Boala a triumfat cu câteva săptămâni înainte ca poetul să împlinească 26 de ani; o viaţă scurtă, dar foarte intens trăită, ca aceea a unui fluture:
1961 21 martie, – se naşte Sumitaku Harumi în Okayama, Regiunea Chūgoku din vestul Insulei Honshū.
1976 – La vârsta de 15 ani renunţă să se mai înscrie la liceu şi îşi propune să devină bucătar. Lecturile sale preferate sunt cărţile de poezie şi cele de filozofie. Se îndrăgosteşte de o chelneriţă cu cinci ani mai mare decât el şi, când aceasta rămâne însărcinată, locuiesc împreună în casa părinţilor lui. În ciuda insistenţelor familiei, ea preferă să avorteze şi, câteva luni mai târziu, îl părăseşte pe Harumi.
1980 – Se angajează funcţionar la Primăria Okayama.
1981 – Urmează cursurile prin corespondenţă ale seminarului budist Chuo Bukkyo Gakuin.
1983 – E ridicat la rangul de preot budist la Templul Nishi-Honganji din Kyoto şi, cu această ocazie, primeşte prenumele Kenshin (trad. aprox. Credinţă revelată). Se căsătoreşte.
1984 – Este diagnosticat cu o formă severă (şi galopantă) de leucemie. Se naşte Haruki, fiul său, dar, la presiunea părinţilor soţiei, cei doi tineri divorţează. Bunicii Sumitaku obţin custodia nou-născutului şi însuşi Kenshin îl îngrijeşte o perioadă în camera sa de spital. Acum începe să compună primele haiku-uri. Se înscrie în “Sôun” – Societatea pentru Haiku în formă liberă, a poetului Ogiwara Seisensui; pe lângă acesta, Kenshin îi divinizează pe Nomura Shurindô, Taneda Santôka, Ozaki Hôsai, Kaidô Hôko – toţi poeţi consacraţi.
1985 – Se pensionează temporar.
1986 – Publică poeme haiku în revista “Kaishi” şi militează pentru răspândirea Haiku-ului în formă liberă. Starea de sănătate i se agravează continuu.
1987 7 – februarie, moare Sumitaku Kenshin în spitalul din Okayama, vegheat de unica sa soră, Keiko.
1988 – Apare “Mikansei”, o ediţie completă a celor 281 de Haiku-uri scrise în ultimele aproape 20 de luni de viaţă.
1994 – Este publicată o primă traducere în limba franceză a volumului “Mikansei”.
Editurile şi traducătorii nu s-au grăbit să acorde o atenţie deosebită poemelor acestui nefericit autor, chemat pe lumea cealaltă mult prea devreme, la o vârstă când abia începea să-şi şlefuiască stilul, iar opera era abia conturată.
În franceză l-au tălmăcit Makoto Kemmoku şi Patrick Blanche, iar mai târziu Corinne Atlan şi Zéno Bianu.
În engleză, Nakaoka Naomi şi Kurose Hiroko pe de o parte, iar Hiroaki Sato pe de altă parte.
În maghiară, Terebess Gábor a făcut o treabă excelentă, deşi nu ştim dacă a tradus direct din japoneză sau a folosit deja existentele variante europene.
În România, Citatepedia este gazda primei tentative de traducere în limba română.
Citez din Regulile estetice de compunere a unui Haiku modern: “Un haiku în forma liberă poate avea între 17 şi 19 silabe; nu trebuie respectată măsura fixă a celor trei versuri. Un haiku în formă liberă poate avea aspectul unui terţet sau chiar al unui poem într-un singur vers.”
Sumitaku Kenshin, şi, fidel, majoritatea traducătorilor săi, au optat pentru varianta într-un singur vers.
În prezenta traducere în limba română s-a încercat o uşoară adaptare a originalelor, fără a fi denaturat mesajul, astfel încât să fie respectată regula de 5-7-5 silabe dispuse în trei versuri.
Exemplificare:
“合掌するその手が蚊をうつ”
gasshō suru sono te ga ka o utsu
“Ces mains jointes pour prier, frappent le moustique” (Makoto Kemmoku & Patrick Blanche)
“The very hands joined together for prayer, flap at the mosquito” (Nakaoka Naomi & Kurose Hiroko)
“The very hands joined to pray slap a mosquito” (Hiroaki Sato)
“Imádkozó kéz, lecsap egy szúnyogot” (Terebess Gábor)
“aceleaşi palme
unite-n rugăciune
plesnesc un ţânţar”
Sumitaku Kenshin este încă un exemplu în sprijinul principiului conform căruia pe unii boala îi lasă fără vlagă, pe când altora le insuflă energia de a lupta până la sfârşit şi a ajunge nemuritori.
Notă: Numele japoneze din acest text au fost redate în conformitate cu regula japoneză Nume-Prenume, iar cele occidentale, în ordinea Prenume-Nume.