19
Mar

Ma dusei, da’ ma dusei…

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«Am plecat în explorarea unor semne de-ntrebare [ … ]» ~ Ion Minulescu

Sunt atat de aiurit si ametit de munca in ultimele zile, incat pur si simplu am uitat ca ieri a fost joi; asadar, si saptamana aceasta Versurile de joi vad lumina de la capatul Zia®ului intr-o frumoasa zi de vineri. C’est la vie! In alta ordine de idei, fara sa fi promis solemn, imi propuneam sa va ofer pana ieri o traducere in limba romana a poemului “Ariel”, de Sylvia Plath. Aiurea, am uitat complet.

Nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. Ca de obicei, m-as bucura sa ma contraziceti, sa ma completati ori, pur si simplu, sa propuneti Versurile de joi pentru saptamana viitoare.

Ca de obicei, propun cate un subiect si va invit sa adaugati alegerii mele si alte versuri, pe aceeasi “lungime de unda”. România pitoreasca este generoasa tema a zilei.

Pentru astazi am ales un poem, nu foarte cunoscut, al lui Ion Minulescu:

Pe malul Oltului

Pornind din Lotru spre Cornet,
Şoseaua urcă-ncet… încet…
Ţinându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuşi o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână şosea
Banală –
Dar naţională!…

Şoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei…
Urcă tăcută
Şi timidă
Ca o omidă…
În timp ce linia ferată
Urcă ţipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca şi locomotiva “Malaxa”,
A unui tren de marfă,
Care –
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Roşu –
Când dă cu ochii, pe şosea,
De câte-o ţărăncuţă
Cam prostuţă,
Crezând că-şi poate bate joc de ea
Ţipă sulemenindu-şi coşul
Cu fumul negrilor cărbuni,
Ca o cocoană din elită
Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.

Doar Oltul – apă blestemată –
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată…
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre –
Dunărea noastră
Cu apă multă
Şi albastră…
Şi coborând –
Iarnă sau vară –
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!…

La fel şi-n viaţă…
Uneori –
Dacă te urci
Sau te cobori –
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii –
Oameni răi!…
Şi-oricare-ar fi cel care urcă –
Duşmani
Sau prieteni –
Toţi îl spurcă…
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!…

This entry was posted on Friday, March 19th, 2010 at 00:00 and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

11 comments so far

 2 
🙁
March 19th, 2010 at 01:03
 3 

Povestea codrului
de Mihai Eminescu

Imparat slavit e codrul,
Neamuri mii ii cresc sub poale,
Toate inflorind din mila
Codrului, Mariei-Sale.
Luna, Soare si Luceferi
El le poarta-n a lui herb,
Imprejuru-i are dame
Si curteni din neamul Cerb.
Crainici, iepurii cei repezi
Purtatori ii sunt de vesti,
Filomele-i tin orchestrul
Si izvoare spun povesti.
Peste flori, ce cresc in umbra,
Langa ape pe potici,
Vezi bejanii de albine,
Armii grele de furnici…
Hai si noi la craiul, draga,
Si sa fim din nou copii,
Ca norocul si iubirea
Sa ne para jucarii.

Mi-a parea cum ca natura
Toata mintea ei si-a pus,
Decat orisice papusa
Sa te faca mai presus;
Amandoi vom merge-n lume
Rataciti si singurei,
Ne-om culca langa izvorul
Ce rasare sub un tei;
Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Si prin somn auzi-vom bucium
De la stanele de oi.
Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strange piept la piept…
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i intelept!
Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Imprejuru-ne s-aduna
Ale Curtii mandre neamuri:
Caii marii, albi ca spuma,
Bouri nalti cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne ramuroase,
Ciute sprintene de munte —

Si pe teiul nostru-ntreaba:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iara gazda noastra zice,
Dandu-si ramurile-n laturi:
— O, priviti-i cum viseaza
Visul codrului de fagi!
Amandoi ca-ntr-o poveste
Ei isi sunt asa de dragi!

March 19th, 2010 at 01:48
 4 
March 19th, 2010 at 01:53
Mica
 5 

Aaaa, era zi de poezie…

Eşti în ţara…

Eşti în ţara berei mândre şi-a cârnaţilor cu piele,
Eşti în sânul măslinoasei şi brigandei d-azi Elade;
La muscal vii şi la turcul ce domneşte multe neamuri,
Eşti în patria musteţii iubitoare de pomade.
Ba, tu eşti în România, căpătâiul de venituri
Unde-a fi calmuc, iubite, e frumos şi ţi se şade.
Unde cel venit scutitu-i de-orice greu şi datorie
Ş-unde vita cea străveche de român ce-l sudui, bade,
Poartă-n spatele nătânge pe-orişicare-i vine-n minte
Să clocească-a lui seminţe pe-ăst popor ce-i duce-n spate.
Unde prazi fără de milă, făr’ să-ţi pese, spre-a te-ntoarce
Înstărit în a ta ţară, să trăieşti din aste prade.
Unde fiii proprii ţări îi sug măduva din oase
Spre-a o da-n Paris, Viena pe nimicuri şi parade,
Numai limba strămoşească s-o vorbeşti nici nu se cade,
Unde-a oamenilor fală şi mândrie nu consistă
Decât c-au ştiut mai bine s-uite limba ţării toate,
Unde chiar numirea ţării este doar o ironie,
Căci român nu e nimica nici în case, nici pe strade.

poezie de Mihai Eminescu (1873)

March 19th, 2010 at 01:54
 6 
March 19th, 2010 at 02:14
Mica
 7 
March 19th, 2010 at 02:59
 8 
Excelent, cu conditia sa faceti abstractie de subtitrare (si de asa-zisa retroversiune): 😀

March 19th, 2010 at 03:12
Mica
 9 
March 19th, 2010 at 03:37
 10 
Multumesc. Din pacate nu pot insera si imaginile cu Maria lui Tanase; dar functioneaza pentru Ion Luican:

March 19th, 2010 at 10:26
 11 

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
de Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

March 23rd, 2010 at 17:44