31
Mar

Moros y Cristianos (1)

   Posted by: Dan   in Istorie ilustrata

«Istoria este emulul timpului, depozit al acţiunilor, martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului.» ~ Miguel de Cervantes

Avem sau nu avem nevoie de aduceri-aminte? Ne folosesc sau nu? Ca si Cervantes cu vreo patru secole in urma, cred ca trebuie sa pastram amintirile cu sfintenie si sa cerem de la trecut invataturi pentru viitor. Cinste celor care o fac an de an, intr-un mod natural, placut ochiului, dar si instructiv:

Reconquista, 2010:

Reconquista 2010: Moros y Cristianos

Reconquista 2010: Moros y Cristianos

©2010~D.C. (Clic pe foto pentru a vedea imaginile la dimensiunea maxima)

This entry was posted on Wednesday, March 31st, 2010 at 12:00 am and is filed under Istorie ilustrata. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

2 comments so far

Mica
 1 
March 31st, 2010 at 10:28 pm
Mica
 2 

http://www.calificativ.ro/_files/Image/news//nichita-stanescu_896-10352.jpg
NICHITA STANESCU,
s-a născut la Ploieşti pe 31 martie 1933.
Azi ar fi implinit 77 de ani.

FRUNZA VERDE DE ALBASTRU
de Nichita Stanescu

Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân’ la sapte –
de la sapte pân’ la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân’ la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada…
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.

March 31st, 2010 at 11:50 pm