«Totul este în artă “autoportret”, cu excepţia, poate, a autoportretului!» ~ Octavian Paler
V-aţi întrebat vreodată cine a fost pictorul care a inventat reprezentarea artistică a propriei persoane?
Acum mai bine de cinci secole – în 1484, cu 31 de ani înaintea lui Leonardo da Vinci – Albrecht Dürer şi-a zugrăvit propriul chip pentru prima oară în istorie; avea numai 13 ani. Si i-a placut atât de mult, încât s-a mai pictat de 10 ori, pe măsură ce înainta în vârstă.
(Clic pe foto pentru a vedea şi celelalte reprezentări.)
Recordul e deţinut însă de Rembrandt, cu peste 80 (!) de autoportrete.
Alţi artişti celebri, ale căror autoportrete au devenit lucrări de referinţă în toate manualele de Istoria artei:
Tiţian, Michelangelo, Rafael, Caravaggio, P. Brueghel, Goya, El Greco, Rubens, Velazquez, Van Dyck, Delacroix, Coubert, Pissarro, Manet, Cezanne, Van Gogh, Gauguin, Renoir…
Dar şi:
Aman, Andreescu, Baba, Băncilă, N. Grigorescu, Iser, Luchian, Pallady, Ressu, Şirato, Tonitza, Ţuculescu…
(Ca să nu supăr pe nimeni prin omisiune, am preferat să-i amintesc aici doar pe marii dispăruţi.)
Autoportret
de Lucian Blaga
Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
In patria sa
zăpada făpturii ţine loc de cuvînt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
şi pînă la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa,
din care curcubeul,
îşi bea frumuseţea şi nefiinţa.
Autoportretul mă duce, fără să vreau, cu gândul la narcisism. 🙂
De acord că în unele cazuri este, sau poate deveni, o stare patologică.
Am recitit de curând “Autoportret într-o oglindă spartă” de Octavian Paler. Redau câteva cuvinte care mi-au plăcut în mod deosebit: «Mă pot uita, oare, în oglinda spartă a memoriei mele fără teama că am ratat tocmai ceea ce n-aş fi vrut să ratez?
[ … ] explicaţia pentru nevoia mea de confesiune e foarte simplă. Fiind un introvertit, nu am cum să scap de “eu”. Nu pot să scriu dacă nu mă descriu…»