Skip to content

Zia®ul de la 5

"Lumea asta se aseamănă cu un vast bâlci." (I.L. Caragiale)

Menu
  • Prima pagină
  • Nota editorului
  • Ficțiune
  • Poezie
  • Eseu
  • Non-ficțiune
  • Critică
  • Contact
Menu

Balada unei zile hâde

Posted on 29/03/2010

«O arcă a lui Noe fără Noe. Din neatenţie, sau poate din plictis, Noe s-a dat de-a rostogolul, a căzut în valuri şi s-a înecat cu doar o zi înainte de retragerea apelor. Iar noi habar n-avem cum să trăim mai departe, singuri, de capul nostru, şi ce ar trebui să facem de vreme ce ne-am născut cu toţii pe-o arcă plutitoare, sub un nor etern, în mijlocul mării.» ~ Cristian Bădiliţă, în “DUMNEZEU DE LA MANCHA”

Of, astazi este din nou luni. V-am mai spus ca nu-mi place deloc aceasta prima zi din saptamana: nici iarba nu creste, parca toate se seteaza sa mearga anapoda, secundele se dilata si par minute, minutele, ore s.a.m.d. Lunea sunt mai mult de trei ceasuri rele iar, cel putin din punctul meu de vedere, ziua asta e absolut cea mai urata dintre toate, chiar decat una de vineri-13! Tocmai ce luasem hotararea de a va recomanda o carte a lui Dan Miller (autor foarte apreciat peste ocean) aparuta recent si in limba romana la editura Amsta, cand am facut o descoperire senzationala: am gasit o balada! dar si pe autorul acesteia, eseist si poet contemporan, istoric al crestinismului timpuriu, doctor al Universitatii Paris IV-Sorbona.

Despre poeziile domnului Cristian Bădiliţă am de gand sa scriu ceva mai pe larg peste trei zile, la Versurile de joi, iar despre cartea domniei sale “DUMNEZEU DE LA MANCHA” tot asa, foarte curand. Pana atunci, va propun sa ne delectam cu Balada zilei de luni; si, ca sa nu raman dator, voi scrie cateva cuvinte si despre cartea amintita, poate este cineva interesat in gasirea unor solutii la indemana pentru rezolvarea problemei acestei zile ingrozitoare:

Adio, zi de luni!, de Dan Miller

Pentru toti cei carora le este groaza sa se duca la munca luni dimineata, un set de sfaturi inspirationale despre cum sa gasesti intr-o era nesigura, acea profesie care sa-ti aduca implinire.
Urasti ziua de luni? Daca DA! atunci ce anume te tine legat de slujba ta actuala?
Daca raspunsul este: pentru ca iti ofera un venit constant ce reprezinta promisiunea unei pensii asigurate, atunci pregateste-te sa fii foarte dezamagit. In economia volatila de azi, sa vii la program, la o slujba pe care o urasti, nu implica nici un fel de siguranta.

Balada zilei de luni, de Cristian Bădiliţă

Nici o minune-n tîrgul aţipit
pe dealul sur de la-nceputul lumii,
dacă e luni miroase-a lîncezit
torcînd la părul blond al săptămînii

dacă e luni comerţul stă închis
şi cumperi pîine de la frizerie
în urma unui tragic compromis
care milenii încă o să ţie

dacă e luni am barbă şi nu ies
de sub cearşaf nici să mă pici cu ceară,
melancoliile-mi dau ghies
şi gîndurile negre mă-mpresoară

dacă e luni mă sinucid un pic
cu lacrimile tale de cucută,
sub şoldurile tale de-arseníc
dacă e luni visez o fată slută

care mă înveleşte-n giulgiu (sic!)
şi pofticioasă buzele-mi sărută;
dacă e luni, prietene, îţi zic
cu resemnare: e o zi pierdută.

(Trebuie sa recunosc ca am citit varianta online a cartii “DUMNEZEU DE LA MANCHA” pornind chiar de pe pagina de internet a autorului; naturaletea scriiturii m-a captivat intr-atat, incat am citit-o dintr-o suflare. Va mai dau inca un citat din carte, un scurt fragment care mie mi se pare extraordinar: «Nicio carte n-a schimbat lumea, câteva au întors-o cu capul în jos pe termen mai lung sau mai scurt. În Evul Mediu aş fi fost bibliotecar într-o mânăstire benedictină sau poet-mercenar într-un circ ambulant. În Antichitatea târzie, ah, mult prea târzie, am aruncat în valuri cenuşa singurului manuscris păstrat de la prozatorul Isus din Nazaret. Vă rog să mă credeţi pe cuvânt, nu m-am făcut degeaba crescător de capre şi cultivator de porumb în secolul întâi după Era Voastră.»)

10 thoughts on “Balada unei zile hâde”

  1. Oana says:
    29/03/2010 at 01:03

    Cateva informatii extra despre “LUNI” (via Google):

    – Cuvantul “luni” provine din latinescul “Lunae dies” si semnifica “Ziua Lunii”;
    – Luni, 29 martie 2010, teatrul LUNI prezinta piesa “Visul”, adaptare după un fragment din romanul „Enigma Profesor Rebegea” de Theodor Constantin;
    -“Luni” este revista gratuita a studentilor in filosofie, aparuta bilunar la Bucuresti si Cluj-Napoca;
    – “Luni de fiere” (Pascal Bruckner), un roman controversat lansat de editura Trei, te invita sa reflectezi;
    – “4 luni, 3 saptamani, 2 zile”, filmul romanesc care a socat o lume intreaga, se tine bine pe pozitie in privinta popularitatii sale (sursa imdb).

  2. Mica says:
    29/03/2010 at 20:24
  3. Mica says:
    29/03/2010 at 20:31
  4. Mica says:
    29/03/2010 at 20:37
  5. Mica says:
    29/03/2010 at 20:40
  6. Mica says:
    29/03/2010 at 20:47
  7. Mica says:
    29/03/2010 at 21:12
  8. Mica says:
    29/03/2010 at 21:16
  9. Dan says:
    30/03/2010 at 21:50

    Vai, dar cum ai putut sa omiti tocmai limba finlandeza?
    “Luni” se spune Maanantai. 🙂

  10. Dan says:
    30/03/2010 at 21:53
    P.S.:

Comments are closed.

Calendar gregorian:

March 2010
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
« Feb   Apr »

Rubrici permanente:

  • Aberatia din galantar
  • Abstractia zilei
  • Actualitate
  • Adjei Agyei-Baah
  • aforism
  • Al treilea gong
  • Alain de Botton
  • Alberto Manguel
  • Album de hArta
  • Aleksandar Čotrić
  • Alexandru Vlahuţă
  • Alice Munro
  • Alternative
  • Amin Maalouf
  • Ana Blandiana
  • Anatomia cuvintelor
  • Aniversare
  • Arsita globala
  • Arte la superlativ
  • Athenaeum
  • Atitudini
  • Atlantic 2009
  • Augusto Monterroso
  • Axel Munthe
  • Óscar Arias Sánchez
  • Óscar Terol
  • © Vorbe grele
  • bască
  • Bertolt Brecht
  • Bram Stoker
  • Caietul cu traduceri
  • Campanie pentru contra
  • Cap limpede
  • Carlos Fuentes
  • Carlos Ruiz Zafón
  • Cartea de la 5 (ante meridiem)
  • Cartea de lânga noi
  • Cartea vinde!
  • Carti sub lupa
  • catalană
  • Ce-am avut si ce-am pierdut
  • Ceea ce conteaza
  • Cif®a de la 5
  • Citatepedia
  • City Art
  • Clubul de la 5
  • Colaborari
  • Colimator turistic
  • Comunicate de presa
  • Concurs
  • Concurs Calin Hera
  • Constantin Brâncuşi
  • Constantin Tănase
  • Cuvantul care innobileaza
  • Călin Hera
  • Călin Hera
  • derbi.RO
  • Dialoguri inerente
  • Dimitrie Cantemir
  • Dosariada de catifea
  • E.E. Cummings
  • Economie-finante-banci
  • Edgar Rice Burroughs
  • Editie speciala
  • Editorial
  • Edvard Grieg
  • Elele femeilelele
  • Emil Cioran
  • Emily Dickinson
  • engleză
  • Enigme nepieritoare
  • Escuela dominical
  • Eterna Românie
  • Europa pitoreasca
  • Eveniment
  • Fapt divers
  • Fernando Vallejo
  • Festivalul Filmului European
  • First Folio
  • Foto-Anotimpuri
  • Fragmentarium
  • franceză
  • Gabriel García Márquez
  • Galaxia "Diaspora"
  • Gânduri interceptate
  • Generatia emigrata
  • Genocid
  • Georg Christoph Lichtenberg
  • George Bacovia
  • George Bernard Shaw
  • George Coşbuc
  • George Enescu
  • germană
  • Gheorghe Brătianu
  • Gheorghe Dinică
  • Globe trotter
  • Grujo Lero
  • H.P. Lovecraft
  • haiku
  • Happy Birthday
  • Hasier Agirre
  • Henri-Frédéric Amiel
  • Horacio Krell
  • Idei de catifea
  • Indignari
  • Info
  • Interviu
  • Intrebarea zilei
  • Invatamânt de trei parale
  • Ioan Slavici
  • Ion Luca Caragiale
  • Ionel Teodoreanu
  • Istoria Cartii
  • Istorie ilustrata
  • italiană
  • Iulia Haşdeu
  • Iva Mažuranić
  • James Geary
  • japoneză
  • Jaume Perich
  • Johannes Brahms
  • John Fowles
  • John Stuart Mill
  • Jorge Luis Borges
  • José de Espronceda
  • José Ingenieros
  • José Luis Sampedro
  • José María Franco Cabrera
  • Josep Pla
  • Julio Cortázar
  • Laura Văceanu
  • Lectia de imaginatie
  • Lectia de patriotism
  • Legende vii
  • Liliana Mainardi
  • Liviu Rebreanu
  • Lucian Blaga
  • Luis Landero
  • macedoneană
  • Margaret Atwood
  • Maria Filotti
  • Maria Tirenescu
  • Marin Preda
  • Mario Benedetti
  • Mario Vargas Llosa
  • Mark Twain
  • Martha Bibescu
  • Marzena Mackojć
  • Mass-media cea de toate zilele
  • Maureen Johnson
  • Maya Angelou
  • Mântuirea prin cultura
  • mânzmic.ro
  • Metrul cub de prostie
  • Miercurea fără cuvinte
  • Miguel de Cervantes
  • Miguel Delibes
  • Miguel Hernández
  • Mircea Dinescu
  • Muzeele lumii
  • Nae Ionescu
  • Neil Gaiman
  • Ninus Nestorović
  • norvegiană
  • Observator (g)astronomic
  • Octavian Paler
  • Oferte speciale
  • Opinii
  • Orasul cititorilor
  • PA-uri
  • Pablo Neruda
  • Pamflet
  • Pansamente culturale
  • Paraleli cu arsita globala
  • Patrimoniu
  • Paulo Coelho
  • P®omo
  • Pe Aripile Literaturii Universale
  • Petre Ţuţea
  • poloneză
  • portugheză
  • Premiile "Blog-Trotter"
  • Premiul Nobel
  • Proiect
  • Punctul pe Y
  • Pungasii la drumul mare
  • Racile
  • Ramón Eder
  • Ramón María del Valle-Inclán
  • Ray Bradbury
  • Razboiul celor doua (nev)roze
  • Recomanda®ea de la 5
  • Reluare
  • Remember
  • Requiescat in pace!
  • Respiro
  • Revista presei
  • Ricarda Huch
  • ROGVAIV
  • Romain Rolland
  • România fotogenica
  • română
  • Rubén Darío
  • Rudy Spillman
  • Sa tesem frumos
  • Salvador Dalí
  • Samuel Butler
  • Santiago Ramón y Cajal
  • Sarbatori fericite!
  • sârbă
  • Scoala de Arte si bune Maniere
  • Scoala de la 5
  • Scriito®ul de la 5
  • Scripta Manent
  • Sculptura
  • Si totusi se poate
  • Silvana Baroni
  • Simona Antonescu
  • Somnul natiunii naste monstri
  • sonet
  • spaniolă
  • Stephen King
  • Stiri anapoda
  • Sumitaku Kenshin
  • Sunday School
  • Svetlana Alexievici
  • tanka
  • Tara lu' Peste
  • Târgu Mureş
  • Teme pentru mai tarziu
  • Terra incognita
  • Texte si pretexte
  • Tezaur
  • Thomas Alva Edison
  • Top 10
  • Tudor Vladimirescu
  • Ubi bene ibi România
  • Ultima ora
  • Umberto Eco
  • Umbra mării
  • Un minut de introspectie
  • Ura®ea de la 5
  • Valeriu Butulescu
  • Vasil Tolevski
  • Vasile Moldovan
  • Versurile de joi
  • Victor Eftimiu
  • Voilà de vezi
  • Vox populi
  • Washington Irving
  • William Butler Yeats
  • William Ospina
  • William Shakespeare
  • Zofia Walas

Special Quotes:

Etichete:

aforism Agirre aniversare Argonaut Baroni Benedetti Borges Bucur-Mihăescu Butulescu Caragiale Cervantes Cioran Dalí De Vega Dracula Eco Eder Enescu FFE Fforde haiku Hamlet Hera Llosa Lorca Meacham Minulescu Mozart Munthe Márquez Neruda Nestorović Nobel Ortega y Gasset Paler poeme proză recenzie Shakespeare Sorolla traducere Umbra mării Yeats Zafón Ţuţea
©2026 Zia®ul de la 5 | Design: Newspaperly WordPress Theme