Doua expozitii recente (2010): “Dor de primavara”, “Reflectii de primavara”, cateva tablouri: “Simfonie de toamna”, “Dona toamnei”, “Boboc de toamna”, “Simfonia de iarna”, “Dona primaverii”, “De primavara iubita”, “Inima de primavara”, “In camasa de vara” si alte cateva sute de panze numai cu flori! Imi inspira o Craiasa a florilor ingemanata cu un Antonio Vivaldi al picturii, o confirmare exemplara a libertatii de gandire si a usurintei de “versificare” a expresiei plastice: o artista care transpune franturi de viata in tuse de penel.
Carte de vizita:
100% ardeleanca. Nascuta intr-o friguroasa zi de 2 ianuarie, in cel mai mic municipiu din Romania, orasul regretatului actor Adrian Pintea. Dupa ce a absolvit liceul in targul natal, si-a continuat studiile (Scoala de arta si Facultatea de arte vizuale – sectia Pictura) in Oradea. A pictat aproape 1000 de tablouri, din care peste 800 se gasesc deja in colectii particulare din SUA, Canada si Europa. Cititi aici CV-ul impresionant al emeritei artiste. ( Clic pe imagine pentru a vedea tabloul la care tocmai lucra Elena in momentul realizarii fotografiei. )
Ca de obicei, am formulat putine intrebari, complet neconventionale si (aparent) haotice. Scopul urmarit este acela de a va invita pe dvs., cititorii, sa continuati interviul prin intermediul sectiunii de comentarii, sa aflati tot ceea ce v-ar putea interesa despre picturile, persoana si personalitatea talentatei artiste Elena Bissinger.
Interviu cu pânzele pe masă:
1. Monet si Renoir sau mai degraba Pollock si Kandinsky?
Elena Bissinger: Acestia mi-au placut dintotdeauna, dar nu ei sunt cei de la care am pornit. Renasterea (Botticelli si sfarsitul sec. al XV-lea), Clasicismul (Poussin si sec. al XVII-lea) si Realismul (Courbet in sec. al XIX-lea) sunt cele trei mari curente, “treptele” de pe care m-am lansat in cariera. Ori de cate ori am fost tentata sa pictez in stil impresionist, am considerat ca este mai bine sa aman momentul pentru mai tarziu, dupa ce voi fi aprofundat stilurile clasic si realist. Am inceput sa pictez inca din copilarie, in special peisaje, flori, animale… Mai tarziu, in facultate fiind, am descoperit un adevar fundamental: doar pornind de la clasic iti poti defini stilul. Pe cei doi exponenti majori ai expresionismului abstract i-am descoperit ceva mai tarziu si m-am lasat angrenata in stilul degajat, gestual si spontan. Deoarece consider ca inca mai am multe de invatat, astept sa ma surprind cautand in subconstient acel licăr unic, sursa unei creatii revolutionare, ceva ce nu a fost descoperit inca, ceva ce nu a fost conceput. De fapt, pentru tot ceea ce creăm suntem indatorati certitudinii ca avem deja integrate: ideea, cuvantul, starea – si dobandim toate acestea numai prin cunoastere, simtire, stari sufletesti. Cum se intampla de fapt la toti pictorii, si lucrarile mele imi tradeaza diferitele perioade pe care le-am parcurs.
2. O expozitie de pictura este un monolog al artistului sau un dialog cu privitorii?
E.B.: Mai degraba un monolog, zic eu, dar si dialog. Despre aceasta din urma forma de “convorbire” as spune doar atat: ca pictor, vii in fata publicului cu creatiile tale, iar lucrarile trebuie sa “vorbeasca” despre tine mai mult decat rostesti tu in cuvinte. De obicei, impactul unei expozitii este unul pozitiv si realizeaza, intre privitor si artist, o punte, o legatura directa. De la un astfel de eveniment pleci, de regula, fericit si implinit, deoarece gandurile si impresiile pozitive te domina si iti dau incredere in fortele proprii, dar si imboldul de a crea mai departe. Cu speranta ca ai transmis privitorului exact mesajul dorit, cauti sa mentii un echilibru intre asteptarile potentialilor vizitatori (clienti) si propria placere de a picta.
3. Cui va adresati cu precadere: initiatilor sau celor nesofisticati?
E.B.: Pictez pentru ceea ce sunt si ma adresez celor ce vor, indiferent de statutul lor. Iubitorul de arta, indiferent cat este de initiat, are capacitatea de a recunoaste in creator pe acel personaj misionar al carui mesaj artistic l-a facut sa tresara, l-a facut sa-si indrepte privirea spre opera, spre acea lucrare. Si doreste, poate, sa o pastreze in amintirea lui.
4. Talentul se mosteneste?
E.B.: Se poate, oare, vorbi despre legile geneticii in acest caz? Posibil, dar cred ca mostenirea talentului este, mai degraba, un dar de la Dumnezeu. Am avut norocul de a ma naste langa un tata caruia nu-i era nici strain si nici indiferent simtul artistic. S-a ingrijit ca dragostea lui pentru frumos sa o lase mostenire aceleia care, credea el pe atunci, avea sa-i calce pe urme. Tata a fost zugrav de meserie, dar avea un deosebit simt al frumosului si al esteticului. Nu avea de unde sa stie ca, peste ani, din cele cinci fete pe care le-a adus pe lume doua aveau sa opteze pentru artele plastice. Spun asta deoarece mai am o sora care picteaza si pe care am descoperit-o eu mai tarziu, iar in completare, va spun ca si fiul meu cel mare – Antoniu – deseneaza foarte frumos. Fiecare din ei detine deja propriul palmares artistic.
5. Ce rol joaca puritatea culorii in ansamblul compozitional?
E.B.: Consider ca puritatea culorilor porneste dintr-un sufletul cald si dintr-o inocenta necompromisa. Astfel, intr-o compozitie, culorile au rolul de a transmite tot ceea ce artistul doreste pentru sine in primul rand: caldura, dragoste, simtaminte profunde si sensibilitate. Privitorul le receptioneaza prin intermediu picturii si beneficiaza de energia pozitiva transmisa de aceasta.
6. “Amprenta” Elenei Bissinger e mai mult tematica sau stilistica?
E.B.: Nu as putea spune ca numai eu pictez flori, dar pot sa afirm ca numai eu pictez florile asa. Aduna o suta de artisti intr-un loc si da-le aceeasi tema; fiecare o picteaza in stilul sau, pentru ca fiecare o percepe altfel. Imi place sa cred ca abordarea mea plastica este una deosebita, deoarece stilul de pictura in cutit nu este foarte comun si, oricum, nu in aceasta maniera.
7. Ati pictat vreodata icoane?
E.B.: Am pictat icoane, imi plac foarte mult, dar consider ca e un subiect mult prea sacru si, nu ma tem sa recunosc deschis, ma tem sa nu deviez de la canon. As lasa mai degraba calugarilor sau maicilor aceasta sarcina, deoarece sunt mai aproape de cele sfinte; ei si-au dedicat intreaga viata monahiei, de aceea consider ca sunt mai curati la suflet decat noi si mai indreptatiti sa picteze icoane. Chiar de curand am cumparat o icoana si i-am daruit-o sotului meu.
8. Cat traieste un tablou?
E.B.: Viata unui tablou depinde in primul rand de calitatea materialelor. Daca in trecut vopselele erau preparate in atelier de catre ucenicii marilor maestri si, in timp, aceste culori si-au aratat adevarata lor valoare, nu as putea spune despre materialele folosite in prezent ca ar dainui macar tot atat. As prefera sa cred ca evoluand, a crescut rata durabilitatii si prelungirii vietii unui tablou.
9. Ati avut trotineta? Ce doreati sa deveniti pe vremea aceea?
E.B.: Nu am avut niciodata trotineta si nici bicicleta, dar tot ce-mi puneam in gand, intr-o zi se implinea. Provin dintr-o familie modesta (ca sa nu spun de-a dreptul saraca) cu multe guri de hranit, nici nu aveam dorinte prea mari fiind constienta ca de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, stiam ca nu au de unde. Imi amintesc cu emotie ca intr-o seara, mica fiind, primisem de la parinti cu ocazia sarbatorii de 1 Mai, o pereche de pantofi rosii din lac, ceea ce pentru mine era tot ce imi doream la vremea respectiva. In acea noapte i-am visat, eram fericita, dar cum stiam ca visele se risipesc odata cu venirea zorilor, nu mica mi-a fost mirarea cand dimineata i-am gasit, cat se poate de reali, langa patul meu. Uitasem complet ca tocmai ii primisem in ajun si am ramas mult timp cu impresia ca uneori visele se implinesc. Mai tarziu au venit dorintele adevarate si pot spune ca sunt un om implinit deoarece mi-am indeplinit misiunea pe acest pamant: mi-am format o familie, am construit o casa, am sadit cel putin un pom si mi-am definit cariera de artist plastic, dupa ce 10 ani am lucrat ca muncitor intr-o fabrica de mobila.
10. Trandafir sau floarea soarelui?
E.B.: Inclin sa afirm ca este un ciclu de trandafiri si floarea sorelui. Nu vreau sa para ca am o obsesie a florii soarelui, asa cum se spunea despre Van Gogh de pilda. Din 2002 pana in 2004 am preferat stilul abstract si am cochetat cu tehnica drip painting ca si Pollock. Vezi MacrelArt.com; aici am postat lucrari din acea perioada si majoritatea au luat drumul catre SUA. Sunt peste 400 de lucrari in acest stil, care acum sunt in colectii private din SUA si EUROPA, iar alte aproximativ 400 de lucrari cu flori, majoritatea in colectii particulare din Romania.
11. Ce ati simtit cand s-a vandut primul dv. tablou?
E.B.: Nu a fost un tablou de sevalet, ci a fost o pictura pe perete. Tata ma lua cu el la lucru si pictam pe pereti tot felul de modele figurative. Am primit primii mei bani pentru restaurarea unei picturi pe perete. Am fost deosebit de incantata si mi-a intarit increderea in fortele proprii, fiind pe atunci eleva la gimnaziu.
12. Cum vedeti lumea Artelor Plastice romanesti in momentul de fata? (Evolutia dv. ar fi avut aceeasi traiectorie, sa presupunem, la Bucuresti?)
E.B.: Nu pot sa spun ca o vad catalogata intr-un anume curent. Tot ce se picteaza este ca un torent de informatii intr-un amestec de abstract si impresionism. Toti trecem prin perioade de cautare, regasire, renegare… Daca m-as fi nascut la Bucuresti, poate as fi ales sa ma exprim intr-o alta forma de arta. Mi-ar fi placut baletul, eram ca o trestie, aveam silueta ideala pentru un asemenea rol.
13. Numiti doua persoane care v-au orientat pasii inspre aceasta frumoasa cariera.
E.B.: In afara de tatal meu, l-as mentiona pe profesorul Anton NAGHIU, promotor si fost director al Universitatii Populare din Beius, cel care m-a ajutat sa fac prima expozitie personala in iulie 1997 la Videojobcenter, Primaria Beius. L-am cunoscut si pe marele artist al Beiusului, Niculiţă POP, dar atunci eram prea mica sa pot realiza adevarata dimensiune a evenimentului. Una peste alta, am fost pe maini bune si le multumesc cu aceasta ocazie tuturor ca au aparut in calea mea atunci cand era nevoie.
14. Va mai exista pictura la sfarsitul Mileniului al III-lea?
E.B.: Nu prea cred, sau poate va fi ceva de tip SF; la cat de mult este poluata atmosfera si planeta noastra, m-as mira sa mai existe viata pe Pamant. Dar sa ne lasam pentru o clipa amagiti de vise: poate vom avea tablouri care vorbesc si se misca la fel ca in Harry Potter, eventual un fel de tablouri, care sa-ti tina companie si sa-si schimbe infatisarea dupa starea ta de spirit, determinandu-te sa fii vesel cand esti trist… Poate se aduna toate artele: pictura, muzica, teatrul…intr-un singur corp, formand un intreg. “Ei, daca as stii eu!”, vorba unui vechi prieten de familie.
15. Asa cum se obisnuieste in interviurile din Zia®ul de la 5, va las ultimul cuvant:
E.B.: Nu as fi incheiat inca, dar mi-e frica sa nu va plictisesc, mai bine ramane ca picturile mele sa va spuna mai multe decat am facut-o eu. Multumesc pe aceasta cale d-lui Dan Costinas si ziarului pe care il reprezinta, pentru sansa de a va vorbi prin intermediul acestui interviu. Dorindu-va toate cele bune, astept sa ne revedem intr-un context artistic viitor. Cu stima, Elena.
@@@@@
Va recomand sa vizitati cinci dintre cele mai elegante galerii virtuale in care gasiti peste trei sute de picturi semnate “Elena Bissinger”, unele inca disponibile, majoritatea realizate in ultimele cateva luni: Picturi.com @ Art-zone.ro @ artLine.ro @ Picturi-celebre.ro @ ArtWanted.com.
Lucrarile pot fi comandate si scriind direct artistei.
Cum fac de obicei, am sa comentez tot eu primul:
– multumesc inca o data doamnei Elena Bissinger pentru bunavointa cu care a acceptat sa raspunda unui interviu mai putin conventional, dar si pentru rabdarea de care a dat dovada in aceste ultime zece zile;
– ma astept sa continuati seria de intrebari si sa “rotunjiti” imaginea abia creionata mai sus;
– interviul este astfel setat incat sa ramana pe prima pozitie pana duminica la ora 23.59; asa aveti timp suficient sa intrebati, sa comentati, sa reveniti ori sa va clarificati orice nelamurire;
– datorita programului incarcat al artistei, este posibil ca replicile domniei sale sa fie postate seara tarziu, dar este cert ca niciun comentariu, nicio intrebare, nu vor ramane fara raspuns;
– singurele mele interventii mai jos vor fi strict de ordin tehnic: intrucat ma astept la multe intrebari, am sa editez comentariile doamnei Bissinger astfel incat raspunsul sa apara imediat dupa intrebare, indiferent de ora sau ziua postarii.
Va multumesc anticipat pentru completarile aduse si va doresc inspiratie maxima!
Doamna Bissinger,
– ce parere aveti despre picturile lui Dali?
– aveti tabieturi sau superstitii cand lucrati la un tablou?
@Ana-Maria:
– Dali este un geniu intr-ale picturii, chiar daca multi l-au considerat bolnav la cap. Viziunea sa conceptuala este suprarealista, stie sa creeze acea atmosfera de vis, de basm, “fotografii himerice pictate cu mana” cum spunea el. Te uiti la creatiile lui si explorezi cliseele, descoperi si vezi o lume plina de curiozitati. Ai putea sa-i imparti opera pe bucati si fiecare bucata ar avea povestea ei. A fost un fantezist, cu un obsesiv simt al detaliilor; Dali este considerat unul dintre cei mai mari pictori ai sec. XX;
– Nu le-as numi asa, deoarece inspiratia si creatia vin spontan si nu ai timp sa faci un scenariu inainte. Am pregatit in atelier tot ceea ce am nevoie pentru a intra in actiune si, indiferent daca as avea de facut treburi pe langa casa, de multe ori le aman pe acestea si-mi astern pe panza ideile, gandurile, simtamintele, lasandu-ma prada inspiratiei.
Vi s-a intamplat sa va roage prietenii sau cunoscutii sa le realizati portretele?
@Monica:
Da, mi s-a intamplat, dar nu am realizat intr-atatea incat sa-mi defineasca un stil propriu de portretist; mai curand altii s-au regasit in portretele fictive facute de mine si le-au achizitionat.
Stimată doamnă, cât de greu vă desprindeţi de tablourile dvs? Cred că fiecare artist are o strângere de inimă atunci când îşi vinde creaţia. Vă felicit pentru operele dvs şi mi-aş dori să expuneţi şi în Spania. Cu siguranţă ar fi un succes. Privindu-vă pânzele cu mestecenii urcând spre cer am simţit miros de poezie.
@MGM:
Multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase! De multe ori, atunci cand ma despart de cate un tablou, am impresia ca l-am pierdut, dar ma gandesc ca pleaca intr-o casa unde va lumina si unde va aduce bucurie celor prezenti. Am primit confirmari de acest gen si bucuria a fost mai mare decat tristetea ca l-am instrainat. Cu siguranta as veni sa expun si in Spania daca s-ar gasi cineva care sa-mi fie “ghid” si daca as avea unde.
“Arta scutură din suflet praful adunat în viaţa de toate zilele.” Pablo Picasso
Cum comentati aceste cuvinte?
@Beatrice:
Multi se ascund dupa deget, dar ii tradeaza faptele, fiecare isi lasa amprenta sufletului in ceea ce face, in ceea ce creaza, indiferent ca sunt pictori, actori, muzicieni samd, dar acestia au ceva de spus; cu sau fara voie, isi descarca surpusul de energie in aceste creatii artistice.
Doamna Bissinger, considerati ca in zilele noastre “painea” se poate procura numai prin intermediul artei? Sau este nevoie si de alt job, simultan?
@Anna Maria:
As putea sa-ti raspund doar din propria mea experienta: am lucrat zece ani intr-o fabrica de mobila din Beius, pana in 1992, desi in ultimul an chiar si acolo am avut o munca de creatie, am lucrat la sculptura si simultan pictam; imi era foarte greu sa ma abtin de la “chemarea” artistica izvorata din suflet. In acea perioada am daruit multe dintre lucrarile mele, dar primeam si comenzi. Acum m-am dedicat numai si numai picturii si pot spune ca desi ma instrainez cu greu de fiecare tablou, am satisfactii atat materiale cat si spirituale.
E de ajuns talentul pentru a deveni un artist plastic sau este necesara pregatirea specializata in prealabil?
@Oana:
E de ajuns talentul, dar o pregatire te propulseaza printre artistii care sunt recunoscuti. Daca nu ai pregatire, ramai un artist uitat de timp, pe cand celorlalti li se deschid portile mai usor; daca ai, esti primit printre profesionisti si catalogat cu timpul ceea ce inradacineza si incununeaza numele tau si operele tale, facandu-le mai valoroase.
Doamna Bissinger, cat din pictura pe care o “produceti” este o forma de exprimare si cat este un mijloc de existenta?
@Mica:
Creez pentru ca asa simt, atata timp cat nu mi se cere sa fac ceva asemanator, identic, fotografic; chiar si atunci creez lucrarea ca si cum ar fi o continuitate, un triptic sau ca si cum as reveni pentru ca mai am ceva de spus despre acel subiect, despre acea conceptie. Este exact ca un ciclu, repetabil, dar de fiecare data aftfel interpretat si aici depinde in mare masura de starea ta de spirit din ziua respectiva. Nici nu vreau ca lucrarile mele sa stea in atelier, in scurt timp mi s-ar aduna acolo cu sutele; cum as mai putea sa creez altele daca nu le-as vinde? Mai ales ca materialele necesare sunt tot mai scumpe. Si astfel, se compenseaza una cu cealalta.
@Mica:
Multumesc mult pentru aceasta aducere aminte.
Am admirat multe din tablourile Dvs m-am regăsit într-un fel în “Simfonie în roşu şi albastru” fără să pot explica de ce. Pictura nu fotografiază natura, mai degrabă radiografiază o stare de spirit, aptă să fie recepţionată şi de privitor. Aveţi copaci mai depărtaţi la rădăcină şi mai apropiaţi spre vârf, aveţi copaci cu tulpini care se subţiază spre vârf, deşi în realitate este invers, un şuvoi de apă care curge printre copaci într-o pădurice fără să aibă un vad al ei cum m-aş fi aşteptat. Nu vă cer să vă explicaţi tablourile, ele trebuie să vorbească singure. Dar să şi coopteze interesul spectatorului. Repetarea obsesivă şi aproape uniformă a unor elemente (florale de ex) nu oboseşte ochiul? Sigur aţi învăţat nişte artificii profesionale care uneori se văd, alteori mai puţin. Vreţi să ne dezvăluiţi câteva din acestea?
Vă doresc noi şi noi galerii, pline de succes.
@ion untaru:
Un multumesc! e putin spus, tot respectul pentru cei ce iubesc artele. Ceea ce astern eu pe panza este rodul spontan a ceea ce simt si atunci nu mai conteaza daca un peisaj a deviat sau nu de la stilul clasic. Tocmai pentru a surprinde acea clipa de traire pe care as vrea sa o pastrez vesnic, ma las antrenata de sentimente, iar rezultatul este cel pe care il vedeti.
Spectatorul incearca sa intercepteze mesajul artistic si, binenteles, fiecare il interpreteaza in felul sau. Consider ca “repetarea obsesiva” a unor elemente se datoreaza tocmai nesfarsitei stari de admiratie si setei de cunoastere, ceva de genul expresiei: “Nu ma mai satur de tine!”
Se pot invata unele “artificii profesionale” in urma catorva sute de exercitii; ar trebui sa postez o inregistrare cu modul de realizare a unei lucrari executate “in cutit”, poate atunci s-ar vedea ca totul e foarte simplu, dar asta ar fi un alt subiect care poate fi luat in considerare alta data.
Ati spus in interviu ca pentru o perioada ati lucrat in alt domeniu. Ce moment v-a facut sa va intoarceti la pictura definitiv?
@Ioana:
Dupa cum am spus, zece ani am lucrat intr-o fabrica de mobila, iar in ultimul an am lucrat in cadrul sectiei de sculptura. Acolo am avut posibilitatea sa-mi exercit talentul artistic. Dupa ce s-a desfiintat acea sectie si am fost transferata intr-alta care nu avea nimic de-a face cu arta, am simtit acut nevoia de a ma exprima prin lucrari artistice si am luat decizia de a parasi acea fabrica in anul 1992. Consider ca acesta a fost momentul determinant in alegerea carierei ulterioare. Desi pana la a ma dedica exclusiv picturii, am mai “bajbait” cativa ani incercand diverse locuri de munca, dar nu mi-am gasit linistea decat dupa ce am lasat toate astea in urma. Intre timp am terminat scoala de arte “Francisc Hubic”, apoi Facultatea de arte vizuale din Oradea.
Ce moment din cariera dumneavoastra v-a adus cea mai mare satisfactie?
@Cristiana:
Cea mai mare satisfactie materiala a fost si una haiosa pe deasupra:
Prin anii 2002-2004 aveam un dealer (manager) care imi licita lucrarile pe eBay. In 2003, pe 1 aprilie, cineva rau intentionat a supralicitat in gluma (eram un grup de sapte artisti plastici in acea galerie) doar ca sa ne amageasca, astfel, s-a ajuns la valori fabuloase, de circa 4000$, iar noi nu vandusem pana atunci cu sume mai mari de 500$. Aceasta gluma proasta nu a avut alt rezultat decat acela ca ne-a crescut notorietatea si astfel, nu peste mult timp, au aparut adevaratii cumparatori care ne-au cumparat tablourile cu 800$ – 1200$.
Cea mai mare satisfactie sentimentala am avut-o in anul 2001, cand am reusit sa ies in evidenta cu mica mea trupa de artisti de care m-am ocupat timp de un an de zile si cu care am facut o expozitie la Cercul Militar Beius, cu ocazia Zilei copilului.
Ati vorbit in interviu despre sora dv.
Ne puteti spune cum se numeste si unde putem vedea picturi de-ale domniei sale?
Va multumesc.
@Eva Marinescu:
Numele ei este Mariana Oros (a treia nascuta, eu fiind cea mai mare) si are picturi pe aceleasi site-uri pe care le am si eu postate.
O sa vedeti un abstractionist liric, cu tuse curate.
Doamnă Bissinger,
Ce se “naşte” mai întâi: pictura sau titlul?
@Denisa Sandoiu:
Nu stiu cum se petrece la altii, dar la mine mai intai este pictura, iar acea pictura imi “spune” pe urma ce titlu sa-i dau, iar titlurile pe care le aleg sunt mai mult expresii. Cineva imi scria la comentariile de pe fineartamerica.com un fel de poezioara formata din titlurile mele: Intr-o primavara / la granita dintre vise / cosita de luna / supusa soarelui / cu plete celeste / bujor d’albastru / visa cu ochi de stea / tango regal / without words! Frumos, nu?
Doamna Bissinger, va multumesc pentru raspuns. Eu am inteles asa: arta e arta, dar trebuie sa asigure si existenta daca nu e facuta doar ca hobby.
In interviu povestiti ca o sora de-a dumneavoasta, precum si fiul cel mare sunt inclinati spre pictura, desen. V-ati gandit la organizarea unei expozitii de familie?
Daca “da”: unde? cand? si cu ce beneficii?
@Mica:
Cu sora mea am avut o expozitie de grup si participam impreuna la multe expozitii si evenimente artistice. Ne-am gandit si la un “trio-family”. Antoniu, fiul cel mare (am doi baieti), este foarte talentat si chiar va invit sa vedeti ce lucreaza: BissingerAntoniu Gallery. Deocamdata nu are suficient de multe lucrari pentru o expozitie.
Inca nu suntem pregatiti pentru o expozitie prea curand, dar in viitor, daca reusim, va asteptam cu drag.
Cum simti ca esti pregatit pentru o expozitie?
@Mica:
Pentru o expozitie este nevoie de mai multa munca decat sa asterni pe panza impresiile. Iti propui din timp acest lucru, poate fi o expozitie tematica, poate necesita inramarea unora dintre tablouri si, nu in ultimul rand, ai nevoie de brosuri, invitatii, trebuie sa anunti mass-media si, foarte important, le scoti de la vanzare. Este o adevarata agitatie ca totul sa iasa bine.
Doamna Bissinger, care este originea numelui dvs.? Mi-a atras atentia, sunt curioasa!
@Mihaela:
“Bissinger” este un nume de origine germana, este numele preluat dupa casatorie. Sotul meu este svab din Santana (jud. Arad) si inseamna “caine rau”! – adica cel care musca. Apropo de nume si descendenta, cineva din familia Bissinger care s-a stabilit in Germania a vrut sa gaseasca radacinile acestei familii si dupa cate am inteles a descoperit ca facea parte dintr-o familie burgheza care avea ca sigla capul de caine, si se numeau VON BISSINGER; din pacate acea persona nu mai este, ar trebui sa merg eu pe urmele lui si sa decopar mai multe. Numele de fata, Oros, este maghiar si se traduce “rus”! Tata, etnic maghiar, a avut 7 frati, dintre care mai traieste doar o singura matusa de-a mea. Mama e o romanca get-beget si are un suflet deosebit de cald; s-a nascut in Valea de Jos, Bihor. Daca-i intrebi pe cei din sat a cui sunt eu, se raspunde cam asa: esti Lenuta-Lucretii-Florichii a Haiutiului din damb, astfel pomenesc pana la a 4 spita!
Care stil vi se potriveste cel mai mult?
@Stefan:
As spune ca cel mai mult mi se potriveste acesta pe care-l abordez acum, adica impresionismul. Dar stai sa vezi mai incolo ce stil(uri) voi aborda, poate merg pe suprarealism sau il voi alege pe cel minimalist, caci sunt tentata.
“Consider ca puritatea culorilor porneste dintr-un sufletul cald si dintr-o inocenta necompromisa.” (E.B.) Tablourile dumneavoastra exprima un simt foarte intens al culorilor si al coloritului. Deja Dan v-a adresat o intrebare despre pictura de icoane si am citit cu mare atentie raspunsul dumneavoastra. Daca imi dati voie, mi-as permite sa insist – evident, numai ca un fel de “pariu” usor de castigat din partea mea, dat fiind talentul artistic al dumneavoastra! – pe acest subiect. (Spun “pariu” pentru ca sunt constient ca unui artist nu-i poti spune ce fel de pictura ti-ar face placere sa creeze). Bineinteles, ma refer aici nu la icoanele clasice, nici (de loc!) la cele moderne pe sticla, prea des oribil kitsch. Ma refer chiar la cele care apartin traditiei dumneavoastra, anume la icoanele pe sticla taranesti. Ardelene ele, ardeleanca dumneavoastra. Foarte colorate ele, cu un tare sens al culorilor dumneavoastra. Spontane ele, spontana dumneavoastra. Icoanele pe sticla nu au un “canon”, adevaratul lor “canon” fiind tocmai expresia vie a sufletului unui “taran” (astazi as zice: “a unui om care are o viata de zi cu zi, ca noi toti”) care iubeste viata, deci il iubeste pe Dumnezeu. Intr-o clipa de vivacitate si liniste, de bucurie si de dorinta, chiar va invit sa pictati o icoana pe sticla taraneasca (puteti sa vedeti cateva realizari mai recente si cu adevarata personalitate artistica, chiar daca nu detasate de traditie, pe site-ul Muzeului din Sibiel, unde va invit sa veniti in vizita: http://www.sibiel.net/Pittori_RO.html ).
Icoana pe sticla: spatiu liber al creativitatii, unde lumea oamenilor si lumea Dumnezeului sunt aceeasi lume. Felicitari, success si un mare viitor si pentru baiatul dumneavoastra Antoniu, foarte talentat.
@Giovanni:
Stimate Giovanni, povestiti cu atata aplomb despre aceste minunate icoane care fac parte din mestesugul popular, incat as fi tentata sa fac si eu, dar tot vin cu o remarca, sunt sigura ca nu mi-ar iesi la fel de frumoase ca cele de acolo, deoarece studiind si facand icoane in stilul clasic, mi-am iesit din mana, nu mai am acel stil naiv, acel stil popular. Cum spunea, nu mai stiu exact care din marii artisti, sa ma corectati daca gresesc, cred totusi ca Picasso: “Ce n-as da sa mai fiu iar copil si sa pictez ca pe vremea aceea.” Multumesc pentru invitatie, o sa tin cont de ea si cu siguranta, daca ajung prin preajma o sa vizitez Muzeul din Sibiel.
Anumiti artisti faimosi tineau mereu pe masa de lucru un mic suvenir iesit din comun, cum ar fi: un mar putrezit, un craniu etc. Dumneavoastra aveti un talisman sau ceva care va inspira in timpul lucrului?
@Florin:
O sa razi, dar si eu am ceva de care nu ma despart: este o cana din pamant smaltuita, verde, ciobita si veche de peste 100 de ani in care imi tin cateva pensule; am “salvat-o” dintr-o casa ce urma sa fie demolata. Acea ulcica are povestea ei, a fost candva mestesugita sa serveasca drept cana de baut apa, sau lapte, ori poate vin… Ea saraca si-a implinit menirea, dar urma sa piara sub un munte de moloz (de pamantul din care s-a nascut), dar i-am gasit eu o alta intrebuintare, aceea de suport pentru pensule, si astfel am salvat-o.
Intervin (discret) in dialogul artist-iubitori de arta, care devine tot mai interesant, pentru ca ati amintit mai sus de Mariana, sora Elenei si de Antoniu, fiul sau cel mare. Cum o imagine “spune” mai mult decat o mie de laude, am sa va arat cate doua lucrari realizate de fiecare dintre cei doi. Mie imi plac foarte mult, mi se par a fi cele mai reusite, cel putin din cele pe care le-am gasit intr-un rastimp atat de scurt:
©2009 ~ Mariana Oros
(Clic pe foto pentru a vedea imaginea din Galeria Art-Zone.ro)
©2009 ~ Mariana Oros
(Clic pe foto pentru a vedea imaginea din Galeria Art-Zone.ro)
©2010 ~ Antoniu Bissinger
(Clic pe foto pentru a vedea imaginea din Galeria BissingerAntonio.piczo.com)
©2009 ~ Antoniu Bissinger
(Clic pe foto pentru a vedea imaginea din Galeria BissingerAntonio.piczo.com)
Am citit CV-ul dv. si am observat ca sunteti foarte legata de locurile in care ati copilarit.
Daca ar fi sa alegeti o alta tara in care sa traiti si sa creati, care ar fi aceasta?
@geana:
Acum zece ani as fi raspuns “Germania” fara nicio ezitare (aveam actele pregatite pentru a ne stabili acolo – jumatate dintre rudele sotului meu locuiesc in Germania – voiam sa fim si noi mai “occidentali”); noroc ca ne-au respins dosarele…
Daca as alege cu sufletul, poate as dori sa stau o perioada in Italia, tara de origine a marilor renascentisti. Dupa o perioada, sunt sigura ca as simti nevoia acuta de a ma intoarce ACASA.
Demnă de toată lauda iniţiativa de a aduce la “ziar” o asemenea temă şi un artist deosebit.
Felicitări doamnei Bissinger pentru tot ce a realizat (din care am avut plăcerea să văd numai o foarte mică parte) şi urări de sănătate şi mult succes!
Înclinaţia spre frumuseţea naturii, în general, şi a florilor în special, care are darul de a descreţi frunţile, de a bucura inimile şi de a îndemna la meditaţie, este lăudabilă fiindcă firea omului este dornică de frumos.
Tema florilor a fost tratată de mulţi poeţi. Voi reda fragmente din câteva din poeziile lui Al. Macedonski închinate florilor:
1. Pe verdea margine de şanţ
Creştea măceşul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.
……………………………
(Din “Valţul rozelor”)
2. Sub flori de măr
Ce mi se scutură în păr
Se umple sufletul de soare;
Pe orice frunţi suferitoare,
Oh; ningeţi albe flori de măr.
……………………………
(Din “Primăvara”)
3. Mixandra spre rozetă se pleacă fermecată,
Garoafa râde-n soare cu roşul ei mănunchi,
Iar viţa se ridică pe măr, amorezată
De verdele său trunchi.
……………………………
(Din “Între frunze”)
4. In crini e beţia cea rară:
Sunt albi, delicaţi,subţiratici.
Potirele lor au fanatici-
Argint din a soarelui pară.
……………………………
(Din “Rondelul Crinilor”)
@Solomon:
Doamne! Sunt atat de fericita ca v-am cunoscut si ca am avut ocazia sa discutam, eu sunt cea care va multumeste pentru atentia acordata. Multumesc tuturor ca sunteti aici si ca ma ajutati sa-mi aduc aminte de mine. Multumesc si lui Dan pentru tot sprijinul acordat. Dedic toate florile mele pentru voi, dragi iubitori de frumos!
Este un anumit moment al zilei sau al vietii în care vă vine inspiratia?
Lucrati cu frenezie sau asezat, ardeleneste?
@Călin:
Multumesc mult pentru intrebari. Inspiratia nu vine ca si dorul de un pahar cu vin, inspiratia vine sau nu vine! Nu in fiecare zi e sarbatoare. Spunea odata cineva, un mare artist care mi-a facut onoarea sa ma prezinte intr-o expozitie organizata la Stei in Casa de cultura “Miron Pompiliu”: Sa nu lasi nicio zi sa treaca fara sa fi facut ceva. Multi dintre noi ne irosim timpul, dar cei ce stiu ca timpul e pretios nu lasa nimic pe maine din ceea ce pot face azi. Binenteles ca nu pictez in fiecare zi, dar ma ocup doar de lucruri frumoase, relaxante, asa ardeleneste cum ma pricep eu mai bine. La fel iau lucrurile si atunci cand pictez.
DÂMB, dâmburi, s.n. Formă de relief mai mică decât dealul; colină. ♦ Ridicătură mică de pământ înălțată la marginea unui șanț, a unei gropi etc. – Din magh. domb.
Sursa: DEX ’98
🙂
Care a fost cel mai iesit din comun subiect al picturilor dvs.?
@Marian:
😀 😀 M-ai facut sa rad in hohote, amintindu-mi ca odata l-am rugat pe sotul meu sa-mi pozeze nud, dar nu a avut rabdarea necesara; a stat linistit doar vreo 20-30 de minute, apoi s-a plictisit, iar lucrarea a ramas neterminata. Bineinteles ca toti cunoscutii nostri carora le-am aratat pictura au inceput sa rada. Scuzati-ma, nu pot sa v-o arat, dar am sa va povestesc despre ce este vorba in acea compozitie: in pozitia culcat pe spate, cu una dintre maini tinuta sub cap si cu o carte deschisa pe piept. Partea comica este felul in care isi tinea picioarele, parca ar fi fost o broasca. Daca acel tablou a starnit rasul tuturor celor care l-au vazut, e clar ca a transmis ceva. 😛 😉