25
Mar

Ea a crescut cu Verdi

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«Traim in haos / fara iubire / n-avem nici rost / nici mantuire / cuprinsi de setea de marire.» ~ Luciana Stoicescu-Vaughan

Nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. Intotdeauna ma bucur atunci cand: ma contraziceti, ma completati ori, pur si simplu, propuneti Versurile de joi pentru saptamana viitoare.

Ca de obicei in ultimele saptamani, propun cate un subiect si va invit sa adaugati alegerii mele si alte versuri, pe aceeasi tema. D’AMORUL ARTEI este generosul laitmotiv al zilei.

Pentru astazi am ales un poem al doamnei Luciana Stoicescu-Vaughan, cetatean american de origine romana, o talentata poeta consacrata, desi mai scrie si proza, eseuri, reportaje:

Curriculum vitae, de Luciana Stoicescu-Vaughan

Eu am crescut cu Verdi,
Cu Bach si Tizian,
Visind pe Buonarroti
In vers esenian.

M-am imbatat cu Strauss,
Chopin mi-a fost amant
Si-am adormit pe Goya
Cu gindul la Mozart.

Rimbaud imi e prieten,
Baudelaire e cam gelos,
Enescu-mi cinta seara
Cu-arcusul lui duios.

Rossini imi alina
Iubirea pentru Liszt,
Vivaldi ma transpune
Pe unde de artist

Si ma ascund confuza
In ginduri delirante,
Pozind chiar pentru Rubens
In scenele flamande.

Titanii vietii mele
Pe care i-am iubit…
De nu v-as fi-ntilnit
La ce-as fi mai trait?

This entry was posted on Thursday, March 25th, 2010 at 00:00 and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

6 comments so far

Oana
 1 

Poezia
de Lucian Blaga

Un fulger nu traieste
singur, in lumina sa,
decat o clipa, cat ii tine
drumul din nor, pana-n copacul
dorit cu care se uneste.
Si poezia este-asa.
Singura-n lumina sa
ea tine pe cat tine:
din nour pana la copac,
de la mine pan’ la tine.

March 25th, 2010 at 17:57
Dan
 2 

A cumpăra un câine, de Nichita Stănescu

A venit îngerul şi mi-a spus:
– Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau
lătrătoare.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.

March 25th, 2010 at 18:03
silavaracald
 3 

“Poezia, arta de a vorbi pentru a nu spune nimic, dar pentru a sugera totul.” 🙂

March 26th, 2010 at 00:19
Dan
 4 

«Poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă.» ~ Nichita Stănescu

Ausweis

Scot sângele ştampilat la vedere.
Mi se dă drumul.
Scot osul sculptat la vedere.
Întârzâi o secundă, dar mi se dă drumul.

Scot îndurătoarea limbă vorbită, la vedere.
Dicţionarele sunt pregătite, aşa că mi se dă drumul.

De ce vrei să treci, m-a întrebat moartea.
Sunt liber, i-am răspuns,
aşa că nu am chef să-ţi răspund.
Ea a stat un timp descumpanită,
apoi, mi-a dat drumul.

Am pe mine toate ştampilele.
Dacă vreţi să ştiţi
eu, unul, sunt în ordine,
mie mi se dă drumul.

March 26th, 2010 at 00:20
Mica
 5 

ANA BLANDIANA

25 Martie 1942

Durerea aceea,
Bătrână de mult,
Începută la 5 dimineaţa,
Ale cărei răcnete neomeneşti
Le ascult
Şi le răscumpăr
Cu viaţa;
Durerea, în vidul căreia
Toate literele mele,
Ca să îl umple, se-aruncă,
Dar, mai reală decât istoria
Literaturilor lumii, femeia
Se zbate urlând
Sub cea mai totală poruncă
A universului
Expulzat înainte
De contracţii şi hohote
Nemaiînnăbuşite de plâns;
Durerea aceea
Cuminte,
Schimbată pe mine
Spre prânz…

25 martie. Se naşte la Timişoara, ca primă fiică a cuplului Gheorghe şi Otilia Coman, Otilia-Valeria, cea căreia în familie şi printre prieteni i se va spune constant Doina, iar în literatură se va numi Ana Blandiana.

March 26th, 2010 at 00:21
Dan
 6 

Vai, multumesc pentru aducere aminte!
Luat de valul artelor plastice saptamana aceasta, am uitat complet de ziua marii Doamne a Poeziei romanesti. La multi ani Ana Blandiana! La multi ani Arpagic! Chiar daca de la Lugoj la Timisoara sunt vreo 60 de km, va dedic aceasta frumoasa si melodioasa compozitie:

Si daca tot m-am dedulcit la N.S. mai sus, mai aduc una, de ziua Poetei:

Poezia, de Nichita Stănescu

Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

March 26th, 2010 at 01:20
Back to top