Elemente de dialectică daliană
S.D.: Nu te obosi să fii modern. Din păcate, acesta este singurul lucru pe care nu-l poţi evita, orice ai face.
D.C.: Ta Panta rhei (Toate curg), Heraclit din Efes; lumea materială, dar şi viaţa, deci şi omul, sunt într-o permanentă transformare. Timpul curge, toate apar şi dispar, nu mai există repaus, stabilitate şi nici imobilitate. Se elimină conceptul de “natură statică”, totul e mişcare, o deplasare în cerc. Vicios. Desenat de Arhimede pe nisipul din Siracusa. Viciul ucide încet, dar sigur. Moartea curge neted, fără pauză de masă şi fără săptămână redusă de lucru.
PANTA RHEI, de Ion Pillat
Spuma, fulg, vant, val, nisip si ploaie,
Clipe uitate, ceasuri pierdute, zile si ani —
Totul se scurge, totul ma lasa, fuge si moare
In neul, in nesfarsitul tau ocean.
Cum s-opresc fasa mea in oglinda?
Seara brumata, apa viorie, mi-o fura din ochi.
Vremea naluca ma prinde in tinda,
Doruri uscate fosnesc prin vechile rochi.
Bratul iubitei, zambetu-i, paru-i,
Mana le-atinge si trece prin fum.
Visul subtire in care mai starui,
Vraja de astazi, zorii, amurgul: flacari si scrum.
Versul acesta il vrei pe piatra veciei —
Stearsa, tocita, nu tine nici vorba, nici pas;
Ard numai ochii sfinti ai Mariei
Tainic pe-ai lumilor iconostas.
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)