27
Mar

Poetul kamikaze

   Posted by: Dan   in Eveniment, Ultima ora

«De multe ori mi se intampla sa visez versuri. Atunci ma trezesc si transcriu. Cand se intampla, se intampla la trei dimineata. Asta e ora mea. Apoi, las sa treaca doua-trei zile pana sa ma uit peste mazgaleli din care, dupa rescrieri, uneori nu ramane mai mult decat cate un cuvant.» ~ Călin Hera

Îmi pun singur miere în ceai, de Călin HeraÎmi pun singur miere în ceai de Călin Hera (Ed. Vinea, 2010)

Cum as putea sa-l numesc altfel decat Poetul-kamikaze?! Ce om normal mai scrie poezie intr-un an 2010 sfasiat la propriu de o criza mondiala fara precedent si, culmea, o publica nonsalant, apoi programeaza lansarea din capitala tocmai in ajun de Florii?! Ni se ofera oare doar o dovada de clasica temeritate sinucigasa, se sacrifica luptatorul in aceasta actiune surprinzatoare de atac?!
Sau vorbim tocmai despre Poetul-kamikaze ~ vântul divin care ne lipsea pentru a aduce o adiere de eleganta normalitate intr-o lume tot mai sumbra, rea, egoista si grabita!?

Va reamintesc: Călin Hera va asteapta maine la ora 13.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din Romania (Calea Victoriei nr. 115), la cea de-a doua lansare oficiala a micului volum de versuri. Cartea va fi disponibila curand la Cărturesti si la libraria Uniunii Scriitorilor. Deocamdata o puteti comanda online la edituravinea@yahoo.com

UPDATE (29.03): Gata. A trecut si lansarea din Bucuresti (un adevarat “botez al Ecuatorului”, cred), dar si marile emotii; v. aici cateva detalii povestite cu savoare chiar de protagonist. Se pare ca singura problema foarte serioasa a fost revelatia ca nu este el chiar buricul pamantului; al planetei n-o fi, dar ramane o persoana inzestrata din abundenta cu har si sensibilitate de poet, demne de toata admiratia…

This entry was posted on Saturday, March 27th, 2010 at 00:00 and is filed under Eveniment, Ultima ora. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

3 comments so far

Mica
 1 

Ochii dor

de Calin Hera

dă-i bătaie zici şi pământul crapă ca un pepene sub roţi
nici măcar nu picură e un şuvoi apa cântă
uite-aşa cu clăbuci ca sâmburii copţi

se aude pleosc ca după o prăbuşire izbutită
apare la suprafaţă bizar un băţ de stuf
şi-l ronţăie un şarpe lung ca o idee greşită

totul e ca un festin dinainte de celălalt zbor
să nu ştie păsările de pradă mai întâi ce să înghită
fiindcă ochii dor ochii dor ochii dor

oamenii de pe malul celãlalt stau la taclale aparte
pelicani raţe pescăruşi inevitabile ciori
brrr face încă o dată bărbosul apoi scuipă departe

atunci sare un peşte de două kile jumate
are burta deschisă de oase albe care s-au uscat
încă unul încă unul şi niciunul nu se zbate

se înşiră doar la mal ochii lor pe nisip ochii dor
ca o privire de care nu mai poţi să scapi
ca o destăinuire ca un ţipăt ca un film fără sonor

March 27th, 2010 at 11:53
 2 

Ce poate să urmeze, firesc, după ochi? Evident, genunchii! N-am găsit altă rimă:

Nu întrebaţi genunchii mei nimic
Priviţi fotografiile citiţi scrierile
Bucuraţi-vă împreună cu mine
Dar nu-ntrebaţi genunchii mei nimic

Zeii de aceea sunt zei
Pentru că nu le pasă de genunchii
oamenilor
important e sufletul
îi aduce pe muritori la casa de piatră

măreţia zeilor trebuie contemplată şi atât
abia între norii de jos şi norii de sus înţelegi
că atunci ai fost aproape de zei
acolo capeţi linişte fiindcă
i-ai prins în toane bune

aşadar bucuraţi-vă împreună cu mine
grăbiţi-vă să urcaţi în casa de piatră a zeilor
dacă nu altfel atunci cu gândul
dar nu întrebaţi genunchii mei nimic

March 28th, 2010 at 14:20
 3 

Iată că mă bag si eu in ping-pongul vostru, cu un poem care n-a mai ajuns în carte:

poem pe prund

viaţa însăşi îmi pare o trăsură
acolo stă un călător le fură
tăcerilor rămase-n prundul ud
câte-un cuvânt cu foşnet ca de dud

(fete cu baticuri de tutun
fiecare vers îl dau cu fum)

March 29th, 2010 at 12:42