Mă bucur să vă dau o veste bună: bisericile sunt din ce în ce mai pline de tineri. Se înscriu la Seminarul teologic, la Teologie, ajung slujitori ai altarului. Multe coruri de copii, multe organizaţii spirituale printre studenţi şi o colaborare fructuoasă crescândă între laici, tineri şi adulţi cu Biserica.
Vă doresc toate bune.

Oana,
Fiecare pădure cu uscăturile ei. Mulţi chemaţi, puţini aleşi. O săptămână bună. Cu prietenie,

Rugăciunea de acasă nu va avea niciodată puterea rugăciunii colective din Biserică. “Unde se adună doi sau trei în numele Meu, acolo sunt şi Eu!” Dta trăieşti pentru că Dumnezeu ţi-a dat viaţa. Nu pentru că ai fi cucerit-o prin puterea dtale. Sau pentru că merităm să trăim. Şi pe dta şi pe noi toţi Dumnezeu ne ţine în viaţă. Cine este credincios, se roaga toată viaţa. După cum este de adevărat că Dumnezeu există, şi Cuvântul Domnului şi învăţătura Bisericii adevărate sunt. Iar cine crede că acestea sunt neadevărate, degeaba se roagă. Mai târziu îmi vei da dreptate. Cu toată prietenia,

Mulţumesc pt răspuns. Mie aşa mi s-a părut că citesc printre rândurile comului Dvs.: “…cine oferă speranţă şi momente iluzorii de linişte mai frumos ambalate decât Biserica?”
Nu vă supăraţi, cine este credincios în peştera sufletului său, nu se exprimă astfel. Biserica nu vinde propagandă frumos ambalată! Nu aruncaţi această anatemă pe umerii Bisericii. Este bine ca omul să se roage dar oricât de credincios ar fi, nu poate să îşi ierte singur păcatele în vederea mântuirii. Cineva care îşi da seama de decăderea lui spirituală, mergea într-o pădure şi se spovedea unui mesteacăn, îşi uşura sufletul şi se întorcea printre oameni într-o mai bună stare sufletească. Dar mesteacănul acela nu a putut să îi ierte păcatele, să îi dea binecuvântare şi să-l împărtăşească pe el cu sângele şi trupul Domnului. Euharistia a fost instituită de Domnul Iisus şi transmisă direct prin succesiunea sfinţilor Apostoli, a părinţilor Bisericii şi a slujitorilor altarului. Tare mult îmi doresc ca aceste elemente esenţiale să fie înţelese de cât mai mulţi din semenii noştri. Dacă vreţi, pot să vă ofer adresa mea de mail şi să continuăm astfel corespondenţa. Vă doresc numai bine.

Domnule Untaru, mi-ar face placere sa conversam mai mult pe aceasta tema. Sigur ca nimeni nu poate sa isi ierte pacatele singur, fie si din pricina faptului ca pacatele sunt iertate de cel fata de care ai gresit. Si stiu ca am gresit fata de Dumnezeu de mult prea multe ori! Dar am vazut si cunoscut preoti care “dezleaga” de pacate ducand ei insisi in spate pacate grele! Am vazut o institutie ce-si zice Biserica transformand numele lui Dumnezeu in bun de consum, care vinde icoane si chipuri cioplite, care liciteaza parohii si se joaca de-a sfintenia ascunzandu-si sub patrafir trufia. Cred in Biserica lui Dumnezeu cu preoti mesteceni, candelabre de stele, coruri de flori si frunze, cu apa curata de impartasanie din izvoare, toate purtatoare de harul creatiei divine si neatinse de ispitele diavolesti. M-am spovedit in fata unui preot doar de doua ori in viata, tarziu, mult prea tarziu. Era preotul Ioan Stefanescu din Targoviste, un preot cuprins de harul lui Dumnezeu pana in maduva oaselor. Da, spovedaniile acelea m-au linistit, mi-au dat pacea sufleteasca de care aveam nevoie si trebuie sa recunosc ca le simt lipsa acum, pe meleaguri straine. Atunci preotul mi-a spus ca nu lui ma spovedesc ci lui Dumnezeu si ca el nici macar nu este intermediar intre mine si Dumnezeu ci doar martor la spovedania mea si indrumator spiritual in drumul pe care il am de urmat pentru a ma “dezlega” de pacate. Pentru ca degeaba te spovedesti si un preot “te dezleaga” daca tu, iesind din templu si considerandu-te “nou”, o apuci iar pe batatura!