«All the world’s a stage.» ~ As You Like It, Act II, Scene 7
Cu alte cuvinte, într-o traducere inedită a replicii din «Cum vă place», tălmăcire de circumstanţă pe care mi-o asum, “Lumea asta se aseamănă cu un vast bâlci.”
Google?! De ce nu? Staţi liniştiţi, nu am înnebunit chiar de tot. Ce altă explicaţie plauzibilă am putea da faptului că un actoraş pârlit, semianalfabet după unii, fiul mănuşarului John din Stratford-upon-Avon a avut aşa de multe idei geniale; care puteau fi sursele lui de inspiraţie, de unde îşi lua subiectele?
Vă propun un nou exerciţiu de imaginaţie: haideţi să vedem împreună ce ar fi putut obţine el cu un motor de căutare virtual, atunci, la graniţa dintre secolele al XVI-lea şi al XVII-lea:
Romeo and Juliet: The Tragicall Historye of Romeus and Iuliet, de Arthur Brooke (1562); The Palace of Pleasure, de William Painter (1577?); Giulietta e Romeo, a novella, de Matteo Bandello (1554); Il Novellio, de Masuccio Salernitano (1470?); Una Historia Novellamente Ritrovata di Due Nobili Amanti de Luigi Da Porto (1530).
Othello: Gli Hecatommithi, de Giraldi Cinthio (1565); Descrittione dell’Africa, de Joannes Leo Africanus (1550).
King Lear: The Faerie Queene, de Edmund Spenser (1590); The Mirror for Magistrates, de John Higgins (1574).
Antony and Cleopatra: Vitae Parallelae, de Mestrius Plutarchus (cca. 100 d.H.).
Titus Andronicus: Metamorphoses (c. Procne si Philomela), de Publius Ovidius Naso (anul 8 d.H.); Thyestes, de Seneca (sec I d.H.).
Hamlet: Gesta Danorum, de Saxo Grammaticus (1200?); Ur-Hamlet, de Thomas Kyd (1587?).
Timon of Athens: Vitae Parallelae, de Mestrius Plutarchus (cca. 100 d.H.); Timon, de Lucianus Samosatensis (cca. 170 d.H.).
Macbeth: Holinshed’s Chronicles, de Raphael Holinshed (1577); The Discoverie of Witchcraft, de Reginald Scot (1584); Daemonologie, de King James I of England = Regele Iacob I al Angliei (1597).
Julius Caesar: Vitae Parallelae, de Mestrius Plutarchus (cca. 100 d.H.).
Richard III: Chronicles of England, Scotland, and Ireland, de Raphael Holinshed (1577); Richardus Tertius, de Thomas Legge (1590).
Henry VIII: Chronicles of England, Scotland, and Ireland, de Raphael Holinshed (1577); The Union of the two Noble and Illustre Families of Lancastre and York, de Edward Hall (1550).
Coriolanus: Vitae Parallelae, de Mestrius Plutarchus (cca. 100 d.H.).
(Continuarea: luna viitoare)
Pentru “Romeo si Julieta” chiar ar fi avut suficiente surse de inspiratie. Si faptul ca e posibil sa fi fost semianalfabet, nu l-ar fi impiedicat sa dea o cautare pe Google, de genul: “Amanti celebri ce moare la sfarsitu tragediei” 😀
In rest sunt total de acuord. 🙂
cu ceva/puțin noroc și sîrguință (sîc!…), cred s-ar fi putut găsi și asta… http://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/01/29/”din-tot-ce-darui-tot-mai-mult-am-inca-și-amindouas-fara-de-hotare-”/
[pt … ineditul afișului…, desigur]
dar și FURTUNA, neapărat
Acel afis spune multe despre importanta, rolul si locul femeii in sec. al XVI-lea: “Romeo” e scris cu o marime a fontului de cel putin 3 ori mai mare decat “and Juliet”…
scuze prntru revenire, e greu de explicat curajul de acum,
insa nevoia de acest blog o spune tot Shakespeare pentru mine:
‘For who so firm that cannot be seduced?’
thank You, Sir!
Deşi întrebarea de mai sus (atribuită republicanului Cassius) a fost mai mult retorică, am să-i răspund tot printr-un citat din Marele Will (“Cum vă place”): The fool doth think he is wise, but the wise man knows himself to be a fool.
Welcome anytime, Madame!