«Opinii, da; convingeri, nu. Acesta e punctul de plecare al mândriei intelectuale.» ~ citat din “Aveux et anathèmes”
La cafeaua de dimineaţă ori la siesta de după amiază să răsfoim împreună două–trei ziare proaspete care au relatat despre centenarul Maestrului:
Adevărul, 9 aprilie 2011
Spectacol de teatru în tramvai, în cinstea lui Cioran – articol semnat de Elena DUMITRA
Actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca“ au marcat împlinirea a 100 de ani de la naşterea filosofului şi scriitorului Emil Cioran, printr-o repetiţie-lectură a spectacolului „Ispita Cioran“. ~ Citiţi articolul
@
Cotidianul, 9 aprilie 2011
Românul care a cumpărat lotul Cioran a fost contactat de autorităţi – articol semnat de Cristian GHEŢU
George Brăiloiu spune că va decide cine va intra posesia documentelor abia după ce se va consulta cu “persoane avizate”. Totodată, George Brăiloiu a declarat la RFI că a fost contactat de Ministerul Culturii, vineri după-amiază, dar şi de preşedintele Academiei Române, şi a discutat de asemenea cu reprezentanţii Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) din Capitală. Aceasta din urmă a participat, de altfel, la licitaţia de la Paris, alături de Televiziunea Română. ~ Citiţi articolul
@
Evenimentul Zilei, 9 aprilie 2011
“Salvatorul” scrierilor lui Cioran: “O să păstrez fotocopii”. Şefa BCU: “Ne-am bătut ca chiorii!” – articol semnat de Ionuţ STĂNESCU Clubul Rotaract Timişoara începe, săptămâna aceasta, o serie de şase conferinţe menite să crească şansele oraşului de a se califica în cursa pentru statutul de Capitala Culturală Europeană în 2020. ~ Citiţi articolul
@
Jurnalul Naţional, 9 aprilie 2011
Cine este George Brăiloiu, misteriosul Mecena care a cumpărat manuscrisele lui Cioran – articol semnat de Daniel IONAŞCU
El a precizat că este un admirator al lui Emil Cioran şi consideră că manuscrisele trebuie să se întoarcă în ţără şi să facă parte din patrimoniul naţional. ~ Citiţi articolul
(Fragmentele au fost preluate din cotidianele menţionate mai sus, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.)
Tags: Cioran, manuscrise