Pe scurt despre trufie
“Desi a mai zis-o si altul inaintea mea: de cand oamenii nu mai cred in Dumnezeu, nu inseamna ca nu mai cred in nimic, cred in orice.” ~ Umberto Eco
Azi la Scoala de duminica:
In exclusivitate pentru Zia®ul de la 5 o proza scurta semnata de venerabilul poet si prozator român Ion Untaru, “Pe scurt despre trufie”.
– Dumneata de ce nu vii la Biserică, să te împaci cu Dumnezeu?
– Păi nu suntem certaţi părinte.
– Nu vorbi aşa, să te mai cureţi de păcate.
– Păi eu n-am nici un păcat.
Nu făcea pe bufonul, ci vorbea serios. Era convins că e curat ca lacrima şi că nu are nici un păcat. După judecata lui: n-am dat în cap la nimeni, n-am furat nimic, nu am spart casa nimănui, el se considera un credincios autentic. Dar chiar în momentul acela păcătuia printr-o teribilă şi inconştientă trufie. Şi când ignoranţa îşi dă mâna cu naivitatea, ca să nu spun prostia, omul se pune singur în cea mai rea dintre posturi. Şi dacă am extrapola, limitându-ne la orizontul gândirii lui, după moarte considera că e de datoria lui Dumnezeu să-i ofere un loc în rai.
Altă dat un fost (foarte) înalt demnitar ieşind de la o slujbă religioasă, i se ia un interviu (am văzut scena la televizor) şi declară senin (reproduc din memorie): «Am ţinut să subliniem prin participarea noastră, importanţa acestei sărbători care…etc. etc.» Aici nu mai este vorba de ignoranţă ci de o trufie incurabilă care face din posesorul ei o biată victimă. Ascultaţi: Servicul divin nu era important în sine, ci devenea important prin participartea sa!!! El îi făcea o favoare lui Dumnezeu prin prezenţa sa în Biserică.
Bietule om, Dumnezeu nu are nici o nevoie de prezenţa ta la slujbă. Dacă participi, pentru tine participi, dacă eşti absent, pentru tine eşti absent. Căci şi pentru una şi pentru cealaltă vei primi ceea ce ţi se cuvine. Dar nu acum, ci puţin mai târziu. După ce vei părăsi lumea aceasta. Tu ai participat la slujbă nu din pornirea ta lăuntrică să te rogi la Dumnezeu pentru viaţa ta păcătoasă, ci ca să fii văzut şi să îţi apară poza la ziar.
Două întâmplări care vorbesc de la sine: oamenii se declară credincioşi că sună bine, dar câtă diferenţă între vorbă şi viaţa îmbunătăţită, trăirea autentică în spiritul învăţăturilor Domnului.
Şi cu toate astea, cine vrea să trăiască şi după ce moare, păzeşte Biblia pentru că Dumnezeu nu cere oamenilor să mute munţii din loc.
“Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Matei 16.24)
Am respectat grafia si punctuatia originale.
Conform obiceiului impamantenit, va imbii sa comentati, sa completati si chiar sa dialogati cu autorul.
Va mai recomand sa cititi: Vara Patriarhului si Dialog la poalele Parnasului.
Tags: Eco
11 comments so far