«Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinţă în mintea noastră şi că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale. Viaţa-i vis.» ~ Mihai Eminescu, “Geniu pustiu”
Chiar nu mă interesează ce spun detractorii săi, iar pe critici îi citesc, dar nu-mi vor schimba părerea; pentru mine, Salvador Dali rămâne un mare şi incontestabil Talent. Pustiu sau nu (de gustibus), geniul său este, categoric, unul extrem de palpabil.
“Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică şi naiv de inconştientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-şi ascunde mai bine nebunia.”
Un Dadaism dus la extrem: deformările uneori hidoase, hipertrofiile patologice, distorsiunile aproape schizofrenice, o “realitate” ilogică, la limita superioară a atrocităţii, imaginaţia maladivă şi intervenţia brutală se dovedesc de bun augur pentru Salvador.
Excelent desenator, un răzvrătit excentric, ne place – ori nu – să admitem, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai suprarealismului. Nu spun că este cel mai important, dar cel mai vizibil – cu siguranţă. Mai bine las realitatea să vorbească de la sine:
1. Aruncaţi o privire prin muzeul din Figueres.
2. Clic pe imaginea alăturată pentru a urmări un excelent montaj:
o succesiune cronologică a picturilor Maestrului realizată de ALFredo in 2007.
Coloana sonoră: “Eugenio Salvador Dali” Grupo Mecano.
Întrebarea zilei: mai degrabă geniu, mit* sau paranoia?
*mit, aici inclusiv cu înţelesul de “produs de marketing”
ADDENDA: Iniţial mi-am propus să ilustrez fiecare comentariu cu câte un tablou semnat Dali, apoi m-am răzgândit. Voi pune citate.
Înclin spre mit*. Iată şi argumentul meu:
Dacă excluzi mustaţa excentrică, privirea de maniac şi grimasele agresive, rămân doar omul, iubirea, pictura.
Deci mit*, imagine, PR.
«Nu vă temeţi că veţi ajunge perfect, căci oricum nu aveţi nicio şansă.»
In loc de parere personala (deloc favorabila!) despre Salvador Felipe Jacinto Dali y Domenech, las un link catre un documentar:
Si din punctul meu de vedere tot mit*; omul facea pe nebunul mult mai mult decat era, pentru ca asta dadea bine la snobilime si la imagine.
«Inteligenţa fără ambiţie este ca o pasăre fără aripi.»
Probabil ca a fost suficient de constient de talentul propriu si destul de sigur pe sine incat sa isi permita sa “faca pe nebunul”.
«Picasso este pictor – sunt şi eu. Picasso este spaniol – sunt şi eu. Picasso este comunist – nici eu nu sunt.»
Un bijutier celebru din Paris l-a rugat să-i decoreze vitrina magazinului. Zilele treceau, se apropia momentul inaugurării, dar Maestrul nu se arăta. În dimineața zilei cu pricina, a descins dintr-o mașină, s-a apropiat de vitrina de sticlă, a studiat-o puțin, apoi i-a aplicat, cu vârful metalic al bastonului său celebru, o lovitură într-un anumit punct, astfel încât întreaga suprafață era acum străbătută de o rețea de mici crăpături. După care s-a semnat, și-a încasat banii și dus a fost!
Lumea spune că e o întâmplare autentică. 🙂
«Realitatea lumii exterioare serveşte drept exemplu şi se subordonează realităţii spiritului nostru.»