,
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul ,,sunt,,

Eu sunt trupul absurd al lui ,,sunt,,
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există ,,sunt,,
şi patul lui, în care doarme.

February 26th, 2010 at 21:51
Dan
 6 

Enigma, de Marin Sorescu

Domnule, am auzit in tinerete o ghicitoare
Si i-am uitat raspunsul.
“Tenghelita,
Menghelita,
De carcee,
Tombolita.
Ghici, ce e?”
De vreo patruzeci de ani ma tot chinui
S-o dezleg,
Sau sa-mi aduc aminte raspunsul.
M-am dus in satul in care-am auzit-o,
Am intrebat din om în om:
Nimeni nu stia,
O ghicitoare care-a disparut.

Maica Mare, Maria Radulescu Falcoianu
Numita maica Rica, din comuna Redea, Romanati,
I-a spus in 1919 lui neica lonescu,
Din Redea, ghicitoarea asta.
Cand si-a dat el seama c-a uitat raspunsul,
Maica Rica murise.
Si de-atunci il tot chinuie.
Daca ar fi ca in povesti, ar fi trebuit sa i se taie
Capul. Ca nu poate dezlega enigma.
Dar nici ghicitoarea nu se mai poate dezlega singura
Si se foloseste de el, ca sa-si aduca aminte
Raspunsul. Toate au avut un sens pe vremuri,
Si au disparut, fie sensul, fie cuvintele acestui sens.

“Tenghelita,
Menghelita,
De carcee
Tombolita.
Ghici ce e?”

Nu cred c-o sa ghicesc pana mor,
Spune batranul, si la coltul ochilor i se
Increteste un zambet al ochilor, subtire.
Da, uite ti-o spun si eu dumitale.
Vezi dumneata ca si zicerile astea
Sunt ca niste fantani, care, daca nu mai sunt sleite,
Se infunda, cad ghizdurile si creste rogoz si
Ardeiul broastei din ele.

Am văzut odata niste oameni
Se uitau la o fantana, care se cam invechise.
Cumpana se cam usurase.
Unul a zis:
– De coinace trebuie să mai punem
Un fier de plug,
Sa atarne bine.
Sa se cumpaneasca bine, asa.
Fierul vechi de plug
Atarnand de cumpene,
Arand prin aer de cate ori
Se afunda galeata
Si iarasi coborand cu brazda lui de cer…
Daca ma-ntrebi unde s-au dus, toate, cum de-au disparut
Nu stiu ce sa-ti raspund.
Ca “Tenghelita, menghelita” aceea.

Ghici ce e?

February 26th, 2010 at 21:53
Amiraelus
 7 

Am auzit mixata la radio ghicitoarea asta. 🙂

March 21st, 2010 at 19:35
Back to top