«Oamenii sunt precum vitraliile: scânteietori şi strălucitori atâta timp cât soarele îi luminează din afară, iar după lăsarea întunericului, le poţi admira frumuseţea doar dacă au o lumină aparte în ei înşişi.» ~ Elisabeth Kubler-Ross
Anul trecut am rezervat 51 de zile – de regulă cea de-a patra din fiecare săptămână, cu mici excepţii scuzabile –, pentru realitatea exprimată în stihuri: în fiecare joi v-am spus că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. În schimb, în oricare altă zi m-am bucurat atunci când: m-aţi contrazis, m-aţi completat ori, pur şi simplu, aţi propus Versurile de joi pentru săptămânile următoare.
După regula agreată deja de mai bine de un an, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. VITRALIUL reprezintă policromul laitmotiv al zilei.
Versurile îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri, nu cu mai bine de o jumătate de veac în urmă:
de Nichita Stănescu
iar se sparge-n cioburi colorate.
Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă
adunând pierdutele-i pătrate.
Şi s-o fac la loc, în ceasul nopţii,
peste geamuri ţi le-aşez cu grijă,
verzi, albastre, galbene şi roşii,
încoifate-n creştet cu o sprijă.
Când te vei trezi, lipiţi de geamuri,
arlechini din sticle colorate
vor lăsa prin ei să-ţi cadă-n braţe
soarele, mereu la jumătate.
Stained Windows
by Michael P. Johnson
I looked outside and screamed aloud
Yet when I looked again
It wasn’t Jesus in the cloud
But dirt upon the pane!
A film of oil a smudge of grease
Had change somehow the light
It took away my inner peace
And gave me such a fright
Just like the window, Lord my heart
Has dirt for which I shame
But through the scare, I choose to start
Again to fear Your name
Forgive me please my wayward sin
Send forth Your precious Dew
Purge out the filth that dwells within
Ignite Your Flame anew
You see these tears I’m crying now
You hear the words I pray
With contrite heart I humbly bow
Allow this child to stay
This time I’ll keep Your every rule
I’ll serve with all my might
I’ll play no more the devil’s fool
If You restore Your Light
For here and now I understand
Too plain I see my ways
I value now Your outstretched hand
Allow me see Your face
I thank You for the filthy stain
You’ve used to set me free
I thank You for my windowpane
Through which The Truth I see
Vitraliu
de Carmen Nicoara
uneori mi se face frică
în jurul meu cioburile se împing unele pe altele
de la stânga la dreapta
ridică tot mai multe ziduri
colţuroase murdare acustice
fantomele acelea de la geamuri
când aveam şase ani
dacă le apropii de pupilă
pot să-mi citesc gândurile
de la dreapta la stânga
dacă îmi ating urechea
pot să ascult
cinci minute de Haciaturian la lumina lunii
numai gustul de mercur expirat
nu le poate schimba starea de agregare
cioburile sunt tot cioburi
de la diamant la sticla
urlă ca singurătatea în anticamera fericirii
despre cum se scurg
cuvintele paravan în orice direcţie
ploaia de ieri peste trupul de piatră
alteori mi-e bine
când cioburile ştiu să stea drepţi
un puzzle vorbeşte despre mine
VITRALII
de Nina Cassian
Am venit aici sa stau cu tine
in cristalul iernii- ca-n vitralii
vechi perechi de regi langa regine
Numarat-am arborii, egalii,
pan’la casa ta…Era zapada
falnica, vrajita, ca-n balada.
Si-am batut in poarta. Lemnul – rece.
Peste tot, Absenta, ca o noua
si totala iarna. Mandrul rege-
nicaieri… Cu mainile-amandoua,
am luat zapada si-am baut
locul alb pe unde n-ai trecut.
Vitraliu autumnal (I)
de Arcadie Suceveanu
Noiembrie, ca o sinteza gri.
Contabili de cenusa scad pe zare
Culorile: culoare din culoare,
Amurg de seara din amurg de zi.
Sta viermele cifrat in marul care
E-un ultim adevar al toamnei… Si
Din tampla mea incepe-a viscoli,
Si-o mana-ncuie focu-n lumanare.
Un vant izbeste-n geamuri fara scrupul
Si clopotele-n funii se-nfioara,
Albinele-si transforma mierea-n ceara
Pecetluind pe dinauntru stupul.
Presimt venind cu fulgii catre seara
Tristeti adanci, mai grele decat trupul.