Astăzi a fost anunţată, oficial, înfiinţarea unei noi asociaţii culturale: pornind de la numele deja foarte cunoscut în România şi nu numai, Citatepedia, un grup de cinci entuziaşti promotori ai culturii româneşti şi internaţionale şi-au unit eforturile, resursele şi ambiţiile pentru a ctitori ceva frumos, dar totodată extrem de util: Asociaţia Culturală Citatepedia.
Ca unul care mă declar încrezător în mântuire prin cultură, adresez, şi pe această cale, o prietenească şi sinceră urare de Drum bun! proaspăt născutei asociaţii culturale.

Scurt istoric:
După modelul “fratelui mai mare”, Wikipedia, proiectul Citatepedia s-a lansat cu mai bine de şase ani şi jumătate în urmă, ca o mică enciclopedie alcătuită din citate. Treptat, ideea a prins contur, a căpătat consistenţă, s-a extins, a depăşit graniţele României, ocupând în prezent o binemeritată poziţie de lider al domeniului cultural-literar pe internetul în limba română, beneficiind de 700.000 de vizitatori unici în ultimele luni.

Această evoluţie spectaculoasă şi, cred, unică a fost posibilă prin participarea a mii de voluntari, dar cu susţinere financiară asigurată de un singur om (iniţiatorul proiectului). O finanţare mai puternică va permite o dezvoltare mai rapidă, la un nivel superior, creând şi o bază mai solidă pentru viitor. Când lucrurile ajung atât de sus, există şi o responsabilitate pe măsură. De aceea a fost ales tocmai acest moment pentru înfiinţarea Asociaţiei Culturale Citatepedia, cu principalul scop declarat de a susţine proiecte culturale/educaţionale pe internet.

Cred în fenomenul Citatepedia, cu tot ceea ce reprezintă el pentru prezent, dar şi pentru conservarea valorilor culturale pentru uzul generaţiilor ce vor să vie.

This entry was posted on Wednesday, February 15th, 2012 at 22:54 and is filed under Citatepedia, Mântuirea prin cultura. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

4 comments so far

 1 

Luat la cunostinta!
Salutari! Ce mai faci?

February 16th, 2012 at 00:02
 2 

Eşti printre foarte puţinii care mai vizitează locurile pe care s-a aşternut praful. Sper să renască, totuşi, într-o bună zi, ca un adevărat Phoenix de la 5.

Mulţumesc de întrebare. Mă chinui să termin o carte; deja am depăşit termenul, cel pe care mi l-am propus iniţial, cu aproape 12 luni.

February 16th, 2012 at 00:47
 3 

Eh, sunt mai “fidea”, asta e defectul meu! 🙂
Si nici nu-mi place sa se puna praf pe lucruri valoroase.
E bine ca ti-ai propus un termen, o sa reusesti anul asta, succes si anunta-ne!

February 16th, 2012 at 22:56
anamariadeleanu
 4 

…unora chiar le place mirosul de colb de prin anumite incaperi sau locuri….

deocamdata, atat:
spor in toate !

[intarzierea e scuzabila, dar nu se poate ‘explic(it)a’ pe fila de ziar
aici inca nu e nevoie de abonament, sper; oricum, sper ca al meu mai este valabil]
bucuria revenirii, cu reverente, Sire [ nu Va incruntati, rogu-Va!]

February 20th, 2012 at 22:29