«Nu există “bun gust”. Lucrurile frumoase se fac instinctiv.» ~ Edgar Degas
Astăzi ar fi împlinit 176 de ani dacă între timp nu ar fi fost chemat acolo sus ca să picteze îngeri: Hilaire Germain Edgar De Gas pe numele lui complet de pământean vremelnic. Înţelegeţi din această exprimare alambicată că artistul (pictor, grafician, sculptor şi fotograf) s-a născut într-o zi de 19 iulie. Am preferat să ilustrez articolul aniversar cu una dintre capodoperele maestrului, din cele peste două mii de lucrări realizate, şi nu cu unicul autoportret rămas intact.
L’Absinthe ~ (1876, găzduită cu pioasă mândrie în Musée d’Orsay din Paris) ~ nu ştiu dacă cea mai celebră, dar cu certitudine cea mai controversată dintre picturile sale. Scandalul declanşat în rândul criticilor conservatori cu ocazia prezentării acestui tablou poate fi explicat pe mai multe planuri: 1) ieşirea din canoanele realismului şi imaginarea unui nou mod de a picta, numit în bătaie de joc “impresionism”; 2) controversatul cuplu adulterin: actriţa Ellen Andrée şi mult prea boemul pictor Marcellin Desboutin; 3) locul ales: cafeneaua Nouvelle Athènes din Place Pigalle, “cuib” al artiştilor impresionişti, duşmani declaraţi ai criticilor vremii; 4) şi, nu în ultimul rând, băutura în sine: absintul fiind de multe ori asociat cu consumul paralel de marijuana şi de cocaină. [ Clic pe imagine pentru un detaliu semnificativ din tablou ]
ar trebui sa ma ‘mire’ chemarea-trimitere spre impresionism? — cred ca nu;
as fi curioasa care dintre cele patru … ‘argumente’ … este mai convingator la ora 5, insa intrebarea ar fi superflua;
daca argumentul in sine este mai mult sau mai putin convingator, as putea sa-mi amintesc o patanie personala cu un ‘Monet’ la Muzeul Nat. din Bucuresti, dar nu este potrivit acum
si, la fel de sincer, tare bine a picat, nu doar pt ochi — je Vous remercie, Monsieur 🙂
Impresionismul a însemnat (pentru evoluţia Artei) mai mult decât o ruptură de tot ceea ce însemna stilul clasic, deja sufocat de conformism şi veracitate. Adepţii noului curent au preferat să picteze în aer liber, să redea lumina în raport cu anotimpul şi cu ora zilei, şi-au ales modele dinamice şi le-au imortalizat în culori vii, cu tuşe clare.
Foarte interesant! Mi-as dori sa ajung intr-o zi sa vad pictura pe viu… 🙂
După câte ştiu, absintul e şi cam toxic, dacă e consumat fără măsură. Sau, mă rog, cu măsură, dar şi aceea mare! 😀
N-am să mă apuc niciodată să contrazic vreun chimist (ori, şi mai şi, vreun medic!) despre (ne)toxicitatea unei băuturi distilate. Dar nici nu mă pot împiedica să-mi amintesc de alte exemple care ar părea să sugereze că ceva-ceva cromozomi ai talentului s-ar putea să zacă şi prin numitul absint; prea multe genii l-au proslăvit: Oscar Wilde, Van Gogh, Baudelaire, Manet, Picasso, Hemingway, Verlaine, Rimbaud şi încă mulţi alţii.
Supliment pe ‘simeza’ articolului: se spune că inclusiv automutilarea lui V.G. are legătură tot cu…absintul
Iar Oscar Wilde obişnuia să repete: “Un pahar cu absint este cel mai poetic lucru din lume. Ce diferenţă este între el şi un apus de soare?” 🙂
Si eu am vazut intr-un documentar pe Discovery ca incidentul cu urechea ar fi avut loc in urma unei betii crunte cu absint.
Altfel cum s-ar explica tema aleasă pentru acest tablou (pictat in 1887)?
Ba da, as vrea sa vad si “Noaptea instelata”.
No problem!